ComenteazăInspectorul școlar a fost recent în satul de romi ursari Gulia, parte a orașului Dolhasca județul Suceava. A făcut o documentare în toată regula, a stat printre romi, a vorbit cu ei. Concluziile documentarului său le-a trimis ziarului Libertatea. Totul, spune inspectorul, pentru a le da acestor copii o șansă. În primul rând la educație. Mai apoi, n-au decât să-și ia viața în mâini, așa cum a făcut-o și el.
”Profesorul de limba rromani Neculai Constantin ne spune că pe teritoriul satului Gulia înainte de Primul Război Mondial se presupune că ar fi venit rromii ursari din zona Dorohoiului, iar pieptănari, scripcari și fierari ar fi venit din zona orașului Târgu Frumos. Aceștia s-au așezat la marginea satului Gulia, către satul Probota, unde și-au format o comunitate aparte . Cu timpul s-au adaptat obiceiurilor și tradițiilor românești, respectând și tradițiile proprii: nunți, botezuri pe care le fac în ziua de joi, zi în care sărbătoresc și Paștele.Actualmente ocupațiile de bază sunt aceleași: fierari, pieptănari, lăutari. În perioada comunismului, au lucrat în industria socialistă : IMUS , IUPS, Zimbru, Fabrica de Rulmenți, șantiere de construcții, ca turnători, forjori, betoniști, mozaicari. În momentul actual, toți și-au pierdut locurile de muncă revenind la ocupațiile de bază. O parte din ei puțini la număr, și-au constituit formații muzicale, cu care participă la diferite petreceri. Majoritatea rromilor din Gulia nu au unde munci, nu au teren agricol pentru a practica agricultura, nu au locuințe proprii fiind obligați să locuiască mai multe familii într-o singură locuință . Locuințele sunt insalubre, drumurile de acces sunt aproape impracticabile, iar pentru apă potabilă trebuie să se deplaseze distanțe foarte mari deoarece în comunitate există doar opt fântâni.Majoritatea rromilor au depuse la Primăria Orașului Dolhasca dosare de ajutor social Și astfel încep călătoria prin Gulia însoțit de profesorul Neculai Constantin” scrie, pentru Libertatea, inspectorul Dimitriu.
Pe o coastă de deal se întind două rânduri de case: unele proaspăt construite cu acoperișuri noi și garduri trainice, altele – mai curând niște bordeie nesigure cu garduri de scândură ce pot fi luate de vânt la prima furtună.
Gulia e un sat al contrastelor, unde luxul și bogăția se îmbină armonios cu sărăcia și mizeria . Singura familie din Gulia care mai practică fierăria, este familia Iordache. În atelierul întunecat, singurul semn că locul are suflet nu este focul roșiatic și amenințător deși luminează slab, ci bătaia ciocanului greu pe nicovala masivă. Cu sunetul loviturii de ciocan, Ioan Iordache (62 ani), un fierar rom din Gulia, pe jumătate „îngropat” în pământ, ca să nu „se cocoșeze” în timp ce lucrează, își cheamă fiul din grădină, să continue el baterea fierului încins. Florin Iordache are 32 de ani și, ridică și coboară barosul greu de câteva kilograme pe potcoava înroșită cu o vioiciune și o precizie mai rar întâlnite. În numai 10 minute, piesa e gata.
În fierărie, munca este grea și perpelește sănătatea încet și sigur, dar meseria lăsată moștenire din bătrâni nu se „îngroapă”. „ Ce să facem, dacă din asta trăim?”, întreabă retoric fierarul, în timp ce ne arăta, pe peretele ticsit de obiecte din metal, potcoave, topoare, capcane pentru animale, foarfece pentru tablă, țapine (unelte din oțel folosite la manevrarea buștenilor, n.r.), tesle, bărzi, prășitoare, tălănci darace, (perii pentru scărmănat lâna, n.r.). Bătrânul a mărturisit că fierăria le-a asigurat traiul întreaga viață și, datorită muncii la forjă, a hrănit, crescut și „ținut” la școală patru copii. Lucrăm toată ziua, de dimineață. Lucrăm până când nu mai e lumină afară. Bat cu un baros mare și greu. Dar, din păcate, nimic nu pare să le salveze meșteșugul de la dispariție.
Fructele de pădure şi ciupercile din zona Dornelor, Izvoarele Sucevei sunt sursa principală de venit pentru localnici, care se deplasează special pentru recoltare. „Pentru mâncare, nu avem din ce trăi, nu avem loc de muncă„, spune un culegător .Cei mai câştigaţi din această afacere nu sunt culegătorii, ci comercianţii. Şi asta pentru că marfa ajunge aproape exclusiv pe piaţa externă, acolo unde ajung să valoreze de câteva ori mai mult. Totuși există unii culegători care preferă să-și vândă marfa la tarabele din pietele orașelor Suceava, Roman, Pașcani, Bacău.„Pentru italieni, pentru pizza. Ei absorb toată piaţa de ciupercă”, a precizat un comerciant. Sezonul de recoltare se încheie în septembrie.
Foarte mulți rromi din Gulia au găsit o metodă ingenioasă pentru a face bani: adună nuci , le sparg și vând miezul la angrosist. „Daca nu ar fi nucile, de unde bani de paine?” Florin Stoica are 45 de ani, împreună cu tatăl său Anghel Stoica (65ani) si s-au apucat de „spart nuci” in urma cu cinci-sase ani. „Adună nucile, le sparge, dupa care vande miezul. Nucile le aducem atat de la noi din comuna, cat si din alte judete, din Botoșani, Vaslui sau Bacau. Le cumpar de la oameni, din gospodarie, dupa care le aduc acasa, in saci de cate 25 de kilograme. Toata familia, de la cel mai mic la cel mare, avem mainile batatorite de la ciocan”, explica Florin.
Nimeni nu face avere din spartul de nucilor, dar pentru supravieţuire se strâng bani. Iar oamenii care se ocupă cu aşa ceva, tocmai asta încearcă: să-şi ducă traiul liniştiţi şi să îşi întreţină familiile fără să creeze nimănui probleme. Alti „afaceristi” din Gulia mai aduc si oameni la lucru, pe langa membrii familiei, si se lauda ca afacerea merge ca pe roate. „Nu ne plangem, merge binisor. Avem clientii nostri, care vin direct acasa, de ani buni, sa cumpere miezul de nuca. Sunt de la societati comerciale, chiar din alte judete, unii cumpara pentru laboratoare de cofetarie, pentru prajituri.
Ultima generaţie de lăutari din Gulia încă mai cântă muzică veche de peste jumătate de secol. În Gulia sunt ultimii lăutari de mătase, adică muzicieni cu ştaif, care au cântat la oraş. Li se dusese vestea în toate colţurile județului, erau cei mai căutaţi lăutari din Județul Suceava. Muzica lăutărească, o fuziune greco-balcanico-româneasco-ţigănească, a răsunat pe toate bulevardele şi în toate restaurantele Sucevei. Dacă lăutarul e bun, atunci toată lumea îl caută, are cele mai bune angajamente şi, prin urmare, face cei mai mulţi bani. Banii sunt reflectarea materială a valorii artistului..Nu se pomenea nuntă, botez, înmormântare ori altfel de eveniment mai mult sau mai puţin vesel, fără lăutari.
Despre hora lăutărească, Neculai Constantin, specialist în romanologie, explică faptul că e o formă muzicală omoloagă swingului American. Nu este muzică de petrecere cu chiote şi piruete, e muzică pentru alinarea inimii. Se spune aşa: „Zi, lăutare, cântarea aia de jale, să mă răcoresc un pic“.Dai bani lăutarilor şi zâmbeşti., pentru că o bună bucată de vreme a existat o legătură inerentă între lăutărie şi cerşetorie. Îşi cântau jalea, nu despre himerele unei vieţi în confort sporit. Însă, iniţial nimeni n-a gândit că această muzică va prinde la români. A fost bine şi a fost rău cât a fost, însă în ultimii 20 de ani, muzica lăutărească a intrat într-un declin decis. „Am rămas cu acest complex, că este muzică ţigănească şi asta e rău, deşi americanii nu au nicio problemă să ne arunce în faţă blues, nici portughezii, fado, spaniolii, flamenco andaluz şi francezii, jazz manouche . Dar noi nu putem să ne prezentăm cu mahalaua…“, explică profesorul de limba rromani Neculai Constantin. Tot el ne povestește că îndeletnicirea artistică a localnicilor a pornit de la sărăcie. Nu aveau terenuri ca să le cultive, astfel că, în loc să pună mâna pe sapă, au pus-o pe vioară.
Unii rromi din Gulia trăiesc însă întro sărăcie greu de imaginat, într-o lume murdară, în care săpunul și apa sunt o raritate. Mulți dintre copii sunt murdari și au pe corp eczeme și răni infectate din cauza igienei precare. Familiile din zona săracă a Guliei trăiesc din alocația copiilor sau din ajutorul social, bani cu care cumpără hrană și reușesc să-și plătească curentul electric, atunci când îl au. Copiilor le lipsesc hainele, rechizitele, uniformele, cam tot ce au deja mulți dintre colegii lor de școală.
Un tablou cu totul dezolant întâlnit pe ulițele săracilor, a fost cel în care 5 persoane în frunte cu bunica lor Domnica Dulap au ieșit pe prispa cocioabei unde se înghesuie 16 persoane, unul purtând în mână o minge spartă, probabil singura lui jucărie, un băiețel dezbrăcat pe jumătate cu un biberon la gât, o fetiță murdară îmbrăcată cu o rochiță ce fusese cândva alba ,cu o fundiță aurie pe cap. În curtea casei mișunau vrero cinci câini costelivi . Sunt atât de săraci încât nici nu știu ce să ceară, pentru că nu au nimic: hrană, haine caiete, rechizite,totul le trebuie.
Oamenii de pe ulițele Guliei indiferent de starea materială, se plâng de faptul că sunt uitați de lume, mai ales de autoritățile locale. Ei au explicat că sunt vizitați de autorități doar înainte de alegeri când li se promit multe, după care nu-I mai vede nimeni la față. Nu sunt fântâni aici. Fiecare se descurcă cum poate. Nu sunt buncăre și s-au adunat foarte multe gunoaie.. Nu urcă nimeni la noi pe deal. Suntem 50 de familii și zeci de copii minori, nici primarul ,nici asiastentul social nici medicii… Doar dacă avem vreo urgență vine salvarea, în rest putem să ne chinuim că nu vine nimeni la noi, ne-a spus Domnica Dulap. Din fericire, nu mai sunt cazuri de violență fapte grave, scandaluri, furturi petrecute în această comunitate de rromi,mulți convertindu-se la Bisericile Neoprotestante.
”Dar copiii din această comunitate trebuie încurajați să meargă la școală. Cei care pot să-i ajute cu rechizite, haine, alimente, pot să meargă în mijlocul lor, să vadă cruda realitate. Vor găsi oameni în lipsuri, copii fără viitor care dacă nu vor fi trimiși la școală vor crește procentul analfabetismului în țară. Nu ezitați să le întindeți o mână de ajutor!” spune inspectorul școlar pentru problemele educaționale ale romilor din Suceava, Lucian Dimitriu.
CITEȘTE ȘI