Zece ani mai târziu, Joe să pregătește să participe la Marathon des Sables, o cursă de supraviețuire care ține 7 zile și în care concurenții aleargă 250 de kilometri în deșertul Marocan, potrivit Daily Mail.
Joe Robinson a povestit prin ce a trecut pe pagina JustGiving. Acolo el ustrânge fonduri pentru Walk Once More, fundația care caută un tratament pentru persoanele care suferă de leziuni ale măduvei spinării.
„Ultimii 10 ani au fost foarte lungi, foarte duri și incredibil de provocator. Mi-am rupt spatele în trei locuri diferite, gâtul în două locuri și am avut o fractură mare la craniu. În timp ce am fost într-o comă indusă aproape o lună, am luat un streptococ, am făcut meningită și pneumonie.
Deși mi s-a spus că nu o să mai pot merge niciodată, mi-au dat puțină speranță când mi-au spus că o să pot vedea și vorbi. În ciuda provocării de a trăi cu leziuni ale creierului și o durere continuă de gât și spate, am simțit că este potrivit să fac ceva extraordinar 10 ani mai târziu”, a povestit Joe.
Tânărul le-a mulțumit chirurgilor și tuturor celor care au avut grijă de el și l-au ajutat să sfideze orice așteptare. Marathon des Sables e una din cele mai dure curse de anduranţă din lume. Temperaturile ajung la 50 de grade în timpul zilei, iar noaptea, temperatura poate coborî la – 10 grade. Maratoniştii îşi duc singuri proviziile pentru o săptămână.
Foto: JustGiving
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!