Povestea muncitorului român operat în Germania, căruia ministrul Violeta Alexandru i-a promis o salvare, dar care a ajuns acasă tăvălindu-se de durere pe culoarul autocarului

• Acesta nu este un reportaj, dar nici un editorial. E o relatare asumat subiectivă a unui caz replicat în multe situații de suferință ale muncitorilor români din străinătate.

Am tot scris despre cum se pleacă la sparanghel, să scriem și despre întoarcerea acasă. Lumea în care trăim nu e plină de victorioși care reușesc afară și apoi își fac casă mare la țară. Această lume are o “marjă de eroare” mare, una care scuipă oamenii din sistem ca pe niște piese stricate.

Eu spun azi povestea unui om cu necazul său, dar e o poveste recurentă, reprezentativă pentru muncă ieftină și hiperexploatare. O poveste banală din mileniul 3 cu cetățeni europeni.

“Vino, că-ți dăm și restanța”

În martie 2020, Alin Rotaru era deja la a doua repriză de muncă în Germania, în același an. Fusese în ianuarie-februarie la o serie de munci agricole pentru un domn “Schulz”, mare proprietar de ferme. S-a întors tot la el în martie, pentru sparanghel.

Când a ajuns în Germania, șefii au uitat instantaneu de datorie. Alin Rotaru s-a apucat din nou de muncă, dacă tot era acolo. Sparanghel, întâi, apoi a fost mutat la căpșuni.

Recomandări

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Cine e “Schultz”?

Acțiunea se petrece în Bornheim, acel loc din Germania unde au fost celebrele demonstrații pentru drepturile angajaților români sezonieri.

Alin Rotaru îi spune “Schultz” bossului cu care a semnat contract, cel mai probabil este vorba de șeful cel mare care a preluat în administrare compania familiei Ritter, mari afaceriști în businessul agricol și mari angajatori de sezonieri, acum intrați în insolvență.

“Schulte Beckhausen” e firma de avocatură care administrează judiciar ce deținea familia Ritter. Această preluare a firmei insolvente a dus și la probleme noi cu contractele, peste toate s-a mai adăugat și amenințarea COVID-19, însă munca sezonieră cu estici are un lung istoric de abuzuri, virusul doar le-a scos la suprafață.

Un articol excelent despre tradiția acestui business a scris Ionuț Cucu, istoria exploatării întinzându-se pe decenii, cu episoade negre, precum moartea a doi muncitori români pe plantația familiei, în 2018.

Când te îmbolnăvești duminică…

Într-o duminică dimineață – căci, uitai să vă spui, se cam lucrează fără weekenduri în Germania -, pe 3 mai, Alin ridică împreună cu un coleg un palet cu mai multe lăzi de căpșuni. O lădiță are vreo 6 kilograme. Un palet poate să ajungă și la 40-50 de lădițe.

Recomandări

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Alin are 38 de ani și i-a cedat spatele într-o fermă din Germania, departe de casă. Ca Alin sunt foarte mulți care o pățesc. Căci mâna de lucru ieftină presupune un spate de fier, spate care cedează în cele mai multe din cazuri. 

“La container” – în spital – “la container”

Este dus cu greu “la container”, așa este numită locuința în care sunt cazați lucrătorii români de acolo. Așa îi spun toți, de ce să-i spunem noi altfel?

Stă până pe la 9 seara pe antiinflamatoare și medicamente împotriva durerii puternice. Încearcă să meargă la baie pe seară și cade de durere.

Partenera de viață a lui Alin Rotaru povestește: “Eu m-am speriat. Am dat cu apă. Ali (de la firma de pază – n.r.) a sunat salvarea. Salvarea a venit. Au întrebat dacă Alin a băut ceva, alcool. Am zis că nu și l-au dus la spital” .

Recomandări

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

L-au ținut în spital mai bine de o săptămână, au încercat un tratament nu prea invaziv la coloană (“infiltrații”), durerile n-au încetat, nu s-a putut face nimic, trebuia operat.

Muncitorul român e operat la coloană, iar după 3 zile de recuperare este trimis înapoi “acasă”. Adică la container. Alin stă întins în pat toată ziua și se gândește cum să ajungă acasă.

Violeta Alexandru l-a vizitat pe Alin

Între timp, la ferma unde lucra avusese loc primul protest de amploare al angajaților români, susținuți de un sindicat german, FAU, împotriva condițiilor de muncă din orășelul de lângă Bonn.

După sute de articole în presa europeană, inclusiv românească, după ce ne-am amintit toți ce înseamnă munca ieftină,  Violeta Alexandru, ministrul muncii, face o vizită în Germania, vorbește cu autorități, dar face și  niște vizite “de imagine” pe la muncitorii din fermă. Cineva are ideea să o ducă și la containerul lui Alin Rotaru, să-l vadă.

Au adus-o în container la mine. Mă freca pe mână și-mi zicea: stai liniștit, Aline, să nu vii acum în țară, să te faci bine, eu mă ocup de cazul tău! Mi-a lăsat numărul personal de telefon. Eu am întrebat-o: ce fac? Cum plec acasă?

Alin Rotaru:

Omul, dacă tot se vede cu ministra alături, atât de voluntară să-i rezolve problemele, îi spune până la capăt cu ce se confruntă: “Sunt divorțat, am trei copii, ce fac când ajung acasă? Cum îi întrețin?”. Violeta Alexandru îi spune să rămână acolo să se recupereze. Numai că e greu să stai la recuperare în Germania, pauza medicală nu poate ține la nesfârșit.

Ce îl irită pe Alin Rotaru este promisiunea “de poză”. Nu înțelege de ce i-a spus că se va ocupa personal de cazul lui sau înțelege că a fost folosit doar pentru o scenetă a empatiei și apoi a fost lăsat de izbeliște: “Ea a insistat, a zis că, dacă nu dau un telefon, mă sună ea. Atâta vreau să o întreb, de ce a promis?”, îmi mai spune Alin.

Biletul de “20 și ceva de euro”

Au mai vorbit o singură dată la telefon, Alin a încercat să ceară ajutorul pentru transport. Proaspăt operat la coloană, să vii stând pe șezut din Germania până la Târgu Frumos, cam așa arată iadul. Și prin iad a trecut.  

După acel unic telefon, mesajele și apelurile lui Alin Rotaru au rămas fără răspuns. Tot felul de consuli, asistenți și “consulici” români din Germania, cei care roiau în jurul ministresei, erau mai mult buni de negat problemele și de încurajări în van.

Până la urmă, întoarcerea acasă s-a produs pe banii patronului, îmi spune Alin. Patronul a plătit biletul la o cursă TAROM, și gata.

Așa a venit Rotaru, stând în fund, într-un avion înțesat, uitându-se la un bilet pe care scria prețul: 20 și ceva de euro, deși șeful german îi împuiase capul că plătește 2.000 de euro transportul pentru el.

2.000 de euro o fi fost transportul pentru toți. Nu știam că TAROM e atât de ieftin când vrea.

Ce spune Violeta Alexandru

Am vorbit cu Violeta Alexandru, ministrul muncii, versiunea domniei sale este, evident, diferită. A fost surprinsă că Alin Rotaru a și venit rapid în România și n-a avut timp să pregătească o salvare. În mod legal, foarte greu s-ar fi mișcat lucrurile cu o salvare.

Ministrul spune că, deși era în Vrancea într-o vizită de lucru, a încercat cu secretari de stat, funcționari vrânceni să găsească o soluție. “Cazul mi-a ieșit din minte, nu mă așteptam să vină atât de repede. Am încercat să găsim o soluție repede, am vorbit cu cineva și de la Crucea Roșie”.

Violeta Alexandru spune că a încercat, deși a fost luată prin surprindere, dar că Rotaru trebuia să aibă mai multă răbdare. “Nefiind pe fază că vine așa repede, am încercat să găsesc o ambulanță și găsisem până la urmă. Eu am vrut să-l ajut, dar n-a vrut. Era foarte iritat”.

Am explicat pe scurt că durerile erau mari, că Rotaru a așteptat până n-a mai putut. Alexandru spune că a încercat și ea, și angajați ai ministerului să rezolve.

Două tipe minunate sar în ajutor

Violeta Alexandru îi promisese în Germania că are sprijin total de la angajatul consulatului, un domn D.

Respectivul l-a încurajat: “Bă, Rotarule, te duc acasă cu avionul!”, își amintește Alin, care e încă indignat de ton. E tonul demnitarului care crede el că știe cum se vorbește cu “omul simplu”. “Până la urmă, nu m-a trimis consulatul acasă, tot firma m-a trimis acasă”.

Apropo de angajații consulatului, Andrada Sîrbu, activistă la sindicatul german FAU Bonn, îmi spune propria ei experiență cu acești angajați consulari: sunt experți în declinat responsabilitatea, orice a vorbit cu ei inevitabil discuția s-a încheiat cu “nu intră în responsabilitatea mea”.

Exploatare de secol 19 

Andrada a vrut, în prima fază, să ajute oamenii din ferma din Bornheim, devenită celebră cu culegătorii de sparanghel. Nu știau limba, nu înțelegeau contractele. Sindicatul a intervenit, dar avea nevoie de traducătoare.

Adrada a ajutat, între timp s-a înscris și ea în sindicat. Consulatul “s-a ocupat” extrem de vag, făcând în general doar promisiuni. Între timp, Andrada și colegii ei au ajutat oameni să plece acasă, a ajutat și 4 muncitori, de după greva de la Bornheim, să se angajeze la un patron mai uman în relația cu angajații.

Tot sindicatul Andradei i-a dat o mână de ajutor și lui Alin. Andrada știe ce înseamnă izolare și exploatare în afara României. Are o mătușă care culege căpșuni prin Scoția, căreia îi e frică să spună cuiva că e bolnavă de tiroidă, ca să nu aibă probleme cu jobul.

Alin a plecat de la 10 dimineață de la container. Pe la 14.30 era avionul. Reprezentanții consulatului erau acolo, dar nu l-au întrebat nimic de sănătate, Alin spera măcar să-l ajute să sară coada de la îmbarcare, pentru că abia stătea în picioare. Reușește să urce până la urmă într-un avion plin ochi.

A ajuns acasă întins pe culoarul autocarului

După Andrada, din România a sărit în ajutor Cătălina Hirean, de la grupul România – Țara muncii ieftine. Ea l-a așteptat pe Alin la Otopeni. Printr-un ziarist cu care ținuse legătura încă din Germania, Alin obținuse promisiunea dinspre minister cum că îl așteaptă o salvare. 

N-am reușit să desțelenesc informațiile despre cum s-a făcut promisiunea cu salvarea, cine a făcut-o, deja intervin pe fir tot soiul de intermediari, asistenți, consilieri. 

Violeta Alexandru mi-a spus că nu știa să se fi aranjat nimic cu salvarea înainte ca Alin să ajungă în țară. Cert e că salvarea la care visa n-a mai apărut.

Rotaru stă împreună cu Cătălina Hirean vreo 3 ore în Otopeni, li se promite de către o asistentă de la Ministerul Muncii că vor vorbi la un moment dat cu ministrul, dar nu se întâmplă nimic.

Cătălina îl conduce pe Alin la autogara Basarab. Ia un autocar spre Târgu Frumos. Alin nu mai putea sta pe scaun. 

Îl roagă pe șofer să-l lase să stea întins pe culoar. Plecase de la 10 dimineața, era deja 10 seara. 

Cine vă învață prostii?

Și Andrada Sîrbu, și Cătălina Hirean mi-au împărtășit ceva interesant în legătură cu relația lor cu autoritățile. De sărit în ajutor nu sare nimeni, de sărit pentru apărarea imaginii e însă altceva.

Treburile astea însemnând contracte în regulă, drepturi, colaborare cu sindicate. Normal, din România sindicatele sunt rase de pe fața pământului, mai rezistă doar în zone bugetare sau în companii cu tradiție sindicală. 

Mai rău decât COVID e ca oamenii să-și cunoască drepturile

Un om precum Alin, care avea vreo 7 ani la Revoluție, nu cred că a văzut vreodată vreun sindicalist de aproape.

Dar faptul că oamenii învață să ceară drepturi pare o panică de gradul 1 pentru angajații statului român. Iată că nu doar culeg căpșuni, să vezi că se “infectează” cu sindicalism din Germania.

Iar asta îi sperie mai mult decât COVID. Că doar Violeta Alexandru e cea care, la declanșarea situației de urgență, a anunțat triumfal că a înghețat controalele Inspecției Muncii și că patronii de aici pot face ce vor cu angajații, că așa-i pe timp de criză.

O injecție de comunicare ca tratament pentru hernia de disc

La autogara Basarab, Rotaru întâlnește și niște reporteri. După ce și el, și Cătălina au tot așteptat o salvare, un sfat ceva de la autorități, se apropie de ei o echipă România TV, apar câteva declarații ale omului nostru cătrănit și înnebunit de durere. Și dintr-odată învie aparatul de stat. Cătălina primește mesaje de la funcționari în care i se explică și cum doamna ministru poate n-a înțeles, poate sunt fisuri în comunicare. Atât, salvarea tot n-a venit, doar eforturi de apărare a imaginii.

Morala: nu mai promiteți!

Morala stă într-o scenă din container, cu un muncitor operat și o doamnă ministru în turneu de empatie, ca să arate că Guvernul său nu a tranzacționat cinic-diplomatic munca a mii de muncitori, indiferent de riscurile COVID.

Imaginea e cam așa. Violeta Alexandru îl ține pe om de mână și îi dă cu fă-te-bine-Aline. Îl întreb pe Alin Rotaru dacă are vreo poză cu momentul. Îmi spune că nu, era acolo cu partenera sa de viață, dar nu s-au gândit să se pozeze. Au mai fost un om de la consulat, o asistentă și Violeta Alexandru. Asistenta, cel de la consulat au făcut poze, își amintește Alin. El a rămas cu numărul personal la care nu mai răspunde nimeni.

Sigur, nu era obligația Violetei Alexandru, nu interesează că sute de mii de oameni trăiesc de pe urma rezistenței coloanei vertebrale, care uneori se mai și rupe, nu e nici vina consulatului, nu e vina nimănui. E treaba lor. Dar lăsați-i în durerea lor, nu mai promiteți.

Angajamentul era mai mult personal. Nu știu ce se putea face rapid și legal cu un transport mai comod pentru el din Germania înapoi. Probabil de aia, Alexandru mi-a și spus că s-a gândit la o salvare privată. Numai că promisiunile te fac nervos. Asta spune și Alin. Spatele ca spatele, dar nu mai promiteți ce nu puteți face. 

Alin Rotaru a rămas singur cu problemele lui și cu o panică reală, infernală, în fața viitorului: copii, familie, un spate bolnav și nici un job la orizont. 

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro