Trenul regal are o istorie veche de foarte mulți ani.
Comandat de Statul român în anul 1926, sub domnia Regelui Ferdinand I, Trenul Regal a fost fabricat la Milano și livrat României în anul 1928, după moartea regelui. În cei aproape 90 de ani de la punerea sa pe calea ferată, Trenul Regal al României a parcurs mii de kilometri.
Istoria României este legată de Trenul Regal. Cu acesta au călătorit Regina Maria și Regele Catrol al II-lea. Același tren a adus-o pe regina mamă Elena în țară în anul 1940, când s-a întors din exil.
Tot cu Trenul Regal, care circulă de Ziua Națională a României, a plecat și familia Regală în exil în luna ianuarie a anului 1948.
În 3 ianuarie 1948, după abdicarea forţată, regele Mihai a părăsit România cu Trenul Regal care a plecat de la Sinaia.
Trenul, care este păstrat impecabil și care a fost repus în funcțiune după revenirea în țară a Familiei Regale, este compus din cinci vagoane: Vagonul Sufragerie, Vagonul Regelui, Vagonul Reginei, Vagonul Invitaţilor şi Vagonul Casei MS Regelui.
Regele Mihai a încetat din viață în data de 5 decembrie, la reședința sa din Elveția. Avea 96 de ani. Regele Mihai va fi înmormântat pe 16 decembrie la Curtea de Argeș, la ceremonie fiind prezente foarte multe personalități.
Citește și: Paragină în fostele gări regale din Argeș și Dâmbovița, înainte de înmormântarea Regelui Mihai