„Doamne, cât de frumoasă ești!”, îi spune cu entuziasm o fată prietenei ei, peste un gard. Fata complimentată e machiată și coafată, are un coc împletit jos, la spate și e îmbrăcată într-un halat alb simplu, cu un cordon bleu în talie.
E vineri seara și fata în halat urmează să prezinte mai multe ținute pe podiumul amplasat în Grădinile Palas, cu ocazia Romanian Fashion Week din cadrul Romanian Creative Week. Prietena ei o îmbrățișează peste gardul care împrejmuiește Grădinile Palas și delimitează backstage-ul în care se întâmplă magia pregătirilor de terasele din apropiere.
Vineri, sâmbătă și duminică (24, 25 și 26 mai) au avut loc prezentări de modă ale colecțiilor tinerilor și designerilor consacrați, serile de fashion închizând emblematic festivalul de 12 zile ce a activat Iașiul. Vineri e seara celor la început de drum.
Backstage-ul e format din trei corturi albe, unul găzduind zeci de modele la coadă pentru coafat, al doilea pentru machiat și al treilea, plin de standere cu haine și designeri care fac ultimele retușuri pieselor îndelung lucrate.
În cortul cu standerele de haine, pe zeci de umerașe atârnă diferite piese: paltoane cu inserții de printuri 3D, rochii din cămăși desconstruite, bluze din voaluri roz-pudrat, pantaloni supradimensionați din piele.
În cortul cu standerele de haine și creatorii lor, Ionuț Răzvan vorbește cu colegii. Poartă o pereche de blugi, un tricou și ochelari de soare.
De la comunicare la mașini de cusut și surfilat
Primul show pe care Ionuț Răzvan l-a văzut și care l-a făcut să se îndrăgostească de fashion a fost al lui Alexander McQueen din 2009, cu colecția „Horn of Plenty”.
De haine a fost pasionat de mic, dar venind dintr-o familie cu istoric profesional militar și sportiv, n-a simțit pe deplin să dea curs pasiunii, chiar dacă mereu a tânjit după a fi creator de modă.
Show-ul lui McQueen l-a marcat prin drama și volumele colecției. Dar mai ales că i-a arătat că fashionul nu trebuie să însemne doar glam, să fie strălucitor sau exclusiv pentru covorul roșu.
Ionuț are acum 28 de ani și povestește că hainele pot să exprime și emoții.
„Asta mi-am dorit și prin hainele pe care le fac să exprime emoții. Poate să nu fie neapărat pe gustul publicului larg, ci m-aș bucura chiar dacă oamenii ar spune «Ce-i asta? Ce văd? Nu-mi place». Înseamnă că a stârnit ceva, o reacție.” Un semn că tot ce a creat n-a trecut cu indiferență pe lângă oameni.
Despre ținutele prezentate, Ionuț spune că nu sunt doar 12 ținute care i-au plăcut lui, ci 12 povești.
Tânărul designer crede că sunt mai multe tipuri de a crea: pornești de la un moodboard, faci niște documentare sau pleci de la o piesă anume.
Dar lui Ionuț îi place să pornească de la o emoție.
Colecția cu care a venit la Iași se numește „The Shirt You Left Me” („Cămașa pe care mi-ai lăsat-o„) și are la bază ideea că oamenii îți lasă ceva la finalul unei relații – fie ea romantică sau profesională. Îți lasă atât obiecte, cât și sentimente.
Astfel, nucleul colecției se învârte în jurul puterii oamenilor de a lua acel ceva – „care poate să fie o traumă, o cămașă, ca în cazul meu sau orice”, povestește Ionuț, „și să o transforme în ceva frumos. Adică să-ți iei durerea pe care o ai și să faci ceva cu ea.”
Dintre ținutele prezentate, câteva se disting de la distanță. Cum ar fi rochia din patru cămăși, cu care a și închis prezentarea. Setul format dintr-un corset din minimâneci și fusta cu două mâneci și guler. Rochia-cămașă care se îmbracă invers, cu o fundă bleu gigant, aplicată la mijloc.
Ionuț n-a urmat un liceu sau o facultate cu profil artistic, ci e absolvent de Publicitate a Facultății de Jurnalism de la Universitatea din București. Asta, după ce prima opțiune fusese Dreptul, dar și-a dat seama rapid că economia nu e pentru el.
Chiar dacă avea talent la desen și universitatea de arte ar fi fost o alegere mai potrivită, nu mai desenase de la opt ani. Asta, până în clasa a V-a.
Prinsese obiceiul de a desena rochii pe toate caietele de la școală, iar într-o zi, profesoara de biologie i-a observat una dintre opere. „Tu vrei să fii ca Versace!”, i-a spus femeia, iar în capul lui Ionuț au început să se învârtă rotițele.
Neavând cuvintele potrivite până atunci, a căutat mai multe informații despre creatorul de modă Gianni Versace și așa a descoperit designul vestimentar, meseria pe care a ținut-o în brațe până la liceu, când s-a răzgândit din nou.
A lăsat Canada pentru încă o facultate în România
Pentru că îi plăcea să scrie, s-a gândit să dea la Jurnalism, însă părinții n-au fost cei mai încântați. „Să te duci după Bianca Drăgușanu în club? Cu microfonul după ea?”, a fost reacția tatălui, pentru care jurnalismul însemna cu precădere doar conținut de tabloid și reviste glossy.
Așa că a doua cea mai bună variantă a fost Facultatea de Comunicare și Relații Publice. După cei trei ani la Universitatea din București, Ionuț a ajuns la un master în Canada. Cu ideea de a se muta definitiv acolo, și-a luat pisica și au zburat împreună 12.000 de kilometri.
După un semestru, îl măcina din ce în ce mai tare ideea că nu face ce trebuie cu viața lui, în timp ce creștea dorința în el de a-și urmări adevăratul vis. La scurt timp, cu cei 1.100 de dolari pe care îi mai avea, și-a sunat mama și i-a spus că revine în România să facă modă.
„Am deja 24 de ani, eu vreau să fac modă”, rezumă Ionuț conversația dintre el și mama sa. „Eu mă întorc și fac modă, n-am cum altfel.”
Așa a început să deseneze din nou și să se pregătească pentru admiterea la programul de licență de la UNARTE. A luat legătura cu un atelier de croitorie și a învățat tot ce avea nevoie: să coasă la mașină, să surfileze, să facă tipare.
Părinții s-au arătat în continuare reticenți, dar cu timpul au văzut că e mult mai dedicat, spre deosebire de prima facultate. S-au convins și mai tare când au aflat de colaborările cu cântărețele Antonia, Delia și Emaa, pe care le-a îmbrăcat pentru videoclipuri, dar și pe câteva dintre concurentele show-ului TV „Bravo, ai stil!”.
„A văzut proiecte, a văzut că mă caută stiliști, și așa, maică-mea a devenit cea mai mare fană a mea”, povestește Ionuț. „Ba chiar i-am făcut un costum și două rochii. Am făcut și o rochie de mireasă, o rochie de cununie civilă, un costum, am făcut de toate.”
Ionuț a absolvit UNARTE anul trecut și a câștigat premiul pentru cea mai bună colecție din generația lui, iar acum colaborează cu un atelier unde își lucrează comenzile. Are și acasă, în București, o mașină de cusut industrială, dar spune că e mult mai ușor să lucrezi într-un atelier unde ai toate uneltele necesare la îndemână. „Mașină de surfilat, stații de călcat, tot felul. E mult mai ușor cu un sprijin tehnic.”
Până la RFW, a mai prezentat și la Fashion Week în Cluj, la Timișoara și Arad.
După modelul multor altor designeri, brandul îi poartă numele și a creat și o pagină dedicată pe Instagram. Astfel, businessul în sine a început să meargă după ce a lansat și și-a promovat colecția de licență. Explozia de reacții a și ajutat ca vedetele să-l remarce și să vrea să colaboreze.
În munca de creație, cel mai important lucru pentru Ionuț e research-ul.
Fiecare designer, în opinia mea, trebuie să aibă un «point of view», ceva ce te diferă. Noi nu mai reinventăm roata acum. Deja bluza este făcută, sacoul este făcut, pantalonii sunt făcuți. Important e cum vii tu cu experiența ta, cu cultura ta, cu punctul tău de vedere asupra acelei piese. Cum o transformi.
Dincolo de documentare, Ionuț crede că, la început de drum, designerii au nevoie și de foarte multă răbdare. Crede că e nevoie de asta și pentru că industria locală de fashion nu e foarte dezvoltată la noi.
Astfel, clienții cu putere de cumpărare merg, de obicei, către designerii consacrați, iar ceilalți cumpără haine mai accesibile ca preț, din malluri sau magazine online.
După patru ani de când s-a hotărât să pornească pe drumul ăsta, cu o prezență puternică și constantă în social media, Ionuț încă nu se poate întreține în totalitate din asta. Are în continuare o colaborare pe copywriting, o mare parte din bani investind-o tot în materiale și pentru haine.
Dincolo de răbdare, Ionuț crede că oamenii la început de drum au nevoie și de un sprijin financiar. El însuși încă nu și-a recuperat investiția făcută pentru colecția de la licență.
Există persoane care aleg să recicleze diverse materiale, refolosindu-le.
Dar dacă vrei să începi un business, trebuie să plătești un fotograf pentru shooting, să faci un site, care costă, să găsești un model, un studio, inclusiv să colaborezi cu un influencer. Ca să poți să zici că tu chiar te pui la același nivel cu niște branduri mari. Mă gândesc că ăsta e țelul. Să putem spune că devenim din studenți branduri.
Există un soi de boost sezonier, cum e vara, când poate crește cererea: de la balurile studenților la mai multe nunți și botezuri pentru care poți crea piese pe comandă.
„Cred că de acolo poți să scoți mai mulți bani decât din serii”, povestește Ionuț. „Bine, ar fi genial să poți să zici că scoți o serie, o pui pe site și lumea comandă și nu mai e atât de «time consuming» cu clientul în atelier, pentru măsurători, probe.”
Dincolo de stabilitatea financiară, printre visele lui Ionuț se mai numără ca la anul să se afle printre designerii mari ai festivalului.
Își dorește mult și un magazin pe Calea Victoriei. Sau să intre într-un mall și să vadă „Ionuț Răzvan” la intrarea în magazin.
„E ego de designer”, explică el. „Altfel n-am mai avea cum să facem meseria asta.” În același timp i-ar plăcea și să se mute într-o capitală a modei din Europa, la Milano, Paris sau Londra.
Un model de succes la care râvnește e românca Ancuța Sarca, ea realizează încălțăminte, iar pantofii ei au fost purtați de cântărețe celebre precum Rihanna, Dua Lipa, Cher, Doja Cat sau SZA.
Însă cea mai mare împlinire ar fi să ajungă atât de cunoscut, încât să nu știe cine cumpără de la el și să-și vadă pur și simplu hainele purtate pe stradă.
Importanța componentei sustenabile din modă
La intrarea în cortul cu hainele, în dreapta, o fată roșcată cu breton și ochii albaștri, mari își calcă, ușor încruntată, hainele direct pe umeraș, cu un fier de călcat vertical, cu abur.
E îmbrăcată toată în negru și zâmbetul larg îi dezvelește o strungă care o transformă într-un copil de 12-13 ani. Alături de șapca purtată invers, pare chiar un personaj din desene animate.
Alesia Cîdă e pentru a treia oară prezentă în cadrul Romanian Fashion Week, așa că emoțiile s-au risipit după prima experiență, pe când era studentă în anul II la Fashion Design la o Universitate din Londra.
Are 21 de ani și e din Brașov, însă nu i-au plăcut dintotdeauna hainele; abia prin clasa a VII-a s-a produs schimbarea.
„E foarte amuzant că eu când eram mică uram hainele”, povestește Alesia râzând. „Deci nu îmi plăceau deloc, primeam haine de ziua și eram supărată, dar supărată pe bune.”
Prin clasa a VI-a și-a descoperit talentul la desen și pictură, iar în clasa a VII-a, când a început un curs de japoneză, a descoperit și o pagină de Facebook cu streetwearul din Tokyo.
Filmulețele au fermecat-o și atunci a fost momentul când și-a dat seama că vrea să facă fashion design, să încerce tot felul de combinații ciudate sau cel puțin neașteptate.
De acolo, parcursul natural a dus-o către Liceul de Arte din Brașov – unul slab, după părerea ei, dar cea mai apropiată variantă de ce voia să facă, iar părinții au susținut-o din prima.
După ce a terminat liceul, în toamna aceluiași an a mers la London College of Fashion, de la Universitatea de Arte din Londra, pe care a și absolvit-o anul trecut. Acum, Alesia așteaptă răspuns pentru admiterea la masterul de Fashion Central Saint Martins, din cadrul aceleiași universități.
Nu urmărește neapărat trendurile mari, ci în colecțiile ei mai degrabă se ghidează după propriile trăiri. Așa a construit și ținutele cu care a venit la Iași, inspirate de copilărie.
În piesele pe care le-a făcut, a vrut să aducă atât acea energie copilărească, dar și nostalgia care vine la pachet.
Ba mai mult, a vrut să arate exact cum ne amintim copilăria: mai degrabă momente și fragmente șterse, difuze, blurate, ca într-un vis mai degrabă decât o înșiruire coerentă de imagini clare.
„Am încercat să redau ideea asta de «nu-mi aduc aminte așa bine»”, spune Alesia, „să ofer cumva feelingul de copilărie”.
Iar asta se vede prin texturile pastelate și blurate pe care le-a ales pentru unele piese, în timp ce alte ținute duc cu gândul la copilărie prin berete folosite sau dresuri colorate.
O altă componentă importantă pentru Alesia e și cea de sustenabilitate, de a refolosi materiale deja existente și de a le reda o nouă viață.
La sfârșitul zilei, sunt una dintr-un milion și dacă nu vrea nimeni hainele astea, eu măcar știu că vesta asta, de exemplu, am făcut-o din șosetele mele rupte. N-o să am nicio remușcare că o să ajungă la gunoi sau o să polueze.
Ideea vestei i-a venit în facultate, când îi era greu să se despartă de șosetele preferate și uzate și se întreba cum le-ar putea refolosi astfel încât să le păstreze. A păstrat câteva dintre ele și le-a tăiat într-o formă simplă de hexagon, iar mai târziu a început să se joace cu ele pe un manechin. Le-a plimbat și învârtit, până când vesta părea cea mai potrivită alegere.
Îi place să refolosească materialele existente și pentru că i se pare că majoritatea designerilor sunt destul de egoiști și există deja multă risipă.
„Lumea nu mai are nevoie de haine”, completează Alesia. „Fiecare se crede buricul pământului și mamă, o să fac cea mai mișto haină.”
Fiind ea însăși la început de drum, Alesia crede că cel mai important lucru pentru oamenii care vor să înceapă un brand sau orice fel de afacere e o prezență solidă în social media.
„Mi se pare că toată lumea are idei mișto, toată lumea face cea mai mișto pereche de pantaloni pentru un anumit public”, spune Alesia.
Tu trebuie să faci cel mai bun produs pentru publicul tău și atât. Nu pentru absolut toată lumea. Felul în care tu transmiți ideea și cât de bun este produsul tău contează foarte, foarte mult. Cred că e tot ce contează.
În general nu vinde ținutele prezentate pe catwalk, dar a mai scos serii de căciuli pe care le-a vândut. Din colecția prezentată la Iași, a vândut o cămașă unui model în America, iar cele mai purtabile piese le va duce la un târg din București de luna asta.
Dincolo de prezența la RCW, a mai participat și la festivalul Romanian Design Week și Diploma, iar în străinătate a bifat Budapest Central European Fashion Week, Tampa Connect Fashion Week din SUA și Scoția.
Visul Alesiei nu e neapărat să-și vadă colecțiile pe marile scene ale modei, ci să rămână în spațiul academic și să formeze noile generații. I-a plăcut foarte mult facultatea, spre deosebire de colegi de-ai ei, care abia așteptau ziua de absolvire.
„Mi-a plăcut foarte, foarte mult. Și am ajuns la concluzia că vreau să merg la facultate pentru totdeauna. Și ăsta ar fi cel mai mișto mod, să fiu profesoară.”
Paltoane cu broderie și imprimeuri 3D
Precum Alesia, și Daiana Stăncioiu e pentru a treia oară la RCW, dar pentru prima dată cu propria colecție, și nu în echipă cu foști colegi de facultate.
Născută în Râmnicu Vâlcea, Daiana a ales încă de la liceu profilul de artă. Pentru că nu exista ramura de design vestimentar, s-a îndreptat către cea de textile, care a atras-o din ce în ce mai mult. Iar asta se vede și în piesele pe care le-a prezentat pe podium.
Ulterior, la facultate, s-a îndreptat către Universitatea de Artă și Design din Cluj.
Daiana explică și că e greu pentru unii părinți să înțeleagă abilitățile artistice ale copiilor lor, dar că pe parcurs, ai ei au văzut rezultate și au sprijinit-o din ce în ce mai mult.
„Acum sunt foarte mândri. Și înainte erau, dar cred că e altă senzație să le povestesc că merg în locuri și vorbesc.”
Are 24 de ani și e în primul an de doctorat. Cu toată pasiunea pentru materiale și texturi, Daiana nu creează cu scopul de a-și construi un brand și de a vinde abundent. Îi e greu să se despartă și de piesele create până acum, de-asta nici nu le-a pus la vânzare. Ce o încântă cu adevărat e să experimenteze cu tehnici și materiale noi. Inclusiv pentru colecția de paltoane prezentată la Iași s-a jucat cu asta.
„E o colecție un pic experiment pentru că, după cum am avut la master printul digital”, povestește Daiana, „acum am ales să fac printul manual pe haine, cu cerneală tipografică. Le-am făcut cu ceva tehnici de linogravură, cu prese. A fost o aventură.”
Pentru unele modele de paltoane a folosit cerneală tipografică, pentru că aceea textilă nu oferea aceeași intensitate.
A făcut modelele la presă și a păstrat impuritățile ieșite la final, pentru efectul de umbre pe care îl aveau. Alături de doi colegi, o altă studentă de la textile și un doctorand, absolvent de sculptură, a lucrat pe partea de printuri și inserții la imprimanta 3D.
Pe unele dintre paltoane, Daiana a inserat și broderie – o altă pasiune de-ale ei, pentru efectul de a scoate în evidență piesele mai simple – majoritatea din stofă sau lycra.
A lucrat intens pentru colecție: după ce croia la facultate, alerga la secția de grafică să facă printul. Broderia menționată mai sus a aplicat-o după ce a ajuns deja la Iași. În ziua plecării, avea tren la 10:30, iar croitorul i-a adus-o la 9:00.
„Normal, asta caut în piesele mele”, explică Daiana, „să fie interesante, să fie purtabile. Pornesc de la lucruri foarte simple, de bază – cămăși, paltoane, trenciuri și după le dezvolt, le deconstruiesc. Chiar sunt mândră de colecția asta.”
Semnătura Daianei pornește de la concept: se inspiră din istoria artei și cea a costumului, îmbinându-le cu contemporanul. Adică pornește de la ceva mai „oldie” și dezvoltă, îl deconstruiește: volumetrii și piese oversized, o mânecă diferită, ceva care să-ți atragă atenția.
Dincolo de istoria artei și a costumului, Daiana se inspiră și din natură. De la zona de mortalitate, tradiții și lucrurile în care credeau oamenii în epoca victoriană la insectare, ierbare și plantele medicinale, a căror formă a folosit-o în printuri.
Și băieții poartă roz!
Robert Roca e îmbrăcat într-un compleu alb – o bluză ca de satin cu mâneci evazate și o pereche de pantaloni cu volane în talie. Îi simți prezența ușor dominantă. Părul e pieptănat până la ultimul fir, iar bretonul îi cade ușor pe frunte, într-o parte.
Colecția lui e cea mai pastelată; pe standerul de haine, printre altele, se remarcă culori verde-mentă, roz pudră și bleu. Luate împreună, te duc cu gândul la vată de zahăr, la un apus colorat și la un câmp cu flori de primăvară.
În ciuda lipsei accentului, căci ar trece drept stereotipul de hipster bucureștean, Robert e dintr-un sat de lângă Onești, Bacău.
Nu-și amintește exact cum a început pasiunea pentru fashion, dar mai vividă e cea pentru păpuși. Nu clasicele Barbie, ci colecțiile Monster High și Bratz, care nu replicau clișeul Barbie de păpușă blondă și aranjată. Ale lui aveau siluete și prezențe diferite, unele gotice, altele mai romantice.
Pentru că pornirea de a crea a avut-o de mic, căuta pe net videouri și încerca să reproducă outfituri care l-au impresionat sau pe care le desena chiar el. Ulterior, începuse chiar să le construiască căsuțe sau diferite obiecte casnice.
După ce a abandonat joaca propriu-zisă – cu toate că a păstrat colecția până în ziua de azi – a trecut la fotografie.
Pe la 15 ani și-a deschis un cont secret pe Instagram, unde posta fotografii pe care le făcea păpușilor – „doll photography” –, moment în care a descoperit o întreagă comunitate. Astfel, a ajuns să se conecteze cu oameni din toate colțurile lumii, cu care împărtășea același hobby.
Pentru că părinții erau mai sceptici la început și pentru că nu cunoșteau foarte bine domeniul, l-au îndrumat la liceu către un profil realist, în locul celui de artă, și așa a intrat la mate-info.
„Nu mi-a plăcut deloc matematica”, spune Robert râzând. „M-am chinuit puțin ăștia patru ani.”
După liceu însă, a venit în București la UNARTE și a simțit, în sfârșit, că aparține. Că e locul lui, că îi place și că asta vrea să facă.
Anul trecut a absolvit, iar acum este în primul an de master, tot la modă. Acum, părinții lui Robert îl susțin cu totul și sunt mândri de el.
„Nici eu nu pot să zic că cunoșteam foarte bine domeniul”, povestește Robert, „dar din ce research mi-am făcut, din ce am vorbit cu alte persoane mai mari care au trecut prin ce trec eu acum, i-am educat și pe ei în domeniul ăsta, le-am spus exact ce se întâmplă, cu ce se mănâncă industria asta și m-au sprijinit cu totul”.
La RFW a ajuns pentru prima dată acum doi ani, alături de alți colegi de facultate. Atunci a avut trei ținute pe runway și a fost și model pentru colecția profei lui.
„Cred că am făcut o impresie bună la Gala UNARTE. A văzut cine trebuie și i-a plăcut cui trebuie”, făcând aluzie la invitația primită la începutul acestui an, de a prezenta singur.
Vestea nici nu putea veni într-un moment mai bun. Fix în aceeași perioadă își pierduse locul de muncă, iar după invitația RFW, a reușit să găsească și un nou job și a apărut o altă invitație, la Romanian Design Week, un festival din București care promovează designul, arhitectura și, în general, creativitatea, prin diverse evenimente și expoziții.
În ceea ce privește colecția, cât și piesele create de Robert în general, semnătura lui constă în estetica feminină pe care o abordează.
„Cumva, mereu am fost atras de estetica asta mai feminină, mai florală, pastelată, cu cristale, fundițe”, povestește Robert. „Nu știu dacă provine din pasiunea pentru păpuși, din copilărie, dar da, cred că asta m-a făcut să mă remarc mai mult, că am adus o feminitate către menswear”.
În online e activ și postează cât de des poate. La început, părerile au fost împărțite, ușor confuze. Oamenii se întrebau „de ce sunt bărbații îmbrăcați așa?”. „Așa” însemnând în cămăși roz cu volane sau piese cu pietricele. Dar pe Robert nu l-a interesat și a continuat să muncească în acord cu pasiunea lui.
„Simt și că ce creez îmi reflectă și personalitatea, și stilul personal și, automat, am primit astfel de răspunsuri legate de stilul vestimentar propriu, nu doar de creație.”
Pentru că Robert poartă în viața de zi cu zi piese de concept feminin, conform normelor sociale, culori pastelate. Asta și pentru că lui Robert i-a și plăcut să fie în centrul atenției încă de când era mic.
„Îmi place să fiu în lumina reflectoarelor. Cred că din nou, din dorința de a mă face remarcat de a fi în centru, am vrut să mă îmbrac cât mai flamboaiant, cât mai out there.”
Miezul colecției cu care a venit la Iași a pornit de la o melodie de la Lady Gaga, „G.U.Y.”. O asculta pe repeat și nu înțelegea ce îl atrăgea așa tare. Cu melodia pe fundal și gândindu-se la show și ținute, începutul „Greeting, Himeros!” (Salutări, Himeros!) l-a lămurit. „Am zis, OK, hai să caut cine este acest Himeros.”
Așa a aflat ulterior că e fiul Afroditei, un zeu al dorinței sexuale, care reprezintă și fluiditatea de gen, și experimentarea. Narațiunea prezentării completa acum perfect conceptul dezvoltat alături de profa lui de licență.
Dincolo de bucuria de a prezenta singur, o altă împlinire a fost prezența tatălui său pentru prima dată în public.
Tata a fost foarte mândru de mine. Nu cred că l-am văzut așa fericit nici când am terminat liceul sau facultatea.
Mai multe a aflat a doua zi, de la bunica lui, care-l văzuse pe tatăl lui Robert că nu-și mai încăpea în piele de bucurie când a ajuns acasă.
Cu toată încrederea în el și în ceea ce face, Robert recunoaște că avea emoții în legătură cu reacția tatălui. Nefiind un stil clasic de design bărbătesc, piesele ar fi putut fi lejer criticate.
„Dar mă bucură enorm că a reușit să vină”, povestește Robert, „că i-a plăcut și că a fost deschis la o astfel de estetică.”
Robert își pune talentul și în slujba prietenilor, la nevoie: de la scurtat o pereche de blugi, făcut un guleraș cu volane, cravate din paiete sau topuri cu texte din pietricele sau la cadouri personalizate, dacă nu știe ce să cumpere sau uneori nu-i ajung banii.
Fiind primul efort de genul ăsta, nu s-ar putea despărți de nicio piesă. E colecția de licență, căreia i-a adăugat cinci piese noi și toate au o valoare sentimentală. Se gândește că ar putea reproduce, pe comandă, câteva dintre ele, dar plănuiește să păstreze originalele.
Pe termen lung, Robert nu-și dorește decât să fie liniștit și să trăiască exclusiv din modă. Poate, poate s-o îmbrace și pe cântăreața Ariana Grande.
Cert e că s-ar bucura ca oamenii să-i poarte hainele cu mândrie și să-i inspire.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Papadopol • 09.06.2024, 12:15
„e absolvent de Publicitate a Facultății de Jurnalism de la Universitatea din București...”. Sa inteleg ca exista o facultate care își pregateste studentii pentru o diploma in... Publicitate a Facultății de Jurnalism. Adica, omul face publicitate Facultatii, nu? Ca nu inteleg?! Sau autorul a vrut sa scrie „... absolvent de Publicitate AL Facultatii...”? Ca, in acest ultim caz, pricep ce a vrut sa spuna!... Baieti, burta pe carte! Dorine, trimite-i la scoala, frate!
Eu51 • 09.06.2024, 09:40
...un alt prilej de a ne impune realitatea elpilațiilor!? În armată ei!