Lucian și Georgiana Dedeu, amândoi din Giurgiu, și-au dus bebelușul de o lună la un control pe 8 martie, în aceeași zi au primit rezultatele care erau perfecte, iar sâmbătă, 12 martie, băiețelul era declarat mort. Luca Eduard se născuse pe 11 februarie și era un copil mult așteptat de Lucian (27 de ani) și Georgiana (29 de ani).

După ce au aflat, anul trecut, că vor fi părinții unui băiețel, cei doi giurgiuveni s-au pregătit temeinic pentru a fi un tată și o mamă perfecți pentru Luca Eduard. Le era teamă de naștere, dar au trecut cu bine și de acest moment, iar viața li s-a umplut, dintr-odată, cu Luca Eduard. Îl alintau și îl strigau doar Edi. Cunoșteau și de câte ori strănuta, asta pentru că mereu îl pozau și stăteau lângă el. Li se părea că au un copil formidabil.

Între Rai și Iad, în doar patru zile

În primele săptămâni de după naștere, Lucian și Georgiana i-au făcut analize și teste pentru a fi siguri că micuțul lor este sănătos. Erau doi părinți grijulii.

Georgiana și bebelușul

Poate și din acest motiv l-au dus pe Luca Eduard la un controlul amănunțit de la o clinică privată în data de 8 martie. Rezultatele au venit în aceeași zi. Cei doi respirau ușurați, bebelușul lor era perfect sănătos așa cum reiesea din analize și din cele spuse de medicul pediatru de la clinică.

Vineri, 11 martie, Lucian și Georgiana se pregăteau de culcare.

“La ora 23.00, Luca Eduard avea temperatură 37.4, deci nu avea febră sau semne de boală. L-am schimbat de scutec, a mai mâncat, a râgâit puțin ca orice bebeluș și apoi a adormit conform programului”, relatează tatăl.

După care adaugă: “Pe la ora 5.35 aproximativ, a făcut o criză de plâns din cauza colicilor. A plâns undeva la cinci-șase minute după care s-a liniștit, după alte câteva minute a început să suspine și să respire sacadat. Moment în care soția a sunat la 112 specificând că nu respiră bine copilul.”

Copilul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Giurgiu cam pe la 6.00 dimineața.

“Timp de o ora ne-au spus să ne liniștim ca este ok, are puls, deci o să fie bine.  După 10 minute a început panica, i-au administrat diverse soluții. După încă 10 minute au zis ca nu au avut ce să mai facă. Când am întrebat de ce, au spus scurt  – nu știu”, mai povestește disperat Lucian.

Acuzațiile părinților vs apărarea medicilor

Tocmai pentru că nu înțeleg cum un bebeluș perfect sănătos marți a ajuns să moară sâmbătă dimineața sub ochii medicilor fără ca aceștia să precizeze cauza decesului, cei doi părinți au început să creadă că doctorii ascund ceva.

Au făcut plângere la Poliție, dar la două săptămâni, la dosar sunt doar declarațiile lor. Își mai doresc doar să afle cauza morții lui Luca Eduard, asta și pentru ca alți părinți să nu mai treacă prin situația lor. Pentru a convinge autoritățile să descopere cauza morții bebelușului de 31 de zile, cei doi părinți organizează vineri, de la ora 17.00, în fața Spitalului Județean și a Primăriei din Giurgiu, un protest. Ei cer ca în urma scurtei vieți a lui Luca Eduard să rămână adevărul, nu un “nu știu”.

Pe scurt, acuzațiile celor doi părinți disperați se referă la următoarele semne de întrebare. Unele dintre acestea au primit răspuns de la conducerea Spitalului Județean de Urgențe din Giurgiu:

  • Ambulanța a ajuns la 15 minute de la primul apel.
    Conducerea spitalului a precizat că mașina de intervenție a ajuns în câteva minute. Cu toate acestea, primul apel al părinților a fost la 5.40 dimineață, iar ambulanța a ajuns la spital la 6.00.
  • În mașina de intervenție nu era niciun medic, doar o asistentă.
  • “Când a intrat soția, era întors pe o parte și îi făceau masaj fără a fi intubat. Nu a fost intubat deloc”, spune Lucian.
    Elena Dinu, managerul spitalului, a explicat acest lucru prin faptul că spitalul nu are o cameră de resuscitare a bebelușilor.
  • Lucian și bebelușul

    Medicul pediatru de gardă, Marta Mateescu, nu a venit în sala de operații, poate nici nu era la serviciu.
    Managementul spitalului a răspuns că medicul pediatru de gardă a consultat bebelușul.

  • Autopsia a fost făcută în grabă, sâmbătă, când în mod normal nu se lucrează la IML. Părinții nici nu au fost sunați să fie anunțați de autopsie.
  • Cearșaful de pe copil și de sub el era murdar de sânge.  În cazul resuscitării nu există sange. “Post mortem am observat ca bebelușul avea nasul strâmb, am și poze”, acuză Lucian.
  • Diagnosticul de la IML a fost pneumopatie acută. Făra să precizeze forma de pneumopatiei. “Nu există boală infecțioasă fără simptom sau febră!”, mai spune tatăl.
    Elisabeta Bene, medic pediatru al Spitalului Județeam recunoaște că nu se cunoaște cauza decesului lui Luca Eduard, dar precizează că este normal acest lucru. “Doar cei de la Institul de Medicină Legală pot preciza cauza unui deces”, spune specialistul.

„Ceva s-a întâmplat la UPU! Prea multă grabă! Un copil care a făcut în urma cu 4 zile un control la privat la specialist pediatru, care a declarat ca este perfect sănătos și dezvoltat, nu are cum să dezvolte o boală infecțioasă în timp așa scurt, mai ales fără simptom.”, crede Lucian.

Cât timp medicii nu sunt în stare să le explice de ce a murit Luca Eduard, cei doi părinți au tot dreptul să căute cu disperare răspunsuri.

Urmărește-ne pe Google News