Poveștile copiilor adoptați în anii ’90, care-și caută părinții biologici printr-o pagină de Facebook. „Este, poate, ultima mea opțiune”

Imediat după ce a crescut suficient încât să poarte „conversații de oameni mari”, Alexander W. a aflat de la „mom” și „dad” că unii copii pot avea mai mulți părinți. El era unul dintre acei copii. 

Alex s-a născut la Spitalul Titan din București, pe data de 18 iunie 1990. Acolo l-a cunoscut mama sa adoptivă, o britanică venită în România într-o campanie de sprijin pentru copiii aflați în maternități și orfelinate. Știri groaznice despre condițiile de coșmar în care trăiau micuții abandonați în România făceau înconjurul lumii la începutul anilor 90.

Alex fusese abandonat de mama sa, a cărei imagine și-a desenat-o în minte, câțiva ani mai târziu. „Am fost printre cei norocoși”, spune el când povestește că a fost adoptat și crescut departe de instituțiile statului român. 

Moștenirea

„Am moștenit nasul mare de la tata”, „pasiunea mea pentru artă vine de la mama mea” sau „dragostea mea pentru mâncare și gătit, de la bunica mea” sunt analogii cu care ne descriem și care ne ajută să conturăm cine suntem, spune Alex. 

Pentru el, lipsa acestor moșteniri pe care le vezi în oglindă s-a transformat într-un sentiment de căutare. Nu doar a rudelor biologice, ci și a unor părți din el pe care se teme că poate nu le-a descoperit încă. 

Recomandări

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Prima vizită în România 

S-a întors în România, în vizită, când avea 5 ani. Mama sa adoptivă a vrut ca el să aibă contact cu țara și cultura în care s-a născut. 

„Părinții mei m-au susținut întotdeauna să-mi caut rudele biologice. Mama a păstrat și mi-a dat toate hârtiile legate de adopție, care m-au ajutat pe tot parcursul procesului. Ea înțelege că legătura pe care o avem nu va fi niciodată compromisă, dacă aș găsi-o pe mama mea biologică”, explică tânărul pentru Libertatea.

Apoi, a mai venit de două ori singur în locul din care a plecat în urmă cu 31 de ani. „Este o țară frumoasă și am întâlnit cei mai incredibili, primitori, iubitori și hotărâți oameni. Îmi place în special mâncarea, mai ales fasolea și sarmalele gătite acasă”.

În căutarea unei mame cu nume fals 

În adolescență, petrecea ore întregi jonglând pe internet cu informațiile pe care le avea, în încercarea de a găsi pe cineva care-i cunoaște mama: Maria Daniela Ivașcu, 17 ani, din Pitești. Asta conform informațiilor de la spital, despre care a aflat ulterior că ar putea fi false. 

Tânărul spune că a început „oficial procesul” de a-și căuta rudele acum aproximativ patru ani, când a trimis către autoritățile din țară o „cerere de cunoaștere a originilor și a propriului trecut”. 

Recomandări

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

A făcut și două teste ADN, la două companii diferite, pentru a vedea dacă există rude apropiate. Așa a aflat despre existența unor veri îndepărtați, iar pe unul dintre ei chiar l-a cunoscut la o vizită în țară. Tot atunci, înainte de pandemie, a fost și la maternitatea unde s-a născut. Acolo a aflat că „din păcate, mama mea biologică a lăsat un nume fals”.

„Copiii niciodată uitați ai României”

În primăvara acestui an, Alex a apelat la pagina de Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”, un instrument prin care aproximativ 1.500 de copii adoptați la începutul anilor ‘90 și-au găsit rudele biologice. 

„Am simțit că aceasta este, poate, ultima mea opțiune”, spune Alex, referitor la pagina care a reunit, de la înființare, peste o mie de familii. 

Povestea unei pagini

Inițiatoarea este Ileana Cunniffe Băiescu. În 2015, în timp ce își căuta propriul frate, care fusese adoptat, a înființat această pagină. 

Modalitatea principală de căutare a familiei biologice este printr-un anunț public, care conține informațiile pe care cei care își caută părinții le au. 

„În cazul în care acel copil nu deține niciun fel de informație despre părinții naturali, îl îndrumăm spre calea legală. Îi sprijinim prin formularea cererilor către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPCA), DGASPC, tribunal. Abia apoi pot intra în posesia dosarului adopției și putem merge pe fir până ajungem la familia căutată. Totul este gratuit, doar răbdarea lor este necesară”, explică Adriana Stoica, unul dintre voluntarii care se ocupă de această pagină în prezent.

Recomandări

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

Căutări și repostări

Acum au 400 de cazuri în lucru. „Încercăm, pe cât posibil, să repostăm, ultimele repetări au fost finalizate cu succes”, mai declară Stoica pentru Libertatea. Pagina funcționează cu ajutorul a nouă voluntari, dar își doresc să-și mărească echipa.

Nu se cunoaște numărul exact al copiilor români adoptați în anii ‘90. Între 1990 și 1997 au fost înregistrate 10.496 de adopții naționale și 16.041 internaționale, arată datele Oficiului Român de Adopții, conform G4Media. 

Dar cifrele reale rămân necunoscute.

Dar cele mai importante atribute ale celor care își caută rudele sunt perseverența și speranța. Din ele, uneori se naște și acceptarea. 

„Acum sunt în momentul în care simt că am căutat pe fiecare cale și sunt dispus să accept că s-ar putea să nu-mi găsesc părinții naturali. Sunt bine cu asta, știind că cel puțin am încercat totul”, mărturisește Alex.

Revedere video cu opt-nouă rude

Odată ce familia e găsită, primul contact se face printr-un apel video. Participă voluntarul sau voluntarii care s-au ocupat de caz, persoana aflată în căutarea familiei și familia regăsită. Familia regăsită înseamnă altceva de la caz la caz: poate fi mama, tata, frați, surori. Unul sau toți. 

„Am avut și câte opt-nouă persoane într-un apel, nefiind toți în același loc, încercăm să facem cât mai special acest moment, adăugând toți membrii familiei care doresc să se cunoască”, explică Adriana Stoica.

Printr-un apel video și-a cunoscut frații și Cristian Cristea, în 2017, când avea 29 de ani.  

S-a dus la ultima adresă

„Mamă, prietenii mi-au spus că tu nu trăiești”, i-a spus Cristian mamei sale într-o zi, când s-a întors de la școală. Avea 11 ani și mama i-a mărturisit că l-a adoptat când avea un an și zece luni. Atunci a fost șocat, iar mai târziu a început să-și caute familia biologică. 

Cristian s-a născut pe 23 mai 1988 în București și a fost adoptat de o familie din Prahova. Când a împlinit 18 ani, „mama a început să mă îndrume să-mi caut rudele”. Tot în acea perioadă i-a venit și ordinul de chemare în armată, pe numele de familie al părinților biologici. Atunci a realizat că probabil în baza acelui nume ar putea să-și găsească familia. 

„M-am dus la ultima adresă, am ciocănit la ușă, nu era nimeni acasă”. Și-a lăsat numărul de telefon unui vecin, dar nu l-a căutat nimeni. Atunci i-a pierit un pic din încrederea că i-ar putea găsi. 

S-a oprit din căutări pentru câțiva ani. Apoi a început din nou. De data asta pe Facebook. A apelat și la pagina „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”. De fiecare dată când găsea pe cineva cu același nume de familie cu care fusese și el înregistrat la naștere, îi scria un mesaj, să vadă dacă nu e dintre cei pe care-i caută. Spune că l-a motivat dorința de a-și cunoaște rădăcinile. 

Cele două părți lipsă 

Momentul regăsirii i-a adus magia sentimentului de apartenență și de a avea frați. La un moment dat, în căsuța de chat a primit răspunsul pe care îl căuta. Intrase în contact cu unul dintre cei 4 frați biologici pe care îi avea. Apoi, vestea s-a rostogolit de la unul la altul: „Băi, a apărut Cristi!” La fel ca el, și frații lui știau frânturi din povestea familiei lor. Cum lui îi lipseau ei, și el le lipsea lor. 

S-au cunoscut cu toții printr-un apel video. „Emoții, nici nu știu cum să descriu ziua aia”, spune acum. 

Din 2010, Cristian trăiește în Spania. Dar de fiecare dată când vine în țară se întâlnește și cu frații lui. Părinții biologici au murit înainte ca el să-i găsească, mama – la câteva luni după ce l-a născut și tatăl – în urmă cu 15 ani. 

„Când merg în țară, ne găsim. Ne ținem de frați, dar nu avem așa multe de povestit, cum nu am crescut împreună”, spune el tot într-un apel video.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro