Mai bine de 12,9 milioane de oameni au contractat noul coronavirus la nivel mondial, potrivit Universității John Hopkins din SUA. Dintre aceștia, un număr de 7,11 milioane au fost declarați vindecați.

Dar ”vindecat” nu exprimă cu adevărat tot ce se întâmplă cu ei. Ziarul israelian Haaretz a publicat poveștile mai multor pacienți vindecați în care detaliază efectele secundare: oboseală la cel mai mic efort, respirație grea, lipsa apetitului. 

Unii au raportat că nici până acum nu le-a revenit complet mirosul, alții au probleme cu memoria pe termen scurt, iar alții au rămas depresivi.

“Merg zece metri și mă sleiește”

Publicația începe cu povestea lui Subhi Diab, un bărbat de 62 de ani din Tamra, în nordul Israelului. Coronavirusul i-a omorât mama, iar acum, deși el este considerat vindecat, are în continuare probleme.

”Merg zece metri și mă sleiește. Nu am apetit”, spune el. ”Înainte de coronavirus nu aveam nimic de genul acesta”, completează Diab.

Povești din toată lumea de la pacienții cu COVID-19 care spun că vindecat nu înseamnă viață normală. “Dacă puteți să nu vă îmbolnăviți de coronavirus, faceți-o! E nasol”
Subhi Diab, iulie 2020. Foto: Rami Shllush
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Acum urmează și un tratament psihic, după ce a devenit depresiv când a contractat virusul. 

S-a infectat în luna martie, în Turcia. Mama sa și fratele său au fost și ei detectați pozitiv imediat după el. 

După ce a luat virusul, avea probleme serioase de respirație. Atunci când a ajuns la spital, credea că mai are doar câteva zile de trăit.

A fost internat la un spital din Haifa. Cât timp a fost acolo, personalul medical i-a cerut ajutor la hrănirea mamei sale, care se temea de costumele de protecție ale angajaților din spital. Și atunci o hrănea el.

Mama sa a murit pe 12 aprilie, la o săptămână după ce el a fost externat și trimis la un motel. Nu a putut ajunge la funeralii, iar întreaga sa familie se afla în izolare.

10% dintre pacienții vindecați au în continuare probleme

Reprezentanții unui spital din Tel Aviv și-au dat seama că este nevoie de clinici pentru recuperarea pacienților vindecați. Dr. Amir Onn, șeful secției de Oncologie pulmonară din spital, a deschis o astfel de clinică având un alt doctor, expert în boli infecțioase.

Dr. Amir Onn spune că în majoritatea bolilor infecțioase pacienții vindecați își pot relua viața imediat, însă în cazul COVID-19, problemele care rămân sunt semnificative.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Acesta arată că 10% dintre cei 450 de pacienți pe care i-a tratat de coronavirus au venit la clinică pentru recuperare.

Probleme de respirație și nivel redus de oxigen în sânge

Cel mai comun simptom al acestora îl reprezintă problemele de respirație, cumulate deseori cu anxietate sau panică. Anumiți pacienți au și un nivel mai redus de oxigen în sânge.

Prof. David Shitrit, șeful secției de Pneumologie de la centrul medical din Kfar Sava, spune că a tratat 100 de pacienți la clinica pentru recuperarea pacienților de COVID.

Acesta vorbește de problemele musculare, care fac ca pacienții să obosească rapid, dar și o scădere a oxigenului la pacienții care au fost bolnavi mediu sau grav.

Cei doi doctori spun că, gradual, situația pacienților se îmbunătățește.

Primele simptome ale bolii: gust metalic și pierderea mirosului

Noam Shuster Eliassi este o comediantă de 33 de ani din Tel Aviv. Aceasta s-a infectat pe o cursă aeriană din SUA, unde a petrecut câteva luni. Pandemia a forțat-o să se reîntoarcă în țară.

Povești din toată lumea de la pacienții cu COVID-19 care spun că vindecat nu înseamnă viață normală. “Dacă puteți să nu vă îmbolnăviți de coronavirus, faceți-o! E nasol”
Noam Shuster Eliassi. Foto: Tomer Appelbaum
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Aceasta a avut febră imediat ce a ajuns. Eliassi detaliază ce a simțit: ”Am început să simt un gust metalic în gură, mi-am pierdut pofta de mâncare și simțul mirosului”, spune ea. ”Tușeam, iar plămânii mei ardeau”, completează aceasta.

Vindecat nu înseamnă normal

În câteva zile a avut probleme de respirație, ulterior a leșinat și a ajuns la un spital din Ierusalim. După ce a fost declarată vindecată nu se simțea ca fiind ”normală”. ”Mă simteam foarte slăbită, în șoc, iar pofta de mâncare nu a revenit”, arată ea.

Totuși, aceasta a dorit să doneze plasmă pentru dezvoltarea unui tratament pentru virus. La spital a aflat însă că avea nivelul hemoglobinei din sânge prea mic, problemă pe care nu a avut-o niciodată. 

”Am părăsit spitalul simțind că nu am niciun scop în lume”, se confesează ea.

“Am trecut prin iad”

Ulterior, a fost trimisă pentru evaluare psihologică. Apetitul nu a revenit și ea suferă încă de oboseală și slăbiciune. Nesiguranța este un alt element pe care trebuie să îl depășească.

Zilele trecute, aceasta a postat un sfat pe Twitter: ”Sunt tânără și cu toate astea am trecut prin iad. Aceasta este deja o perioadă foarte dificilă pentru noi toți. Așa că dacă puteți să nu vă îmbolnăviți de coronavirus, faceți-o! E nasol”, a scris ea.

Niv Dashat, 27 de ani, din Tel Aviv, a postat la rândul ei prin ce trece. Aceasta spune că are puls mare, simțul mirosului încă nu a revenit la normal și simte amețeli chiar și când se odihnește.

Povești din toată lumea de la pacienții cu COVID-19 care spun că vindecat nu înseamnă viață normală. “Dacă puteți să nu vă îmbolnăviți de coronavirus, faceți-o! E nasol”
Niv Dashat. Foto: Moti Milrod

Dashat, care se antrena pentru a deveni un instructor de Pilates, spune că înainte de a se îmbolnăvi era într-o stare fizică excelentă.

Chiar și asimptomaticii au leziuni pe plămâni

Thomas Smith este un antreprenor, cofondator și director executiv al Gado Images. Acesta oferă consultanță în privința tehnologiei, inteligenței artificiale și în domenii precum fotografia și intimitatea pe internet. 

Acesta a scris pe Medium un articol legat tot de COVID. El spune că, deși coronavirusul de tip nou omoară sub 1% dintre pacienți, asta nu înseamnă că ceilalți nu sunt afectați și că inclusiv cei recuperați sunt afectați pe termen lung.

Smith citează și un studiu publicat în revista Nature Medicine, care arată că inclusiv asimptomaticii pot avea leziuni pulmonare fără să știe.

Povești din toată lumea de la pacienții cu COVID-19 care spun că vindecat nu înseamnă viață normală. “Dacă puteți să nu vă îmbolnăviți de coronavirus, faceți-o! E nasol”
Scanarea CT toracică de la doi pacienți asimptomatici.
a. tomografie a unei femei de 45 de ani, care prezintă opacități focale de sticlă la nivelul lobului inferior al plămânului stâng (săgeată).
b. scanare CT a unei femei de 50 de ani care prezintă opacități și dungi din sticlă care coexistă în lobul inferior al plămânului drept (săgeată).

Revista a analizat 37 de asimptomatici din China. Când aceștia au fost scanați CT s-a constatat că 57% aveau anormalități în plămâni, cum ar fi semne clare de inflamare.

Risc mai mare de infarct, probleme respiratorii și neurologice

El dă ca exemplu și un articol din The Atlantic, care a urmărit, ca și Haaretz, o serie de pacienți după vindecare. 

Și, exact ca în Israel, aceștia prezintă la câteva luni după vindecare un impact asupra plămânilor, inimii sau chiar creierului. 

Smith scrie că acest lucru poate duce la creșterea riscului pentru atacuri de cord, infecții respiratorii mai severe în viitor sau chiar probleme neurologice.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI