POVESȚI DIN BUCUREȘTI | Biserica Italiană, inima cărămizie a unui oraș zbuciumat

Ați trecut de sute de ori pe lângă ea, prin centrul Bucureștiului. E o pată de culoare printre blocurile cenușii de pe bulevardul Magheru, dar odinioară, la momentul construcției sale, în jurul său era numai verdeață. Dacă ați și intrat, ați remarcat, probabil, căldura și liniștea de acolo, în ciuda tavanelor înalte și a interiorului sobru, dar și a zbuciumului bulevardului de dincolo de ușa principală. “Il Santissimo Redentore”, cunoscută tuturor drept Biserica Italiană, este o prezență arhitecturală apropiată bucureștenilor. Puțini cunosc însă istoria zbuciumată a acestui edificiu catolic de cult.

La începutul secolului trecut, comunitatea italiană din București a devenit atât de însemnată, încât membrii ei au început să simtă nevoia unui lăcaș de cult. Erau numeroși meseriași, agricultori, dar și intelectuali care răspunseseră apelului unui jurnalist italian de a migra spre România – loc prosper și ospitalier, unde politica nu devenise încă o problemă.

Cu ajutorul ambasadorului Regatului Italiei la București, baronul Carlo Fasciotti, Biserica Italiană a fost ridicată în perioada 1915-1916, după planurile arhitecților Mario Stoppa și Giuseppe Tiraboschi. Pe 2 iulie 1916, locul sfânt a fost consacrat de Arhiepiscopul Raymund Netzhammer, omul care, cu câțiva ani mai devreme, fondase și Biserica Vasile cel Mare, aflată pe strada Polonă, și care fusese un apropiat la Regelui Carol I. Primul paroh al Bisericii Italiene a fost Antonio Mantica, iar astăzi aici slujește preotul Daniel Bulai.

Recomandări

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Exilul lui Mantica

Mantica, preotul care a pus atât suflet în clădirea acestei biserici, și-a dedicat 35 de ani din viață slujirii acesteia. Regimul comunist l-a exilat însă în Italia, unde Mantica a murit, la sfârșitul anilor 50. În 1951, “Il Santissimo Redentore” a fost închisă vreme de 16 ani, iar din 1968 până în 1990 un alt preot trimis din Italia, Francesco Molinari, avea dreptul de a veni de numai cinci ori pe an, din Italia, pentru a oficia marile sărbători din calendarul catolic.

Cutremurele din 1940, 1977 și 1986 au slăbit serios clădirea bisericii, tot Molinari fiind cel care s-a ocupat de consolidarea și restaurarea acesteia. Clopotnița a fost căptușită cu beton armat, iar altarul principal și presbiteriul au fost decorate cu marmură. De asemenea, a fost adusă și o nouă orgă, deoarece cea veche fusese distrusă de Securitate – se credea că în tuburile sale era ascunsă aparatură de transmisiuni și spionaj.

Ieslea care-l așteaptă pe Iisus

Interiorul este împodobit cu picturi, vitralii, mozaicuri și sculpturi, iar altarul îl are în centru pe Mântuitor, pe un fundal spectaculos de ceramică. Biserica Italiană a fost construită în stil romanic, cu accente gotice, dar și Art Deco, exteriorul fiind aproape în întregime din cărămidă. Cupola de formă octogonală este, de asemenea, generos decorată. Zilele acestea, în apropierea Crăciunului, un brad masiv veghează și el în apropierea altarului, cu o stea sclipitoare în vârf, iar la poalele lui se află o mică iesle, aranjată cu grijă, care așteaptă nașterea pruncului.

Recomandări

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

Pe fereastra circulară vestică a bisericii se află pictate stemele a zece orașe italiene. Pe lângă figurile de sfinți și îngeri, un alt omagiu adus artistic pe pereții lăcașului este cel dedicat soldatului-erou. Unul dintre decorurile murale din partea de vest a bisericii, realizat de Mihu Vulcănescu, reprezintă nenorocirile cauzate de cutremurul din 1977, dar și speranța și refacerea ce le-au urmat. 

Biserica italiană găzduiește, de asemenea, numeroase concerte – de pian, orgă sau recitaluri corale, dar și alte evenimente culturale. Slujbele au loc în limbile română și italiană.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește-ne pe Google News