La nici doi ani de la înființarea Spitalului Județean din Timișoara, Helena Warth se angaja în unitatea medicală ca autopsier, însă în acte ea figura ca… femeie de serviciu!

”Lucrez din toamna anului 1976. Aveam atunci 24 de ani și eram muncitoare necalificată, adică ocupam postul de femeie de serviciu. În fapt, eram autopsier, dar pe vremea aceea nu exista o asemenea meserie în nomenclator. Primii zece ani am lucrat la morgă la Pediatrie, iar ulterior am trecut la adulți. După 20 de ani de la angajare am devenit și în acte autopsier”, a povestit Helena Warth, pentru Renașterea Bănățeană.

Secția de Prosectură a celui mai mare spital din vestul țării, unde lucrează Helena, se află la demisolul clădirii și a fost recent renovată, prima datță din 1974 și până în prezent. Locul de muncă al Helenei Warth arată acum ca în filme: totul alb și curat, luminat de inoxul meselor de disecție și al frigiderelor. Înainte, pereții erau scorojiți pe alocuri, iar holurile brăzdate de țevile groase de încălzire care îți aminteau că ești sub pământ.

Pregătește decedații pentru înmormântare

”Aici au fost eroii Revoluției pentru că, înainte, această sală era a Institutului de Medicină Legală. Noi nu ne ocupăm de cei cu traumatisme, de cei intoxicați, de sinucigași sau de cei care au indicații de medicină legală, ci doar de pacienții care decedează din cauze medicale în Spitalul Județean”, a explicat Alis Dema, medic-șef la ”Anatomie patologică”.

Helena Warth este, zilele acestea, singură pe tură, colegul său fiind în concediu de odihnă. O ajută un voluntar, care speră să ocupe postul de băieș dacă va fi scos la concurs.

”Eu le restaurez fețele în sensul că la noi ajung cu ochii deschiși și cu gura asemenea. Îi îmbrac și îi aranjez cu mâinile pe piept. Îi și pieptăn și le pun batic pe cap, dacă așa doresc aparținătorii. La solicitarea familiei, îi și rumenesc cu farduri, să arate bine. Pe bărbați îi bărbieresc. Ne-ar trebui și doi băieși, dar momentan lucrăm cu voluntari”, a spus Helena Warth.

A primit doar reclamații

Cea mai aglomerată zi la Secția de Prosectură este lunea, când toți pacienții decedați în weekend trebuie îngrijiți. În prezent sunt 14 locuri în total la rece, luând în calcul atât frigiderele noi, cât și dotările vechi. ”În zilele de luni avem 10-12 până la 15 cadavre”, spune prof. dr. Alis Dema. Recordul a fost de 19 pacienți într-o singură zi.

Helena Warth a primit doar reclamații în toată cariera de patru decenii și nici un ”mulțumesc”. ”De obicei, oamenii sunt nemulțumiți că nu îi pot lua decât după orarul stabilit. Am mai primit reproșuri de la familiile pacienților cu septicemie, ale căror corpuri erau în putrefacție. De mulțumiri n-am avut parte. Am ales această meserie de nevoie, însă dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face aceeași alegere. Nu țin minte nici un pacient și nimic nu-mi bântuie visele. E o meserie pentru care îți trebuie un caracter puternic, ca să rămâi integru”, spune Helena Warth.

Foto: Renașterea Bănățeană

Urmărește-ne pe Google News