ComenteazăMănăstirea Samurcăşeşti are o istorie îndelungată și bogată în evenimente, relatează Rador. Înfiinţată în iunie 1808 de vornicul Constantin Samurcaş, care a zidit-o pe moşia sa din satul Ciorogârla, oaza de liniște este „mângâiată” de râurile Ciorogârla, Sabar şi de canalul Argeş – Bucureşti.
Cum a fost ctitorită Mănăstirea Samurcăşeşti, conform legendei
Legenda spune că la originea înălţării sfântului lăcaş se află un cioban care păştea oile în aceste locuri. Într-o noapte a visat că în timp ce stătea rezemat în ciomag şi cânta la fluier, în mijlocul poienii a apărut o oaie cu lâna albă ca zăpada, cu trei coarne în loc de două, un vis care avea să se repete de mai multe ori în acea noapte.
Cum s-a trezit, ciobanul îi povesteşte visul său boierului Constantin Samurcaş,. Acesta nu a știut cum să interpreteze visul ciobanului, așa că a cerut ajutor duhovnicului său, arhimandritul Timotei, stareţul de atunci al Mănăstirii Cernica.
Acesta interpretează visul ciobanului ca fiind un semn de la Dumnezeu, prin care îi transmite mesajul de a ridica o biserică în acea poiană în care erau păscute oile, iar cele trei coarne ar fi fost interpretarea cerinţei ca biserica să fie împodobită cu trei altare şi să fie închinată Preasfintei Treimi. După tâlcuirea stareţului, se spune că boierul Samurcaş a început imediat cumpărarea materialelor de construcţie şi zidirea bisericii.
La 16 august 1806, au început lucrările, iar lăcașul de cult a fost sfințit în iunie 1808. Lucrările de construcţie la întreg ansamblul au fost încheiate la 17 august 1809.
Ctitoria a intrat sub îndrumarea duhovnicească a Arhimandritului Timotei, stareţul Mănăstirii Cernica (1807 – 1816), care a adus în acest loc monahii, două surori şi două nepoate ale sale, călugăriţe la Mănăstirea Ţigăneşti.
Din 31 mai 1811 datează prima atestare documentară a mănăstirii, într-un document prin care Constantin Samurcaş solicita Divanului Ţării Româneşti „să se dea voie ca să se facă acolo, la mănăstire, pe un an trei bâlciuri, de trei zile de hram ce se prăznuieşte pe aceia sfânta biserică adică una la Sfânta Troiţă alta la Adormirea Prea Sfintei Născatoarei de Dumnezeu ce este la 15 august şi alta la Naşterea Prea Sfintei Născatoarei de Dumnezei ce este pe opt ale lui septembrie”.
Alexandru Ioan Cuza a confiscat averea mănăstirii și a trecut-o în administrarea statului
În decembrie 1863 apărea Legea secularizării averilor mănăstireşti. Promulgată de Alexandru Ioan Cuza, acestea stipula că „toate averile mănăstirilor din România închinate sau pământene sunt şi rămân ale Statului”. Așa că toate averile mănăstirii, în afară de vatra şi pământul din jurul ei, au fost preluate în administrare de către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunilor Publice.
La 30 noiembrie 1864, apărea Decretul dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza privind desfiinţarea mănăstirilor, sub titlul „Decretul organic pentru regularea schimei monahiceşti”.
În 13 decembrie 1870, biserica a fost sfinţită, iar deasupra uşii de la intrare în biserică s-a scris următoarea pisanie: ” Această sfantă biserică cu patronul Sf. Treime s-a fondat la anul 1808 de răposatul Constantin Samurcaş şi a fost restaurată în anul 1870 în domnia lui Carol I şi mitropolitul Nifon în zilele cuv. Fevronia Vlădoianu superioara mănăstirii”.
După anul 2000, aşezământul trece din nou printr-un profund proces de restaurare şi consolidare, în perioada 2002 – 2004, s-a construit o clădire nouă pentru atelierul de tâmplărie, s-a introdus reţeaua de gaze naturale şi încălzirea centrală s-au reparat şi amenajat stăreţia, casa preotului slujitor, muzeul şi atelierele mănăstirii.
De ce Mănăstirea Samurcăşeşti este unică în România
Ca şi construcţie, biserica Mănăstirii Samurcăşeşti este realizată cu o singură turlă impozantă poziţionată pe naos, susţinută de patru arcade sprijinite pe patru coloane masive, cu un pridvor deschis sprijinit de opt coloane de cărămidă în formă de torsadă, iar la exterior este realizată o îmbinare extrem de armonioasă între piatră şi cărămidă aparentă, notează Rador. Din vechea biserică s-a păstrat catapeteasma lucrată în stil brâncovenesc, cu motive vegetale şi florale şi împodobită cu două rânduri de icoane pictate, în partea de sus, şi cu un rând de icoane argintate, în partea de jos.
Mănăstirea Samurcăşeşti este singura din ţară care deţine un atelier de tâmplărie, după ce pe vremea primului Patriarh al României, Miron, aici se ţeseau borangicul şi mătăsurile fine, apoi covoare olteneşti, iar pe vremea patriarhului Justinian Marina, atelierul s-a transformat într-unul de tâmplărie şi a devenit cunoscut în întreaga ţară pentru priceperea şi sârguinţa măicuţelor.
De asemenea, Mănăstirea Samurcăşeşti are în prezent şi 23 de ha teren arabil pe care îl lucrează tot cele 20 de călugăriţe active din totalul de 45, care alcătuiesc astăzi comunitatea monahală, desigur, cu ajutorul utilajelor agricole, pe care mănăstirea le-a achiziţionat în ultimii ani.