Comentează- Victor Ciobotaru și Florin Buhuceanu au o poveste în care se îmbină prejudecățile lumii și curajul lor de a merge înainte.
- Victor este absolvent de Teologie și, ca și partenerul lui de viață Florin, crede că crede că orientarea sexuală și credința pot fi în armonie.
Într-un apartament din centrul Bucureștiului, doi
bărbați caută cutiile cu ceai într-un dulap de lemn. Afară se lasă întunericul care,
ușor-ușor, devine un aliat pentru povești care n-au mai fost vreodată spuse
presei, nici publicului. Deși protagonisul e persoană publică, și-a asumat
identitatea sexuală și luptă pentru acceptarea ei încă din anii 90.
Comunitatea de
creștini LGBT
Pe Florin Buhuceanu (48 de ani), presa îl numea, în
2006, “șeful homosexualilor”, care se căsătorise simbolic cu un bărbat spaniol,
în speranța că statul român avea să înțeleagă nevoia recunoașterii cuplurilor
de același sex. 13 ani mai târziu, Florin ne lămurește că în comunitatea LGBT
nu există “șefi”, ci doar oameni care luptă pentru drepturile lor și ale celor
la fel ca ei, dar sunt invizibili. Florin lucrează la asociația ACCEPT din
1998. A trecut prin mai multe funcții: membru, președinte, vicepreședinte și
director.
Partenerul său, Victor Ciobotaru (31 de ani), a început,
de asemenea, să fie un activist vocal pentru drepturile persoanelor LGBT, mai
ales în preajma referendumului pentru familie. Datorită eforturilor sale, acum
există în România o comunitate de creștini LGBT, care are și o pagină de
Facebook administrată tot de el. Victor este absolvent de Teologie și crede că
orientarea sexuală și credința pot fi în armonie.
Chance, varză
călită și un pictor gay
Un motan negru cu alb și ochii verzi ne
supraveghează circumspect, în timp ce Florin și Victor se așază cu cănile de
ceai la masa din spatele peretelui plin cu cărți. L-au botezat Chance, pentru
că a fost salvat de la moarte.
În micul apartament miroase a varză călită gătită
de Victor. El e cel care gătește cel mai des, pentru că îi place. “Victor are
simț culinar. Mie îmi trebuie rețetă, că altfel mă pierd“, se confesează
Florin, care adaugă că partenerului său îi iese cel mai bine prăjitura
Tiramisu.
În cealaltă încăpere sunt tablouri pictate de
artistul gay George Tomaziu, care a făcut spionaj împotriva Germaniei naziste.
Florin nu se consideră colecționar, doar încearcă să salveze de la uitare cât
mai multe artefacte gay. Crede că este important pentru identitatea persoanelor
LGBT să aibă memorii ale trecutului în care să afle răspunsuri despre ei.
Informații
extrem de limitate în comunism
Florin știa ce simte încă din adolescență. Când
avea 14 ani, a găsit întâmplător cuvântul “homosexual“ într-o carte de medicină
a mamei sale. Acolo, homosexualitatea era descrisă ca o boală, iar “SIDA era
caracterizată ca un cancer al gay-ilor“, își amintește Florin. Virusul HIV SIDA
a fost privit, eronat, în anii 80 ca fiind determinat de orientarea gay.
Studii actuale arată că virusul poate fi contractat în general de persoanele
care nu se protejează în timpul actului sexual, indiferent de orientarea
sexuală.
Totuși, pentru el era mai important că a descoperit
un cuvânt cu care se identifică decât faptul că e descris negativ. Încerca să
înțeleagă cine este, în condițiile în care accesul la informație despre comunitatea
LGBT în comunism era extrem de limitat. Singurul lucru care l-a făcut să-și dea
seama că mai sunt alții ca el au fost lecturile lui Oscar Wilde sau Proust.
Primele persoane gay le-a cunoscut în anii ‘90,
când a intrat la facultate. “Era riscul să o belești major, scuză-mi expresia,
și-atunci eram cu toții precauți“, își amintește el.
Mama lui a aflat că e gay de la televizor
Mama sa a aflat că el e gay de la televizor, când
Adriana Bahmuțeanu l-a întrebat într-o emisiune în direct cum e să fii gay în
România. Se întâmpla în 1998, înainte de dezincriminarea homosexualității din
2001. Acela a fost momentul în care și-a asumat public nu doar rolul de
activist, ci și de persoană gay. Nu era pregătit să vorbească despre sine, dar
din acel moment lucrurile au luat o turnură pe care n-a mai putut să o
controleze.
După acel episod, Florin a vorbit cu mama lui
“puțin și prost“. “N-am știut niciodată cum să-i spun despre cum e pentru mine
să fiu gay. Pe de altă parte, mama, chiar dacă nu era intelectuală, era un om
inteligent. În felul ei m-a acceptat și mi-a cunoscut partenerii importanți din
viața mea”. Odată, i-a mărturisit unui fost partener al lui Florin că simte că
se poartă cu el ca o soacră. Acesta i-a răspuns că îi este un fel de soacră și
au râs amândoi.
Părinții, supuși presiunii bisericilor
Tot atunci, diverși oameni ai Bisericii o sunau pe
mama lui pentru a-i spune că fiul ei e imoral. Nu i-a spus niciodată băiatului
său prin ce trece, Florin a aflat de la surorile ei. Cu timpul, femeia a
învățat să nu mai pună la suflet toate răutățile.
La fel cum a fost nevoită și mama lui Victor. “Cei
de la Biserică (Adventistă – n.r.) n-au vorbit direct cu maică-mea, dar au avut
discuții despre cum homosexualii distrug lumea și ar trebui să fim omorâți cu
pietre. Vorbeau suficient de tare încât să-i audă mama”.
Ea a aflat în 2016 că băiatul său este gay, la doi
ani după ce Victor îl adusese acasă pe Florin. Inițial, i-l prezentase mamei
drept un coleg de muncă de la București. Victor era acasă în Iași doar pentru o
vacanță de o săptămână. La finalul fiecărei zile își spunea că mai bine lasă
confesiunea pentru ziua următoare. Așa se face că a amânat momentul până când a
terminat bagajul de plecare.
“I-am spus: trebuie să discutăm ceva important. S-a
așezat pe canapea și i-am zis să nu se aștepte ca într-o zi să vin cu o noră
sau cu nepoți, pentru că sunt gay./ Cum adică ești gay?/ Sunt într-o relație cu
un bărbat. I-am spus că l-a cunoscut”, povestește Victor, cu ochii în tavan, ca
și cum nu-i vine să creadă că episodul chiar s-a întâmplat.
“Dumnezeu
îi iubește pe toți oamenii așa cum sunt”
Când l-a auzit, mama lui l-a întrebat ce spune
Dumnezeu despre asta. Victor i-a răspuns că Dumnezeu nu are nici o problemă și
că îi iubește pe toți oamenii așa cum sunt. Apoi, l-a întrebat ce crede că vor
zice frații. Victor credea că se referă la oamenii de la biserică, dar, de fapt,
făcea referire la frații lui.
“I-am spus că unul dintre ei ne vizitase pe mine și
pe Florin cu scurt timp înainte. S-a mai relaxat puțin și a început să-mi
povestească despre ce văzuse ea la televizor. Îmi spunea că îi este teamă că va
trebui să plec din țară, dacă vreau să trăiesc alături de partenerul meu. Toată
discuția a durat 15 minute“, povestește Victor. “Cred că intenționat a procedat
așa, pentru că știa că o să plece imediat“, intervine Florin râzând.
Victor a plecat de acasă rușinat, pentru că și-a
subapreciat mama. În sinea lui credea că va reacționa mai rău. El și mama lui
trăiseră multă vreme într-un mediu religios și conservator, în care a auzit o
mulțime de prejudecăți “foarte toxice legate de homosexualitate“. Doar atunci
când s-a îndrăgostit și-a acceptat identitatea. Avea deja 26 de ani.
“Faptul că m-am îndrăgostit a fost pentru mine ca o
revelație. Mi-a deschis ochii. M-am văzut altfel. Mi-am dat seama că n-am de ce
să mă ascund, chiar dacă aș putea deranja pe unii din jur. Până la urmă e
problema lor, nu a mea”, spune Victor.
Amândoi se raportează doar la mamele lor, pentru că
și-au pierdut tații când erau doar niște copii. Tatăl lui Florin s-a stins din
viață când el avea 11 ani, iar al lui Victor, când acesta avea aceeași vârstă.
Victor
îl știa pe Florin de la televizor
Cei doi s-au cunoscut ca multe alte cupluri din
prezent: pe o aplicație. Victor a intrat în vorbă cu Florin și l-a întrebat
despre cum era să fii gay înainte de abrogarea Articolului 200. Era o perioadă
în care se căuta pe el însuși mai mult ca oricând.
Victor își amintește de partenerul său de când era
adolescent și urmărea la TV dezbaterile despre dezincriminarea
homosexualității. “Era prezentat de către moderator drept reprezentantul
homosexualilor și se făcea trimitere la faptul că el a studiat teologia”.
Atunci și-a dat seama că mai sunt și alții ca el în România. “Mă gândeam că
trebuie să ai curaj să-ți asumi ceva așa de rușinos, cum percepeam eu cu mintea
de copil, la televizor“, spune Victor în timp ce se uită admirativ către
Florin.
Victor
credea că este “singurul gay din oraș, din țară, de pe pământ“
Tot ce știa Victor despre homosexualitate era din
Biblie și dintr-o broșură din perioada comunistă. Până să-l vadă pe Florin la
TV, credea că este “singurul gay din oraș, din țară, de pe pământ“. Nu
înțelegea de ce tocmai pe el Dumnezeu l-a făcut așa.
S-au întâlnit la câteva săptămâni după ce au vorbit
pe net, pe 3 ianuarie 2015. Nu s-au văzut într-un muzeu sau în alt spațiu care
ar reflecta preocupările a doi intelectuali, ambii cu paltoane și ochelari de
vedere, ci au colindat mallurile. Florin era pe punctul de a se muta în
apartamentul în care locuiesc împreună acum, pe care îl cumpărase recent, și
avea nevoie de mobilă. “Nu a fost tocmai romantic, dar am zis să îmbin utilul
cu plăcutul”, explică Florin, în timp ce schițează un zâmbet ștrengar pentru obținerea
iertării de la Victor.
“După prima întâlnire am plecat fascinat de Florin“,
își amintește Victor. “De poveste, nu de mine“,
intervine Florin. Vrea să pară amuzat, dar obrajii roșii îl dau de gol
că s-a rușinat.
“M-a
impresionat să văd că ajută atâția oameni“
“Era altfel decât toate persoanele pe care le
întâlnisem înainte“, continuă Victor. Florin l-a fascinat prin preocupări, prin
cunoștințele despre artă și istorie și prin faptul că era uman și foarte cald.
“Nu i-am spus niciodată, dar m-a impresionat să văd că ajută atâția oameni. Mai
ales la început eram plăcut surprins de câte persoane îl sună ca să-i ceară
ajutorul și cum se dădea peste cap pentru respectivii“, mărturisește Victor.
El a fost cel care a insistat mai mult, pentru că Florin
era mult mai ocupat în perioada respectivă, fiind directorul ACCEPT. A început
să petreacă tot mai multe seri la Florin acasă și rămânea peste noapte până
când s-a produs și mutarea.
“A fost o întreagă nebunie cu mutatul tuturor
obiectelor și nu cred că m-aș fi descurcat singur. Cutii, chestii, cărți. Aveam
vreo trei slujbe în perioada aia, iar jumătate din timp nu eram în țară. A fost
ca un înger păzitor. Nu știu cum m-aș fi descurcat fără el. E ceva mai practic
decât mine. Nu din cale afară, dar este. I married well, cum s-ar zice“, se
amuză Florin.
Aveau
convingeri comune, inclusiv religioase
Dincolo de faptul că “era chipeș și smart“, l-a
atras că aveau convingeri comune, chiar și din perspectivă religioasă, deși au
fost educați în comunități diferite. Citeau multe cărți împreună, iar Victor
și-a apropiat cu mare ușurință prietenii lui. În câteva luni și-au construit o
lume doar a lor.
“Victor are un tip de bunătate specifică Iașiului,
dacă vrei. Toate astea mi-au dat un fel
de siguranță să construim o relație împreună. Eu nu coabitez bine cu oamenii,
în general când vine vorba de spațiul meu personal și intim. Faptul că am
rezistat împreună a fost cumva proba care m-a făcut să am încredere“, spune
Florin.
“Ești un bulangiu“, a scris cineva pe ușă
Când stăteau într-o garsonieră, cineva scrisese pe
ușă “Ești un bulangiu“. Florin a decis
să nu șteargă acele cuvinte pline de ură. Nu știe ce a fost în capul său atunci.
Zăbovește câteva secunde. “Cred că am vrut să arăt că nu-mi pasă. În interior
trăiam cu teamă, dar în același timp mă întrebam: Ce ar trebui să fac? Să mă
mut doar pentru că un hater știe unde stau? Nu! Fuck off, mi-am zis”.
Pentru Victor a fost mai greu să treacă prin asta.
Pentru cineva ca el, care nu își făcuse coming-out-ul, o astfel de experiență
era “ca un purgatoriu“, crede Florin. Victor nu schițează nici un cuvânt, ca și
cum n-ar exista un cuvânt mai bun pentru a descrie experiența prin care a
trecut.
Atacat
și scuipat pe stradă
În schimb, pentru Florin nu era prima dată când se
confrunta cu ura oamenilor pentru că e gay. După ce a devenit persoană publică,
au fost numeroase momente neplăcute pe care a încercat să le gestioneze cu
calm. A fost atacat fizic și scuipat pe stradă. Li se întâmpla tuturor celor
care erau vizibili, explică activistul.
“Credeam că avem o misiune fiecare dintre noi.
Simțeam că ăla e momentul în care chiar trebuie să facem ceva. După ce
văzuserăm atâția oameni care încă erau în închisoare, simțeam o obligativitate:
trebuia să scăpăm de nenorocirea aia de Articol 200“, mai afirmă Florin.
Vizibilitatea sa de atunci nu l-a afectat doar pe
el, ci și pe Adrian, fostul său partener. “Mergeam pe stradă și ne uitam de
trei ori în spate. Știam că suntem urmăriți, că ne sunt ascultate telefoanele.
Un an, amândoi am fost disfuncționali și speriați”. Face o pauză de câteva
secunde. E cu privirea în podea.
Primul gay care a
dat în judecată Poliția
Fostul său partener a fost interogat timp de 2-3
ore de poliție cu privire la viața lor personală, dar și cu cine se întâlnește
Florin și ce discuții are cu respectivii oameni. “A refuzat să răspundă. I-au
luat amprentele și l-au fotografiat de parcă ar fi un infractor“, se întreabă
Florin, plin de furie chiar și după mai bine de zece ani.
Adrian a avut nevoie de consiliere psihologică
pentru a trece peste acel eveniment. Apoi, împreună au luat decizia să plece din țară. Au ales Canada. “Mă
simțeam vinovat, deși știu că singura responsabilitate o poartă Poliția Română.
El era mai vulnerabil. Nu era un activist, ca să zici că era obișnuit cu valul
de hărțuiri și de răutăți. Era doar un om care voia să ducă o viață obișnuită
în București“, povestește Florin.
Adrian a fost primul gay care a dat în judecată
Poliția Română. Instituția a trebuit să explice de ce l-a interogat. “Firește
că au găsit o scuză. Au spus că voiau să investigheze cazul unui gay omorât în
Constanța în urmă cu câțiva ani. Dar era complet fals. Pe el l-au întrebat doar
de viața noastră personală și cu cine mă întâlnesc eu”, își mai amintește
bărbatul.
Florin a stat doar 9 luni în Canada. Nu îi era nici
bine, nici rău. Se simțea în siguranță, dar în același timp nu-și găsea locul.
Nu mai avea o misiune. “Oricum, relația noastră fusese serios zdruncinată de
momentele alea groaznice”, mărturisește Florin.
De ce
au nevoie de parteneriatul civil
Florin și Victor își doresc reglementarea
parteneriatului civil, în primul rând pentru a se simți mai în siguranță, dar
și pentru a scăpa de corvoada în interacțiunea cu instituțiile statului, când
trebuie să-și justifice de fiecare dată existența în calitate de cuplu.
Cel mai des au probleme cu Poșta Română, pentru că
nu pot ridica corespondența unul pentru celălalt, deși ambii au domiciliul la
aceeași adresă, iar funcționarii știu că sunt împreună. “Ni se cer acte
notariale, ca eu să iau documentele sau scrisorile de la adresa comună. Ultima
dată, după ce am pus întrebări, e adevărat, cu o voce ridicată, și am chemat-o
pe șefa secției, la sfârșit am auzit-o din ușă spunând: homosexualul ăla.
Evident că am făcut cale întoarsă și am întrebat-o cum își permite. Ea a negat
tot“, spune Florin.
O altă problemă este legată de asigurarea pentru
sănătate. Florin și-ar dori să-și poată extinde asigurarea de sănătate pentru
partenerul său, având în vedere că Victor e încă prins cu studiile de master.
Nu în ultimul rând, cei doi cred că adoptarea parteneriatului civil ar însemna recuperarea prietenilor care au plecat în străinătate pentru a fi liberi, cât și o formă de dreptate pentru cei care au fost abuzați de statul român. “O facem și pentru cei din comunitate care nu vor apuca momentul deciziei, care au trecut prin pușcării, care nici măcar nu și-au imaginat că ar putea să stea cu cineva în același spațiu și respira normal”, încheie Florin.