Povești cu gusturi românești. Alexandra Delcea, producătorul care livrează 5 tone de roșii zilnic, și fiul ei, olimpicul care face roboții să îmbunătățească pământul

Rezultatele sunt pe măsura timpului muncit. “În sezon livrăm minim 5 tone de roșii zilnic”, spune doamna Delcea, care colaborează de 4 ani cu Mega Image. Primii doi ani a lucrat individual dar apoi a înființat o cooperativă alături de alți patru producători locali. Ulterior, 36 de producători s-au alaturat acestei cooperative din Cilieni. 

“Pentru noi, ca producători, până să lucrăm cu Mega, cea mai mare problemă era siguranța. Certitudinea faptului că avem unde livra mi se pare cel mai mare avantaj din această relație, pentru că ne permite să ne concentrăm pe munca propriu-zisă, pe producție”, spune doamna Delcea. 

Povești cu gusturi românești. Alexandra Delcea, producătorul care livrează 5 tone de roșii zilnic, și fiul ei, olimpicul care face roboții să îmbunătățească pământul
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii
Recomandări
Ajutat de amantă și de soție, un candidat la primărie a dat foc casei în care dormeau copiii

Preocupată de producție nu este doar doamna Delcea. Un suflu modern, neobișnuit satului românesc, este adus de fiul său, olimpic, câștigător al mai multor concursuri inclusiv internaționale de chimie și robotică. El a automatizat instalația de fertilizare folosită în cultura de roșii și a primit și o distincție pentru această lucrare. Nu este singura invenție, a mai făcut în trecut un prototip de tractor care să funcționeze pe bază de combustibil regenerabil și cu panouri solare. Mai lucrează și la alte proiecte pentru irigații. „Băiatul studiază deocamdată la un liceu internațional, privat. Este olimpic, a participat la multe concursuri de robotică și de chimie, a luat medalii de aur, argint. Ne bucurăm că îl putem sprijini în direcția aceasta. Plănuiește să plece mai departe în străinătate și să studieze automatica”, explică doamna Delcea, adăugând că studiul la distanță l-a apropiat mult de familie, așa că speranțele ei sunt că va reveni acasă, după ce va termina facultatea.

Povești cu gusturi românești. Alexandra Delcea, producătorul care livrează 5 tone de roșii zilnic, și fiul ei, olimpicul care face roboții să îmbunătățească pământul
Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”
Recomandări
Șefa IȘJ Timiș merge la Curtea Constituțională după ce a fost lăsată fără permis fiindcă a depășit o mașină de Poliție care „încurca circulația”

Povestește cu mândrie că inovațiile fiului au bucurat-o cu atât mai mult cu cât au contribuit la un aspect foarte important pentru familia și afacerea lor – protejarea pământului. 

“Pentru noi, ca producători, este foarte important să ne asigurăm că păstrăm calitatea pământului. Este primul pas pentru a avea o producție de calitate”, concluzionează doamna Delcea a cărei speranță pentru viitor pare să fi intrat pe mâini sigure. 

Povești cu gusturi românești. Alexandra Delcea, producătorul care livrează 5 tone de roșii zilnic, și fiul ei, olimpicul care face roboții să îmbunătățească pământul

Mega Image a lansat programul Gusturi românești în anul 2014. În prezent, compania colaborează cu peste 300 de producători locali care au livrat în 2023 peste 28.600 de tone de legume și fructe direct în magazine. În cadrul acestui program Mega Image oferă nu numai spațiu de desfacere ci și sprijin continuu, de la analizare sol, asigurare semințe, îngrășăminte, biostimulatori și alte produse destinate combaterii biologice a bolilor și dăunătorilor la plante, până la analiza lunară a legumelor. Totodată, Mega Image pune la dispoziția producătorilor ingineri horticultori care oferă consiliere pas cu pas, începând cu planificarea culturilor până la recoltare.

Drapelul României flutură în mijlocul protestului uriaș de la Belgrad: „Ne-am inspirat de la voi!”
Recomandări
Drapelul României flutură în mijlocul protestului uriaș de la Belgrad: „Ne-am inspirat de la voi!”

Toate legumele și fructele sunt analizate constant în laboratoare specializate pe toată perioada culturii și înainte de a ajunge la raft în magazine, iar în plin sezon, pentru produsele incluse în program, sunt sistate importurile, iar în magazine clienții găsesc exclusiv produsele românești.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Ce urmează pentru Călin Georgescu. Profesor: „Există pentru politicieni viață după dubă?”
Adevarul.ro
Ce urmează pentru Călin Georgescu. Profesor: „Există pentru politicieni viață după dubă?”
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
El este Robert, tânărul din Vaslui care şi-a decapitat mama cu un cuţit. Ce le-a mărturisit poliţiştilor atunci când l-au audiat
Observatornews.ro
El este Robert, tânărul din Vaslui care şi-a decapitat mama cu un cuţit. Ce le-a mărturisit poliţiştilor atunci când l-au audiat
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI