În fiecare noapte, piloți ucraineni precum Andrei așteaptă într-un hangar până când tensiunea este spulberată de o comandă scurtă: „În aer!”. În acel moment, Andrei urcă în grabă în avionul său supersonic Su-27 și decolează cât mai repede posibil.

Decolează încă înainte de a-și cunoaște misiunea, deși ideea de ansamblu este întotdeauna aceeași: o luptă cu o forță aeriană rusă net superioară din punct de vedere numeric, dar care nu a reușit până acum să obțină controlul cerului deasupra Ucrainei.

„Nu fac niciun fel de verificări”, spune pentru New York Times Andrei, un pilot al Forțelor Aeriene Ucrainene. „Pur și simplu decolez”.

După aproape o lună de lupte, una dintre cele mai mari surprize ale războiului din Ucraina este faptul că Rusia nu a reușit să învingă Forțele Aeriene Ucrainene. Analiștii militari se așteptau ca Rusia să distrugă sau să paralizeze rapid apărarea antiaeriană și avioanele de luptă ale Ucrainei, însă niciunul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat. În schimb, lupte aeriene de tip Top Gun, rare în războiul modern, au loc acum frecvent deasupra țării.

Ucrainenii sunt depășiți numeric cu mult

„De fiecare dată când zbor, este vorba despre o luptă adevărată”, spune Andrei, care are 25 de ani și a efectuat deja zece misiuni în acest război. „În nicio luptă cu avioanele rusești nu există egalitate. Ei au întotdeauna de cinci ori mai multe avioane în aer”, explică el.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Succesul piloților ucraineni i-a ajutat pe soldații de la sol și a împiedicat bombardamente mai ample în orașe, deoarece piloții au interceptat unele rachete de croazieră rusești. Oficialii ucraineni susțin, de asemenea, că au doborât 97 de avioane rusești. Acest număr nu poate fi confirmat din surse independente.

Forțele aeriene ucrainene operează într-un secret aproape total. Avioanele de luptă pot zbura de pe piste din vestul Ucrainei, aeroporturi care au fost bombardate, dar care au păstrat totuși suficientă pistă pentru decolări sau aterizări – sau chiar de pe autostrăzi, spun analiștii.

Ucrainenii sunt depășiți numeric cu mult. Se estimează că Rusia efectuează în jur de 200 de zboruri pe zi, în timp ce Ucraina, doar cinci-zece.

Piloții ucraineni au totuși un avantaj. În cea mai mare parte a țării, avioanele rusești zboară deasupra teritoriului controlat de armata ucraineană, care-și poate folosi rachetele pentru a hărțui – și eventual doborî – avioanele inamice.

„Ucraina a fost eficientă pe cer deoarece operăm pe propriul nostru teritoriu”, explică Iuri Ihnat, un purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene. „Inamicul care zboară în spațiul nostru aerian zboară în zona sistemelor noastre de apărare antiaeriană”. El a spus că strategia ar implica atragerea avioanelor rusești în capcana apărării antiaeriene ucrainene.

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Apel disperat pentru noi avioane

Dave Deptula, cercetător la Academia Forțelor Aeriene Americane și principalul strateg al campaniei aeriene din cadrul operațiunii Desert Storm din Irak, crede că performanța impresionantă a piloților ucraineni a ajutat la contracararea dezavantajului numeric.

El spune că Ucraina are acum aproximativ 55 de avioane de luptă operaționale, un număr care se diminuează, pe fondul pierderilor și al defecțiunilor mecanice, deoarece piloții ucraineni „le solicită la maximum de performanță”.

Președintele Volodimir Zelenski a făcut apel în repetate rânduri la guvernele occidentale pentru a primi noi avioane și a cerut NATO să impună o zonă de excludere aeriană deasupra țării, un pas pe care liderii occidentali au refuzat să-l facă până acum. Slovacia și Polonia au luat în considerare trimiterea de avioane de luptă MiG-29, pe care piloții ucraineni le-ar putea pilota cu o pregătire suplimentară minimă, dar deocamdată nu au fost făcute transferuri.

„Trupele rusești au tras deja aproape 1.000 de rachete asupra Ucrainei, nenumărate bombe”, a spus Zelenski într-un discurs video adresat Congresului SUA pe 16 martie, cerând SUA și aliaților săi avioane. „Și știți că ele există, și le aveți, dar sunt la sol, nu în Ucraina – pe cerul ucrainean”, a observat el.

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”
Recomandări
Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

Deptula avertizează că transferul acestor avioane către Ucraina este esențial. „Fără suplimentare”, crede el, „vor rămâne fără avioane înainte de a rămâne fără piloți”.

Dronele fără pilot sunt, de asemenea, un instrument în arsenalul armatei ucrainene, dar nu în bătălia pentru controlul spațiului aerian. Ucraina folosește acum o dronă armată de fabricație turcească, Bayraktar TB-2, care este eficientă în distrugerea tancurilor sau a pieselor de artilerie la sol, dar nu poate lovi ținte în aer. Dacă apărarea aeriană a Ucrainei eșuează, avioanele rusești ar putea cu ușurință să doboare aceste drone.

Voluntarii joacă și ei un rol în luptele aeriene: mai mulți oameni urmăresc și ascultă avioanele rusești, anunțând coordonatele, viteza și altitudinea estimate. Iar piloții privați ucraineni au scos din avioanele lor echipamente civile de navigație moderne și le-au predat forțelor aeriene, în cazul în care acestea ar putea fi de ajutor.

Cum să te salvezi din fața unei rachete

Luptele aeriene au fost rare în războaiele moderne, iar în ultimele decenii au existat foarte puține exemple. Piloții americani, de exemplu, nu au mai efectuat lupte aeriene de amploare de la primul război din Irak, în 1991. De atunci, avioanele de vânătoare americane s-au angajat în doar două cazuri de luptă aer-aer, în Balcani și în Siria, potrivit lui Deptula.

Noaptea, Andrei se bazează pe instrumente pentru a afla pozițiile avioanelor inamice, despre care spune că sunt mereu prezente. El a doborât avioane rusești, dar nu i se permite să spună câte sau ce tip. Mai spune că sistemul său poate lovi avioane aflate la câteva zeci de kilometri distanță.

„Am în special misiunea de a lovi ținte aeriene, de a intercepta avioane inamice”, spune el. „Aștept ca racheta să se fixeze pe ținta mea. După aceea apăs pe butonul de tragere”, explică pilotul.

Când doboară un avion rusesc se simte mulțumit. „Sunt fericit că acest avion nu va mai bombarda orașele mele pașnice. Și, după cum vedem în practică, asta este exact ceea ce fac avioanele rusești”, spune el.

Cele mai multe lupte aeriene din Ucraina s-au purtat noaptea, deoarece avioanele rusești atacă pe întuneric, când sunt mai puțin vulnerabile la apărarea anti-aeriană. În luptele aeriene de deasupra Ucrainei, spune Andrei, rușii au zburat cu o serie de avioane moderne Suhoi, cum ar fi Su-30, Su-34 și Su-35.

„Am avut situații în care mă apropiam de un avion rusesc la o distanță suficient de mică pentru a ținti și a trage”, explică el. „Îl puteam deja detecta, dar așteptam ca racheta mea să îl găsească. În același timp, de la sol mi se spunea că o rachetă a fost deja trasă spre mine”, adaugă pilotul.

El spune că și-a pilotat avionul cu o serie de manevre extreme, pentru a epuiza rezervele de combustibil ale rachetelor care veneau după el. „Timpul pe care îl am la dispoziție pentru a mă salva depinde de cât de departe a fost trasă racheta spre mine și de ce fel de rachetă e”, a explică Andrei.

„Nu ne-am gândit că ne vom confrunta cu un război adevărat”

Andrei, care a absolvit Școala Forțelor Aeriene din Harkov, a decis să devină pilot în adolescență. „Nici eu și nici prietenii mei nu ne-am gândit vreodată că vom avea de înfruntat un război adevărat”, a spus el.

Soția lui se află într-un loc mai sigur, dar nu a părăsit țara. Ea își petrece zilele împletind plase de camuflaj pentru armata ucraineană. Andrei nu le spune niciodată membrilor familiei când pleacă în misiune și sună doar când se întoarce dintr-un zbor de noapte.

„Trebuie să-mi folosesc abilitățile pentru a câștiga”, mai spune Andrei. „Abilitățile mele le depășesc pe ale rușilor. Pe de altă parte, mulți dintre prietenii mei, chiar mai experimentați decât mine, sunt deja morți”, admite el.

Libertatea a scris la sfârșitul lui februarie despre pilotul maior Stepan Ciobanu, de origine română, decedat în timp ce apăra orașul Koprivnițki din centrul Ucrainei.

Experimentatul pilot a murit într-o misiune de apărare a orașului Koprivnițki, în centrul Ucrainei. Armata ucraineană a anunțat că bărbatul a fost atacat de avioanele rusești și s-a catapultat prea târziu.

Stepan – sau Ștefan, cum îi spuneau cunoscuții din România – era la bordul unui avion Suhoi SU-27 doborât de ruși. Joi, 3 martie 2022, el a primit titlul de erou al Ucrainei.

Ștefan se considera român, cu toate că „ar fi dat – și chiar a dat – totul pentru a apăra Ucraina”, au spus apropiații lui pentru Libertatea.

Foto: Profimedia

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI