Subiectul protocoalelor între SRI și instituțiile statului revine pe tapet. După apariția în presă a două protocoale dintre serviciile secrete și Parchetul General, președintele PSD cere o anchetă atât la PG, cât și în Parlament, prin comisia de control a activității SRI.

”Am fost asigurați că protocoalele de cooperare ilegală între instituțiile din Justiție și Serviciul Român de Informații au încetat să existe. Ele ar fi trebuit să nu mai existe fiindcă legea cere acest lucru, fiindcă CCR a găsit neconstituțional amestecul ofițerilor din servicii în cercetarea penală. Și SRI, și Parchetul General au afirmat răspicat, prin șefii lor sau prin comunicate oficiale, că nu mai există protocoale. Aseară, însă, am văzut cu toții că nu e așa”, a scris liderul PSD, pe pagina sa de Facebook.

Povestea celor două protocoale

Concret, cele două documente date publicității au fost semnate în 7-8 decembrie 2016, înaintea alegerilor parlamentare, la nouă luni după ce Curtea Constituțională a decis că astfel de protocoale sunt neconstituționale.

Ambele sunt semnate de șeful SRI, Eduard Hellvig, și procurorul general, Augustin Lazăr, unul fiind secret, altul nesecret.

Primul protocol dat publicității, cel secret, face referire la colaborarea dintre Parchet și SRI și abrogă un alt protocol semnat în 2009 de fostul șef al serviciilor, George Maior, și Laura Codruța Kovesi.

”Acest al doilea protocol, despre care, deși „nesecret”, nu a știut nimeni nimic, pare un efort de ultimă oră al semnatarilor de a acoperi existența primului protocol. (…) Chiar dacă se pretinde un document tehnic, acest al doilea protocol a fost făcut fără știrea publicului. Pare fabricat în ultima clipă, în momentul în care presa a început, cu zile în urmă, să-l verifice pe primul”, a mai scris Liviu Dragnea.

Astfel, președintele PSD și al Camerei Deputaților cere o anchetă urgentă, în Parlament.

”Cred că, la rândul ei, Inspecția Judiciară trebuie să se autosesizeze în legătură cu aceste protocoale și să pornească o anchetă la Parchetul General. E inacceptabil ca o țară întreagă să fie mințită în acest fel iresponsabil și lipsit de rușine”, a adăugat Dragnea.

Ce spune SRI

Purtătorul de cuvânt al SRI, ovidiu Marincea, susține că documentul face referire la un protocol care nu mai e valabil, care a fost denunțat.

„EAu existat două, unul secret, unul nefiind secret, care e public. Un protocol secret e semnat în decembrie 2016, în urma deciziei CCR, s-a ajuns la concluzia că e nevoie de protocol, însă acest protocol nu și-a făcut efecutul pentru că în ianuarie 2017 a fost denunțat de SRI, împreună cu celelalte protocoale. Da, există (document de denunțare a acestui protocol. n.r.)”, a declarat Ovidiu Marincea, la Antena3.

Pe de altă parte, Marincea nu a explicat de ce au fost necesare două protocoale în aceeași perioadă.

„Acest protocol nu și-a făcut efectul niciun moment, timp de o lună, până la denunțare. (…) A fost denunțat pentru că era caduc. Din cunoștințele mele, da, există la Comisia de control a SRI toate protocoalele, inclusiv acest protocol. Nu știu să răspund la întrebarea de cine a fost inițiat și cum a fost inițiat. (…) A fost denunțat prin decizia SRI, a directorului Hellvig”, a mai spus Marincea.

Răspunsul SRI vine după ce consilierul premierului, Darius Vlăcov, a postat, pe pagina sa de Facebook, unul dintre protocoale, în timp ce jurnalistul Doru Bușcu a dat publicității un al doilea document.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News