În urmă cu cinci ani, Rolf începea un tratament cu antidepresive, recomandat de psihoterapeutul şi de psihiatrul său. Obţinuse o diplomă de master în informatică şi lucra ca programator, dar depresia l-a forţat să demisioneze şi să se închidă în casă. Nu l-a ajutat nici reacţia oamenilor din jur, care tratează depresia mai mult ca pe un moft decât ca pe o problemă reală.

„Dacă ai cancer sau îţi rupi un picior, oamenii pot vedea că ai o problemă şi că asta are un efect vizibil asupra vieţii tale. Dar, în cazul bolii psihice, efectul asupra vieţii tale este foarte real, dar oamenii nu îl văd. Se uită la tine şi tu pari normal”, a spus Rolf, într-un interviu acordat Libertatea.

S-a refugiat într-o lume virtuală, în care a găsit sprijinul care îi lipsea în viaţa de zi cu zi. Dacă se spune că reţelele sociale alienează, în cazul lui Rolf efectul a fost tocmai invers: cu ajutorul internetului a reuşit să-şi depăşească depresia şi să capete putere şi încredere în el însuşi, într-un mod inedit: învăţând limbi străine.

Aşa a apărut „Steve the Vagabond and Silly Linguist„, o pagină de Facebook dedicată limbilor străine şi cuvintelor, care a strâns în jurul ei o comunitate de aproape o jumătate de milioane de oameni. Pornită mai mult dintr-o glumă şi din plictiseală, aventura asta avea să contribuie decisiv la vindecarea lui.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Povestea lui „Steve Vagabondul”: tânărul sud-african care şi-a tratat depresia inventând o nouă limbă. A creat o comunitate de 500.000 de oameni
Fotografia de profil de pe Facebook

Cum a inventat o limbă proprie

Totul a pornit mai mult datorită serialului „Urzeala Tronurilor”, povesteşte el. Producătorii au angajat un lingvist pentru a crea limbile vorbite de personaje, precum Dothraki şi Valyrian. Căutând informaţii despre acest subiect, în timp ce se confrunta cu problemele sale psihice, a nimerit peste o comunitate aparte.

„Am început să vorbesc cu toată lumea şi să învăţ cât puteam mai mult. Nu ştiam aproape nimic despre lingvistică la vremea respectivă. Am început să învăţ despre legăturile dintre diferite limbi”, spune Rolf.

Apoi, a făcut pasul către a-şi crea propria limbă, de la zero. A început ca un hobby şi un mod de a-şi ţine mintea ocupată, dar s-a dovedit a fi o terapie alternativă.

„Sunt multe grupuri pe internet despre cum să-ţi creezi propria limbă. Se numesc limbi artificiale. Am numit-o pe a mea Atlaans şi lucrez la ea de atunci”, spune Rolf, aluzie la limba de provenienţă germanică vorbită în ţara lui, Afrikaans.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Povestea lui „Steve Vagabondul”: tânărul sud-african care şi-a tratat depresia inventând o nouă limbă. A creat o comunitate de 500.000 de oameni

Atlaans este construită de Rolf ca o limbă care ar putea fi, teoretic, cea din care provin toate limbile din lume. Împrumută cuvinte şi reguli gramaticale din mai multe alte limbi, dar se apropie mult cu germana din multe puncte de vedere – limba tatălui lui Rolf.

De exemplu, „Eu pot citi o carte” în Atlaans sună similar cu echivalentul în germană: Ig kan een kniega leesen / Ich kann ein Buch lesen.

În jurul paginii lui s-a creat o comunitate, interesată de părţile mai amuzante sau mai lejere ale lingvisticii.

„Ce am descoperit atunci în comunitatea lingvistică era că totul era foarte serios. Din cauza depresiei, lumea oricum îmi părea sobră. Nu voiam să fie încă şi mai serioasă şi am decis să privesc lucrurile într-un mod mai prostesc”, spune Rolf.

De exemplu, un proiect la care Rolf participă se numeşte „De netradus” (Untranslatable): cuvinte şi expresii din toate limbile care nu au echivalent şi care, împreună, pot alcătui primul „dicţionat urban multilingv”. De acolo puteţi afla de exemplu că germanii au un cuvânt pentru melodii care îţi intră în cap şi de care nu poţi scăpa: ohrwurm (vierme de ureche), francezii spun că ceva e mai complicat decât ar trebui să fie prin expresia „a căuta amiaza la ora 2”, iar italienii spun că „soarele îi sărută pe cei frumoşi” atunci când cineva e deranjat că i-a intrat soarele în ochi.

Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți
Recomandări
Ultimul mesaj al pilotului avionului prăbușit în Kazahstan indică un posibil atac. Principalii suspecți

Terapie prin comunicare

Dar cum poate fi studiul limbilor străine cheia vindecării unei depresii? Sud-africanul spune că asta l-a făcut să vadă mai bine legăturile dintre oameni.

Oamenilor le place să găsească diferenţe: el are o altă culoare a pielii decât mine, el e mai înalt ca mine etc. Dar, de fapt, avem mai multe în comun decât credem. Cu toţii vorbim despre aceleaşi lucruri”, spune Rolf.

Printre motivele care l-au adus în depresie se afla şi faptul că nu putea relaţiona bine cu oamenii, însă studiind limbile a învăţat despre comunicare şi despre conexiuni.

Povestea lui „Steve Vagabondul”: tânărul sud-african care şi-a tratat depresia inventând o nouă limbă. A creat o comunitate de 500.000 de oameni
Revista Silly Linguistics

„În aparenţă, la exterior, limbile par diferite, dar în esenţă sunt doar moduri prin care oamenii relaţionează unii cu alţii. Lumea pare cu totul diferită. Simt că aş putea vorbi cu oricine acum”, spune el.

„Facebook este o unealtă – depinde cum îl foloseşti”

Depresia îţi răpeşte energia şi puterea de a te împotrivi tuturor sentimentelor negative care te înconjoară. Mulţi oameni găsesc alinare în lumile virtuale, însă rămân captivii lor. Rolf a folosit însă puterea Internetului altfel.

„Reţelele sociale sunt văzute negativ în general. Înţeleg de ce, pentru că mulţi postează despre vacanţele lor, despre cum s-au căsătorit sau au fost avansaţi la locul de muncă. Despre toate lucrurile pozitive din viaţa lor. Alţi oameni se uită la asta şi îşi spun: Eu nu am fost promovat, eu nu am fost în concediu!”, spune el.

Dar asta e doar o parte a poveştii. Partea pe care o controlează autorul. În viaţa reală lucrurile sunt diferite. Acolo, dacă ceva nu merge bine, efectele se văd. Pe internet, pot fi ascunse. Totul poate părea perfect. Ceea ce îi afundă pe mulţi şi mai tare în depresie.

În cazul lui, efectul a fost invers pentru că a găsit o comunitate cu interese şi pasiuni similare, acolo unde un om care nu mai avea încredere în el însuşi putea să-şi exprime gândurile şi să primească răspunsuri pozitive în schimb.

„Cred reţelele sociale sunt puţin ca orice lucru de pe lume asta. Sunt părţi bune şi sunt părţi rele. E o unealtă. Ca o lopată. O poţi folosi ca să sapi o groapă sau ca să plantezi un copac, dar poţi şi să loveşti pe cineva”, explică Rolf râzând.

În cazul lui, salvarea a venit pas cu pas, de-a lungul a cinci ani grei, în care pasiunea lui, alături de terapie, l-au ajutat să se recupereze. Lecţia lui este cumva simplă: găseşte-ţi o pasiune şi perseverează. Cheia este comunicarea, indiferent în ce formă ajungi să o practici.

„Vorbeam foarte prost când eram mic. A trebuit să merg la un logoped când am început şcoala. Oamenii îmi spun acum: Rolf, ce articulat eşti! Şi e amuzant, pentru că îmi aduc aminte perioada în care oamenii nici nu înţelegeau ce spun. Am muncit mult în ultimii ani să perfecţionez asta şi să aflu ce înseamnă comunicarea bună”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI