ComenteazăLespede de la 1839 cu mesaj în slavonă
Cimitirul Bellu s-a format în urma unei decizii din jurul anilor 1820 care prevedea ca morţii să nu mai fie îngropaţi lângă bisericile din oraş, ci la marginea acestuia, pentru a evita epidemiile de ciumă şi holeră.
Aşa se face că, prin 1852, lespedea de la mormântul familiei lui Constantin Cantacuzino, fost caimacam al Ţării Româneşti, a fost luată de la biserica Sf. Ioan cel Mare, care se afla pe locul unde e acum Palatul CEC, şi adusă la Bellu.
Pe ea este un mesaj în slavonă: “Sub această piatră zac osemintele roabei lui Dumnezeu, logofeteasa Cantacuzino, soţia marelui logofăt Constantin Cantacuzino, cea care a încetat din viaţă în mai 1839”. La 1877 Constantin Cantacuzino a fost şi el îngropat în acelaşi loc.
Prima înmormântare oficială a fost cea a fiicei lui C.A. Rosetti
Oficial, înmormântările au început în cimitirul Bellu în anul 1859, când primarul de la acea vreme, C.A. Rosetti, şi-a îngropat aici fata, pe Elena, care murise la numai 3 ani. Mormântul ei nu mai există, dar în acel loc stă acum crucea lui Rosetti, decedat la 1885.
Fraţii pe care dragostea i-a unit şi-n moarte
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Constantin Poroineanu, fiul unui moşier oltean, a plecat să studieze la Paris. După o aventură amoroasă în capitala franceză, a avut o fiică, dar nu a recunoscut-o pentru că bătrânul Poroineanu l-a ameninţat că-l dezmoşteneşte.
Anii au trecut şi Constantin Poroineanu a devenit un moşier foarte bogat. Unul dintre fiii săi a plecat la studii, tot la Paris. Băiatul s-a îndrăgostit nebuneşte de o fată şi s-au căsătorit în secret.
Când el s-a întors să i-o prezinte pe soţie tatălui său, bătrânul a înlemnit. A pus cap la cap informaţiile şi a realizat că soţia fiului său este fiica lui, rodul pasiunii trăite la Paris în tinereţe. Cei doi tineri, de acum frate şi soră şi-au pus capăt zilelor, iar imediat, la 15 septembrie 1908, după întocmirea testamentului prin care lăsa toată averea sa oraşului Caracal, Poroineanu s-a sinucis.
Povestea tragică a dragostei celor doi a fost întruchipată pe monumentul din piatră de către artistul italian Raffaello Romanelli.
Doamna cu umbrela
Undeva mai la marginea cimitirului, o siluetă albă stăpâneşte aleea. Este celebra “Doamnă cu umbrela”, o altă legendă a cimitirului şi una dintre cele mai vechi statui de aici, opera sculptorului italian Raffaello Romanelli. Statuia, în mărime naturală, este reprodusă în cele mai mici detalii, de la cutele rochiei până la arcuirea sprâncenelor.
Legenda spune ca “Doamna cu umbrela” a fost o guvernantă din înalta societate belgiană, care a avut grijă de copiii medicului român Andrei Popovici şi s-a îndrăgostit de el. Frumoasa Katalina Boschott i-a cucerit inima doctorului. În 1906, cei doi au mers împreună la Băile Herculane. Aici, femeia s-a îmbolnăvit de peritonită. A fost transportată la spitalul din localitate şi se spune că nepriceperea unui doctor a făcut ca aceasta să moară pe masa de operaţie. Iubitul îndurerat a îngropat-o la Bellu.
Potrivit lui Filip, până nu demult, pe peretele monumentului erau scrise în franceză cuvintele pe care femeia le-a spus pe patul de moarte: ”Acest animal de medic m-a ucis!”, dar nu se ştie exact la care medic s-a referit frumoasa guvernantă.
Cei patru evanghelişti îi veghează pe fraţii bulgari Gheorghief
Monumentul fraţilor bulgari Gheorghief merită şi el vizitat. Cei doi s-au refugiat la noi în ţară ca să-şi salveze averea din cauza problemelor pe care le aveau cu turcii. Fraţii au obţinut dreptul la cetăţenie şi au reuşit să-şi facă un cavou impunător după ce, povesteşte Paul Filip, în timpul Războiului de Independenţă, l-au împrumutat pe Carol I cu monezi din aur. Pe mausoleul din marmură, sculptorul Fritz Storck i-a întruchipat pe cei patru evanghelişti.
Monumentul impunător al familiei Ghica
Printre cele mai vechi, dar şi cele mai impunătoare monumente din Cimitirul Bellu este şi mausoleul familiei Ghica, realizat de Ion Mincu. Aici este îngropat marele ban Dimitrie A Ghica, cel care a murit la 1803 (ale cărui oseminte au fost aduse de la biserica Sf. Ioan cel Nou mult mai târziu) şi rudele acestuia, îngropate până la 1862.
“Nababul”, îngropat în mausoleu
Mausoleul lui Cantacuzino este printre cele mai vizitate de turiştii care ajung la Bellu. Acesta a fost realizat de Ion Mincu în 1899. Aici este îngropat Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost prim- ministru al Regatului, cel care, datorită averii sale uriaşe, a fost supranumit “Nababul”. El a murit 1913. “Monumentul are o scară care duce în spate. Nevestele lui sunt deasupra, în sarcofage, şi el este tocmai jos, ultimul de tot, în spatele scării”, ne-a mai povestit Paul Filip cronicarul de la Bellu.
Cronicarul a publicat 4 cărţi despre istoria cimitirului
Atunci când pleca de la serviciu îşi făcea timp să mai caute lucruri noi despre morminte, iar de când a ieşit la pensie a fost şi mai preocupat de povestea lor. Cronicarul are patru cărţi publicate despre istoria cimitirului şi aproape zilnic se plimbă printre locurile de veci, având grijă de mormintele încărcate de istorie.