Sosirea portarului ghanez Ibrahim Dossey la Rapid a fost posibila datorita relatiilor pe care George Copos, patronul giulestenilor, le are in lumea tenisului.
Duminica, „nea George” i-a solicitat ajutorul fostului jucator de tenis Dumitru Haradau pentru a-l putea transfera pe Dossey. Organizatorul Open-ului din Carpati a luat legatura cu nasul ghanezului, fostul component al echipei de Cupa Davis, Traian Marcu. Acesta lua masa chiar cu finul sau ghanez cand a primit telefon de la Haradau. Putin mai tarziu, Marcu a fost sunat chiar de Copos, patronul feroviarilor „ademenindu-l” cu cate o vacanta in fiecare an pe Litoral pentru familia sa, in cazul in care Dossey isi punea semnatura pe contractul de joc cu Rapid.
Copos a apelat la aceasta miscare-soc, dupa ce Petre Gavrila, directorul Scolii de Fotbal de la Busteni, convenise cu MM Stoica asupra unui transfer al goalkeeper-ului in Ghencea! Stoica a cerut 30 de minute de gandire pentru raspuns final, dar au trecut trei ore fara ca dinspre Steaua sa vina vreun semnal, astfel ca Dossey a acceptat varianta Rapid. Dossey a plecat ieri in cantonamentul din Elvetia pentru a se alatura noilor sai coechipieri.