Cazul prințesei Latifa a atras, inclusiv, atenția organizației pentru apărarea drepturilor omului, Human Rights Watch, care a cerut explicații autorităților din Dubai cu privire la soarta prințesei, scrie BBC. Însă autoritățile din EAU nu au răspuns.

După ce povestea a ajuns în presa internațională, vestea dispariției prințesei agită spiritele în lumea întreagă, mai ales că este mai palpitantă ca un film de acțiune.

În luna martie, prințesa din Dubai, în vârstă de 32 de ani, a încercat să fugă în străinătate pentru a scăpa de familia ei și pentru a avea o viață mai liberă. Ea și-a acuzat rudele că o țineau prizonieră și că o abuzează. A fost ajutată de un fost spion francez, pe nume Herve Jaubert, care a publicat, în 2012, cartea ”Evadând din Dubai”, și de o veche amică cu origini finlandeze, pe nume Tiina Johanna Jauhiainen.

De altfel, aceștia doi sunt cei care au vorbit despre ce i s-a întâmplat prințesei, care era decisă să facă tot ce îi stă în puteri pentru a duce o altă viață.

Se știe că Latifa l-a contactat pe Jaubert, după ce i-a citit cartea, iar apoi ea și prietena ei s-a îndepărtat spre Oman. Au reușit să ajungă la destinație, după care, la bordul unei ambarcațiuni de mici dimensiuni, au plecat să-l întâlnească pe Jaubert, aflat la bordul iahtului său. Împreună, cu ambarcațiunea lui, s-au îndreptat spre coastele Indiei.

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament
Recomandări
România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

Pe 4 martie, însă, trei nave indiene și două nave de luptă ale EAU, scrie presa britanică, au interceptat iahtul. Tiina a relatat că, în timpul interceptării, ea și Latifa se aflau sub punte și că au azit țipete și focuri de armă.

Ele fiind speriate, s-au încuiat în baie, dar nu a trecut mult și în cabină a pătruns un gaz, ceea ce le-a făcut să urce pe punte. Acolo l-au văzut pe fostul spion plin de sânge, după o bătaie cruntă primită din partea indienilor.

În acest timp, oficialii indieni au afirmat că nu au nicio informație despre incident, însă presa a relatat că raidul a fost autorizat de premierul Narendra Modi.

O lună mai târziu, la o conferință de presă la Londra, Tiina a povestit că în timp ce intervenția era în plină desfășurare, prințesa striga: ”vreau azil politic”, dar nimeni nu i-a dat atenție.

Ulterior, tinerei cu origini finlandeze i s-a spus să închidă ochii, fiind amenințată că va fi împușcată dacă nu se supune.

”Apoi am auzit pe cineva vorbind în arabă şi Latifa a zis: «Împuşcaţi-mă aici, dar nu mă duceţi înapoi în Emirate». A fost luată pe sus zbătându-se și țipând”.

Latifa este fiica șeicului Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, liderul Dubaiului și vicepreședintele și premierul EAU, despre care se spune că ar avea zeci de copii cu mai multe femei, iar mai multe dintre fiicele lui ar purta numele de Latifa.

Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator
Recomandări
Primele ipoteze legate de moartea lui Silviu Prigoană. Surse medicale: a suferit un AVC sau un stop cardio-respirator

În ultimele săptămâni, una dintre fete cu numele Latifa a apărut brusc tot mai des în presă, dar publicațiile locale nu au relatat că femeia ar fi încercat să evadeze.

Povestea prinețesei a apărut într-o perioadă în care sunt publicate tot mai multe știri false în zona Golufului, în contextul în care EAU, alături de Arabia saudită, Bahrain și Egipt, lansează atacuri la adresa Qatarului. În ultima vreme s-au cheltuit milioane de dolari pentru publicitate, dar și pentru știri false despre adversari.

Într-o înregistrare video, publicată de organizația ”Deținuți în Dubai” (”Detained in Dubai”), care ar fi fost trimisă de prințesă pentru eventualitatea în care va fi capturată, Latifa afirmă că sora sa mai mare Shamsa a fugit și ea când se afla în Marea Britanie, dar autoritățile din Emirate au găsit-o și forțat-o să se întoarcă.

Latifa a afirmat în clipul video că și ea avut în trecut câteva tentative de a evada, dar a fost prinsă, ținută captivă și torturată.

Organizația mai arată că Jaubert și Jauhiainen ar fi fost avertizați să nu vorbească despre ce i se întâmplă prințesei.

”Autorizățile Emiratelor Arabe Unite trebuie să dezvăluie imediat unde se află Latifa, să-i confirme starea și să-i permită contactul cu exteriorul”, a spus Sarah Leah Whitson, directorul Human Rights Watch pentru Orientul Mijlociu.

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran
Recomandări
Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

”Dacă este deținută, trebuie să i se ofere drepturile pe care ar trebui să le aibă toți deținuții, inclusiv să apară în fața unui judecător independent, a mai spus Sarah Leah Whitson.

Ultima fotografie cu Latifa a fost făcută în urmă cu un an și trei luni, când tânăra făcea parașutism. Imaginea a fost publicată pe o pagină de Instagram destinată parașutiștilor.


CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV: Polițist premiat cu ”Distincție de onoare”, reclamat la Parchet și dat în judecată pentru tortură. Victima cere daune de 100.000 de euro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Care ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Văru’ Săndel, dezvăluire tulburătoare: “Ceilalți au zis că glumește”
FANATIK.RO
Care ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Văru’ Săndel, dezvăluire tulburătoare: “Ceilalți au zis că glumește”
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Observatornews.ro
CAMERA ASCUNSĂ. Fraudă de milioane la Peleş: angajaţi acuzaţi că revând biletele turiştilor şi bagă banii în propriile buzunare
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI