Potrivit BBC, pastorul și familia lui au oferit adăpost unui om al străzii în 2016, după ce cei doi s-au întâlnit într-o librărie din Belfast, Irlada de Nord.

Omul străzii, Melvin Boyd, avea parte de o perioadă foarte dificilă, dar a spus că după ce l-a cunoscut pe Pastorul Greenaway și pe familia lui și a început să trăiască cu ei, viața i s-a schimbat. Iar, ca răsplată, când pastorul a avut nevoie de un transplant de rinichi, Melvin s-a oferit să-i dea organul fără de care nu putea supraviețui.

Într-un interviu, Melvin a spus că traiul dus pe străzi era dificil și că nu putea să aibă încredere în nimeni. După ce l-a cunoscut pe fiul pastorului (cel care propus aducerea lui în casă) și pastorul și-a dat binecuvântarea pentru a sta sub acoperișul lui, Melvin și-a depășit adicția pentru alcool și a luat-o de la zero.

”Cred că Melvin avea nevoie de un nou început în viață. Am vrut să-l ajutăm. Era diferit de ceilați oameni. sunt foarte mulți oameni care vor să ajute, dar nu vor să facă nimic pentru ei însuși, dar Melvin a vrut să se ajute singur”, a declarat pastorul Greenaway.

De atunci, Melvin a stat în casa familiei pastorului în fiecare zi și noapte și a devenit un nou fiu pentru părintele spiritual și soția lui, deși ei aveau deja alți patru copii.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

În luna martie a anului trecut, el l-a răsplătit pe pastor, donându-i unul dintre rinichii săi, acesta aflându-se de un an pe dializă, după ce nu a putut să-i mai folosească pe ai lui.

”Așa a fost să fie”

Deși a avut trei oferte de la alte persoane care voiau să-și doneze rinichii, niciuna nu a funcționat. Atunci Melvin a decis să facă un pas în față.

”Cel mai mare lucru din toată această întâmplare este că Dumnezeu ne-a adus împreună. Cred că așa a fost să fie. Spun altor oameni că este grozav că John a luat-o de la capăt. El are acum o bucățică din mine, dar eu am o familie, un loc un de să stau, am prieteni, oameni cărora le pasă de mine, am mult mai mult decât a avut John”, a spus Melvin.

Pastorul a completat: ”Cum aș putea să-i mulțumesc lui Melvin pentru ce a făcut? Cunvintele nu pot descrie asta. El a spus că aceasta nu este nici cea mai mică problemă pentru el și cred că Dumnezeu îi pregătise inima lui Melvin pentru a-mi da un rinichi. El va fi întotdeauna o parte din familia mea”, a mai puncta pastorul.

VIDEO EXCLUSIV/De la „Bravo, ai stil”, direct în bucătărie. Cristina Dorobanțu a ”gătit” o salată!

FOTO: THE ULSTER GAZETTE

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI