Pe Ghiţă, cineva, acolo, Sus, îl iubeşte, deşi cineva, aici, jos, are altă părere. Bărbatul de 40 de ani a ajuns peste noapte faimos dincolo de marginea satului vasluian Măscurei, după ce a supravieţuit, involuntar, propriei căsnicii. Acum e tatăl singur a trei copii şi încă n-a ieşit din uluială.
Soţia lui, Laura, 29 de ani, şi soacra lui, Maria, 73 de ani, plănuiseră să-l asasineze, dar planul le-a fost dejucat de poliţişti, cu largul concurs al vărului Costel, cel care fusese tocmit să pună urzeala în practică.
„N-am mai avut crime din 1993”
Placa de intrare în satul Măscurei, din comuna Pogana, e veche şi ruginită. Nu din neglijenţă a rămas aşa, ci din spirit întreprinzător. A existat o placă nouă, dar un sătean i-a dat o altă utilizare şi anume să astupe o gaură dintr-un gard de scânduri, ca să nu scape găinile pe şosea.
„La noi în sat nu s-au mai pomenit crime din 1993, când a fost un omor la o nuntă”, susţine vânzătorul unui magazin plasat strategic la intersecţia mai multor drumuri de pământ.
Patru metri cu patru lei de funie pentru spânzurat ginerele
Din acest magazin, unde se vând de toate, de la vopsea la bulion, de la biscuiţi la sârmă, a venit soacra lui Ghiţă să se aprovizioneze atât cu arma crimei, cât şi cu cele trebuitoare pentru pomana adiacentă.
„În ziua aia, vindea soţia mea”, povesteşte negustorul. „Baba a cerut întâi trei metri de funie. Costă 1 leu metrul. Uitaţi-o, e din nylon, foarte rezistentă, ne-ar ţine pe toţi odată. S-a gândit baba că n-ajunge să înconjoare copacul şi-a mai cerut un metru. Patru metri, patru lei”.
„Mama se îngrijeşte”
După cum a dezvăluit Poliţia Bârlad, planul era ca vărul Laurei, Costel, să-l ia pe Ghiţă, să meargă cu el într-o pădure de pe dealul de lângă sat, să-l lege cu funia şi să-l spânzure de un pom. „Îmi alesese loc bun de spânzurare, un stejar uite-aşa”, spune Ghiţă. „Că fusese cu mine la tăiat cioate şi ochise stejarul încă de-atunci”.
Dacă se achita de misiune, Costel urma să primească 5.000 de lei. Pe lângă funie, soacra cumpărase în prealabil şi o pernă, patru pături, o mătură, comandase şi un pat. „Perna am adus-o eu, cu căruţa, de la magazin. Am zis: Băi, Laura, da ce are mă-ta, de cumpără, că abia o scăpat din datorii? O zis: Mama se îngrijeşte”.
Asta pentru că în Măscurei e obiceiul ca, de sufletul celui răposat, rudele să dea de pomană un pat complet echipat.
Perna din vâscoză, destinată folosului etern al lui Ghiţă, e încă în ambalajul de plastic. Bărbatul o pipăie şi repetă: „Eu cu mâna mea am adus-o”. Își adusese în casă darul de după moarte, cum ar veni.
„Ea era chele ră”
Până să ajungă în pragul morții, Ghiță a trecut multe praguri de când se știe. E al treilea într-o familie cu nouă copii. A trebuit să se gospodărească singur.
Am muncit în Spania, în Italia, în construcţii, am păzit şi umbrele, pe plajă. Am strâns ban cu ban să-mi iau pământ şi să-mi fac casă.
Ghiță:
Părinţii lui Ghiţă, Geta, 73 de ani, şi Gheorghe, 77 de ani, au divorţat în urmă cu opt ani. Acum sunt doar vecini şi nu se salută. „Ea stă din deal, la un băiet, eu stau din vale. Nu mai aveam trai cu ea”, explică Gheorghe, ieşit în papuci la poartă.
La rândul ei, Geta îl acuză pe Gheorghe că era beţiv şi violent, „când bea, răsturna masa cu totul, puneam masa la nouă copii şi el o răsturna”. În total, cei doi au 38 de nepoţi.
În ceea ce-l priveşte pe Ghiţă, părerile părinţilor se armonizează: e musai să se despartă de Laura. „El s-o însurat mai târziu, că n-am avut să-i dau casă. O trebuit să şi-o facă singur. Unde-o greşit? O lăsat-o de capul ei. I-am zis: mai dă-i, măi, vreo două… Că e chele ră”, „Chele ră?”, „Adică e chele a dracului”.
Cu ochii după un cârd de nepoţei, Geta clatină din cap: „De când au arestat-o pe ea, Ghiţă nu mai mănâncă. Nica nu mănâncă, nică. Îl vedeţi cum e? Nu ştiu ce să mă mai fac”. Bărbatul confirmă. Varsă o căldare cu apă în adăpătoarea puilor, oftează. „Nici de dormit nu dorm. Mi-o dat doctora pastile, nu din plante, pastile-pastile, de somn. După trei luni, mă duc iar, la analize”.
„Prima oară, nu mi s-o părut aşa dragă”
Totul a început acum vreo 12 ani. Ghiţă se întorsese din Italia. Aproape terminase casa, aşezată pe o culme, mai spre capătul satului, şi înconjurată de copaci. Îşi găsise de lucru la Bacău, la o firmă de construcţii, unde munceşte şi-acum. Face naveta la săptămână. „Mai lucrez şi la o fermă de pomi. Iau cam 300 de lei pe zi”, spune bărbatul.
Marile iubiri nu sunt mari la început, cum observa şi orăşeanul Ştefan Gheorghidiu. În acest sens, Ghiţă poate depune mărturie. Într-o seară, s-a trezit în curte cu un cumnat, Stelu, din satul Hălăreşti, care l-a chemat să-l ajute la semănat grâu. „Băi, nu vin, că nu-s om de grâu, abia m-am întors din Italia. Vino, o zis, hai, că-ţi dau o fată! Îţi dau o fată! Am zis: Fete îmi trebuie mie acu, la timpul ista? Până la urmă, m-a păcălit şi m-am dus”.
A doua zi, după semănat, lui Ghiţă i-a fost prezentată Laura. „Prima oară când am văzut-o, nu mi s-o părut aşa dragă. Purta nişte haine din astea, ca la ţară. Sor-mea, cumnatu-meu: Ia-o, ia-o! Băi, n-o iau! Staţi oleacă! Am fost şi la părinţii ei. Veniţi la faţa locului, să vedeţi unde stau. Nu aveam lumina trasă atunci. Veniţi să vedeţi camerele, dacă are de gând să trăiască cu mine, trăieşte, să nu mă mai înşir după aceea cu ea, că nu vrea să steie”.
Peste câteva zile, Laura şi părinţii ei au venit în vizită la Ghiţă. „I-am zis: Băi, Laura, ai de gând să stai? Îmi cunoşti vârsta. Stai, stai, nu stai, nu stai, nu mă supăr, te întorci de unde-ai venit, că nu eu am adus-o, părinţii ei au adus-o la mine”.
„Începuse să mai fure curent”
Părinţii au plecat, Laura a rămas. Avea 17 ani.
„Vreun an, doi, îi venea încă alocaţia la noi. Alocaţia sau bursa de la şcoală”, spune soţul. Laura are ochi albaştri, e blondă „vopsită”, precizează Ghiţă, de statură, „potrivită”. „Ea o mai devenit încoace, am mai reparat-o şi eu, am refăcut faţada, am mai gătit-o, s-o mai schimbat aerul. Unghii făcute. Păi, ce, avea ea unghiile făcute înainte? I-am luat aur, cercei, inele. Ea ar fi vrut silicoane, da n-am vrut eu”.
Dacă e să-l întrebi ce îi place cel mai mult la soţia lui, Ghiţă n-ar şti ce să răspundă. Îşi dă mai pe ceafă căciula de schi şi se scarpină pe frunte.
Îmi plăcea că nu stătea, că umbla şi ea cu mine, cu căruţa, pe câmp, la pădure, la tăiat lemne, la prăşit. Şi nu e voinică, dar voia să facă, să dreagă, se purta aşa, ca un bărbat.
Ghiță despre soția lui:
La scurt timp după ce s-au cunoscut, în 2009, Ghiţă şi Laura au făcut nunta. Primul copil, băiatul, s-a născut în acelaşi an. Mai târziu, au venit pe lume şi fetiţele, care acum au una 6 ani şi una, 5 ani.
„La o vreme, după nuntă, aşa, am văzut că ea o început să mai fure curent. Adică mă minţea. Pleca şi nu spunea unde se duce. Mai ascundea telefonul de mine”, spune bărbatul.
Laura a plecat în Spania fără să spună, s-a întors după câteva luni, cu nişte banane şi portocale pentru copii. Apoi a plecat la un alt bărbat, un anume Tărâţă, din satul Bogeşti, o decizie care a revoltat-o pe mama lui Ghiţă, nu neapărat şi pe fiul ei. „Lasă, o iert, că plâng copiii după ea”.
Şi înainte de căsătorie, Ghiţă auzise că despre Laura umblau vorbe, „că-şi face de cap cu băieţi, dar sor-mea şi cumnatu-meu mi-au zis: păstreaz-o, tu eşti calm, o dai pe brazdă”.
Un deces în familie
Socrii lui Ghiţă locuiau într-o casă bătrânească, în alt sat. „O stat o iarnă la noi, apoi le-am făcut o casă lângă a noastră. Ţineam la ei. Cu socru-meu mă înţelegeam chiar bine. Avea o boală, de la băutură. Odată, am fost cu el la pădure, cu drujba, la cioate. Luasem o sticlă de vişinată, să am să-i dau. Da aveam şi benzină pentru drujbă, într-altă sticlă. Benzina, roşietică… Socru-meu o dat pe gât juma de sticlă. N-o avut nica. O zis să-l iert că m-a lăsat fără benzină”.
Tatăl Laurei a murit acum câteva luni. „I-am făcut pomeni. Mi-o fost rău, mi-o venit sângele pe nas, am fost în panică. De atunci iau nişte pastile de inimă. N-am mai văzut mort în casă, copiii plângeau pe-aicea, tataie, ni-i dor de el. N-am mai mâncat zilele acelea”, povesteşte Ghiţă.
„Are coarne sub batic”
Cu soacra, acum văduvă, bărbatul nu se înţelegea deloc. „Una, două, apărea la noi. Dădeam de ea peste tot, pe prispă, în ogradă, în bucătărie. O dată, am şi aruncat-o spre gard, am împins-o să plece. Am făcut oleacă de pănăramă. I-am zis: Bre, ţi-am făcut casă, stai şi mata pe-un pat! A sunat la poliţie, să mă reclame. Nu mi-o dat amendă. O zis poliţiştii: ea să nu vină la voi, voi nu vă duceţi la ea”.
Recomandarea a funcţionat doar unilateral, adică soacra a continuat să apară în bucătăria lui Ghiţă. Pentru ginere, singurul mod de a se ţine la distanţă de ea era să iasă el din casă şi să-şi facă de treabă prin grădină. „Aşa babă nu s-a mai văzut nicăieri. E bună de ornament la biserică. Cred că are şi coarne sub batic”, o descrie Ghiţă pe mama Laurei. Soacra, cum ar veni.
Costel, vărul fatidic
Într-o zi, la poarta soacrei, a apărut Costel, vărul Laurei, care a ispăşit condamnări pentru furt şi distrugere, în Spania.
Ghiţă repara gardul. „L-am văzut pe Costel oprind în drum, o venit într-o maşină fiţoasă. Era maşina la un procuror, un poliţai, ceva de genul ăsta. Şi o zis un nepot de-al meu: ia uite ce maşină şi-a tras baba, cică baba n-are bani!”.
Laura şi-a rugat soţul să se ducă să discute cu vărul ei. „I-am zis: băi, du-te şi dă-mi pace! S-o dus la vale şi iar o venit, să mă duc, că aşteaptă Costel. Am azvârlit cu ciocanul în pământ şi i-am zis: Băi, Laură! Termină! Baba, nervoasă. Ştiam când e baba nervoasă. M-am dus la un frate de-al meu, prin grădină, până pleca Costel. Că doar nu era să steie acolo”.
Într-adevăr, vărul, care aranjase flagrantul delict cu poliţiştii, n-a stat mult. A luat avansul de la mama Laurei, pentru asasinat, şi s-a retras.
Ghiţă a ieşit în drum şi s-a dus la un magazin din sat. „La magazinul din curbă, să-mi iau o bere fără alcool. Da, avem bere fără alcool în sat, cum să nu avem? Cu lămâi, căpşuni, şi cu de toate, şi simplă. Mi-era sete şi eram şi nervos. Am luat berea aia în mână şi am venit către casă”.
„O tăbărât toţi anchetoşii”
Apropiindu-se, bărbatul a văzut plecând maşina în care era Costel. „Ei, o plecat acasă, că se-nserează. Când o ajuns Costel la şosea, o început să vină maşinile alea de poliţie, vreo şapte, opt, una după alta. Şi când o tăbărât toţi anchetoşii, aceia, acolo, am venit şi eu: Domne, ce s-o întâmplat? N-am droguri, n-am arme, n-am nica furat. M-am pierdut. Le-am spus: eu sunt cu inima. Chiar mă pierdusem. Când i-am văzut aşa, sub geamul casei mele. Stai, Gheorghiţă, nu te pierde, o zis procurorii”.
„Ce face legea cu ea îi bun”
Laura şi mama ei au fost arestate preventiv. Procurorul, care participase sub acoperire la flagrantul delict, pusese banii de avans sub căciulă, „aşa îl învăţase baba”. Pe Ghiţă l-au chemat la Bârlad, să dea o declaraţie. „M-am dus pe bună bază să declar. M-au cercetat, cum m-am certat cu baba, cum trăiam cu nevasta, dacă am băgat de seamă că este vreo diferenţă între mine şi ea”.
Bărbatul le-a spus anchetatorilor istoria căsniciei sale: „Le-am explicat că o fost plecată în Spania, fără să-mi spuie, o venit după trei luni. Aveam băietul de doi ani acasă. Apoi o mai fost plecată cu altul, din Bogeşti. Am ţinut la copii, nu i-am dat, m-am mai ajutat cu fraţii. Las-o, băi, că n-o să fii tu nici primul, nici ultimul. Las-o, să fie la copii! Şi am primit-o înapoi. Tot aşa, cu mila, cu mila, că plângeau copiii, unde-i mama? Şi-acuma mi-o făcut bucluc de moarte”.
Misiunea iedului Rodica
Ghiţă nu vrea să depună plângere împotriva soţiei.
„De dorul copiilor, nu că n-aş ierta-o, că aşa-s eu, de felul meu, o fire calmă. Dar eu pe ea pot s-o scot, dar ea pe mine mă mai aducea înapoi, la copii? Hai să-ntrebăm. Pe mine nu mai putea să mă mai aducă. O las acolo, ce-a face legea cu ea îi bun. Nu depun nicio plângere”.
Totuşi, Ghiţă nu exclude ideea de a divorţa de Laura. „Până la urmă, nu mor de două ori. Mă omoară, mă omoară. Dar ea s-o gândit să vândă şi casa mea, şi casa pe care-am făcut-o la socri, doi ani n-am putut să mă duc la muncă, am lucrat la ea, singur, fără niciun om la mână. Am luat un băietan, nu l-am plătit nici în ziua de azi. Dacă eu nu mai sunt… Îi mânca un bagabont de golan banii şi copiii ajungeau pe drumuri, cine ştie… Că nu-i mai ţine alt părinte, alt tată ca la mine”.
Pentru a-i mai înveseli pe copii, de când mama şi bunica lor lipsesc de acasă, Ghiţă s-a dus la o stână şi a adus un ied. „O iediţă, o cheamă Rodica, o hrănesc cu biberonul, să aibă copiii, să se ia cu joaca”. Fetiţele o au şi pe Marina, o viţeluşă de vreo două săptămâni, pe mama Marinei, o vacă blândă şi cafenie, numeroase găini şi câţiva iepuri, într-o cuşcă.
Ghiţă observă, cu necaz, că n-a avut timp să finiseze coteţele şi grajdul, cărora le-a pus gemuleţe termopan.
„Fimei mai sunt”
Până una, alta, pe fondul anchetei privind „comiterea infracţiunii de determinare pentru săvârşirea unei infracţiuni”, cum formulează Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, în comuna Pogana stă să apară un nou tip de holtei. Nu bea, nu fumează, nu mănâncă, nu doarme, nu are porniri violente, are două slujbe, două case, „o să-mi pun vie, o să-mi pun pomi. Că de asta m-am şi însurat târziu, să am gospodărie ca lumea”.
„Fimei mai sunt”, cugetă Ghiţă cu glas tare, aprobat cu tărie de mama lui. „Copii, cam deodată îmi ajung aiştia pe care mi i-o dat Dumnezău. Nu-i stres, am cu cine-i lăsa”.
Alte vorbe înțelepte se înșiră pe mosor. „Un bărbat are nevoie de o femeie”, „Bărbatul are nevoie de fimeie să aibă grijă de copii. Oi găsi o fimeie pe la noi, prin satele astea, gospodină, să stea acasă cu ei. Să nu-i mai duc grija cât sunt plecat la muncă. Dumnezău m-o iertat o dată! Dacă mai trec un secol din ăsta, încă 12 ani cum am avut, mă declar mulţumit, mă retrag singurel. Băiatul o să fie mare, o să am noră-n ogradă, mai mult nu cer”.
Apoi adaugă, după o pauză de oftat: „La fimei pot să mă duc şi cu bani, pe stradă. N-am fost, dar te face dracii să te duci… Zic aşa, că nu mă duc, să mă-mbolnăvesc”.
Cei 556 de locuitori din Măscurei au acum un motiv de suspans în plus, pe lângă găurile neastupate din garduri. O primeşte Ghiţă înapoi pe Laura sau nu?
„Eu, de iubit, am iubit-o”, mărturiseşte soţul, roşind. „Acum aştept să-mi spună şi ea, cu gura ei, dacă ea mai are de gând să mă iubească. Dar fără vrăji… Că mi-am pierdut încrederea. Dacă era după capul ei, acuma eram îngropat”.
„O caută, vă spun eu că o caută”, profeţeşte vânzătorul de la magazinul din curbă, înfăşurând sfoara la loc, pe ghemul ei. “De câte ori vine pe-aici, Ghiţă zice că-i plâng copiii, că întreabă de mama lor. Vă spun eu c-o caută”.
Notă. Dintr-o eroare regretabilă, pentru care ne cerem scuze, într-o versiune anterioară a acestui text a apărut o fotografie a unei alte tinere decât soția bărbatului.