Cody-Anne Jackson, în vârstă de 20 de ani, i-a scris tatălui îndurerat un ultim mesaj despre fiica lui: ”Îmi pare rău! Am crezut că meriți să vezi o ultimă fotografie cu ea”, scrie The Sun.

Tatăl, Paul Hogan (24 de ani) a spus că nimic nu-l poate ajuta să treacă peste moartea fetiței lui și că a început să consume foarte mult alcool pentru a scăpa de durere.

”Macey ar fi împlinit patru ani în luna martie. S-ar fi dus în curând la școală. Uneori, când mă gândesc la cum ar fi fost acum, încerc să resping gândurile cât de mult pot. Nimic nu mă poate ajuta. Când pierzi așa un copil, nimic nu te poate ajuta”, a declarat Paul.

Paul încearcă acum să își vadă de viață, întâlnindu-se în prezent cu o altă femeie, dar crima comisă de fosta lui iubită îl va bântui mereu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

”Eram la muncă când poliția a venit să mă aresteze. Așa am aflat. Mă suspectau și pe mine și m-au băgat în celulă pentru 8 ore. Au fost cele mai îngrozitoare ore din viața mea. Crima mi-a distrus viața, lăsându-mi durere multă în suflet. Nu am putut să-mi mai țin locul de muncă după. M-am acuzat pe mine și mă gândeam despre motivul pentru care fosta mea iubită a făcut asta. Este oribil!”, a mai spus Paul.

Fetița a fost ucisă de mama ei cu un cuțit și după a încercat să păcălească autoritățile, spunând polițiștilor că a fost un accident. În prezent, ea se află în închisoare, unde își va petrece restul vieții.

 


VIDEO EXCLUSIV/Chef Petrișor, despre gusturile epocilor. Ceaușescu cerea varză cu ciolan, Adrian Nastase voia salată de țelină cu grapefruit

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News