- Jijila-Grădini, vineri, 3 mai 2019. La 20 de kilometri de malul Dunării pe care a început construcția celui de-al treilea pod suspendat ca mărime din toată Europa, 135 de gropi mai proaspete sau mai vechi împânzesc o bucată de teren decopertată recent.
- Suntem la kilometrul 18+600 al viitorului drum expres care va face legătura dintre podul dintre Tulcea și Brăila și DN22.
- Despre un al treilea pod peste Dunăre (unul e la Fetești, al doilea, la Giurgeni) care să lege Dobrogea de restul României se vorbește 40 de ani. Lucrările efective au început de-abia la jumătatea lui decembrie 2018.
- Podul și drumurile de legătură, în total peste 26 de kilometri, vor costa peste 500 de milioane de euro, fiind cea mai mare investiție în infrastructură de pe cursul românesc al Dunării, după Porțile de Fier.
de Patrick André de Hillerin
Podul dintre Tulcea și Brăila se construiește într-o atmosferă plină de scepticism. Unele voci spun că, în ciuda asigurărilor date de autorități și de constructor, podul nu se va construi. Alții, în schimb, ridică problema utilității acestui pod.
„De ce, oare, este nevoie de un pod între Tulcea și Brăila? La ce folosește el?”, se întreabă lumea prin presa centrală, pe Facebook și prin alte părți pe unde abundă informația de calitate.
Într-adevăr. De ce să scurtezi drumul mărfurilor din Moldova și nordul Munteniei spre portul Constanța cu 50-60 de kilometri? De ce să economisești, astfel, timp și combustibil? De ce să oferi Dobrogei o a treia legătură terestră cu restul României? Ce rost are?
De ce podul care n-are rost are rost!
În iernile în care Dunărea îngheață, iar bacurile de la Brăila sau Galați nu funcționează, distanța dintre Tulcea și Brăila crește cu 100 de kilometri. Dar nici atunci nu este sigur că poți ajunge, dacă pe podul de la Giurgeni nu se poate trece din cauza zăpezii de pe traseu.
Sunt ani în care Dobrogea este complet izolată de restul țării, din cauza gheții și a zăpezii, și câte două-trei săptămâni la rând. Supermarketurile și magazinele se golesc, mărfurile dispar încet-încet de pe rafturi până când se ajunge la stadiul magazinelor din vremea comunismului. Asta pentru că industria alimentară locală a cam dispărut de mai bine de 20 de ani, aproape în totalitate. Dar ce contează?
Dobrogea e cea mai veche provincie istorică ce s-a unit cu Regatul României, la 14 noiembrie 1878. Dar nu e atât de importantă, deși asigură accesul la mare. Merită lăsată în izolare, cu doar două legături rutiere cu restul țării. În definitiv, dacă invazia rusească începe în Dobrogea, dărâmăm doar două poduri, nu trei, și gata, le-am tăiat înaintarea.
Istoria de sub infrastructură
La kilometrul 18+600 al viitorului drum expres se sapă, așadar, gropi care pot ajunge și la peste trei metri adâncime. Dar gropile nu fac parte din proiectul ingineresc al podului și al drumului expres. Nu se sapă nici pentru a se turna piloni de susținere pentru drum, nu se sapă nici după aur, nici după apă. Se sapă după mărturii ale istoriei acestor locuri.
O parte dintre cele 135 de gropi săpate pe șantierul arheologic Jijila-Grădini
Vineri, pe șantierul arheologic de la Jijila-Grădini se aflau patru arheologi de la Institutul de Cercetări Eco Muzeale Gavrilă Simion, din Tulcea, și opt muncitori de la CNAIR. Sub căldura care deja se face simțită la ora 10.00, cei patru arheologi lucrează la ultima groapă a șantierului, sperând că vor putea să termine explorarea ei chiar în ziua respectivă și să închidă șantierul, căci îi mai așteaptă lucrări și în alte puncte de pe traseul viitorului drum expres.
Dar ce i-a apucat pe oamenii ăștia, brusc, să sape după istorie fix pe traseul unei lucrări de infrastructură? Să fie, oare, dintre aceia pe care tot dau vina autoritățile că nu avem autostrăzi și drumuri expres pentru că ne împiedicăm fie de vestigii arheologice, fie de elemente care țin de protejarea mediului? Nu, nu sunt căutători de nod în papură, ci, dimpotrivă, arheologii se asigură că lucrările de infrastructură nu vor distruge vestigii importante.
Atunci când se întocmește studiul de fezabilitate pentru o lucrare de infrastructură, o echipă de arheologi urmărește cu grijă (așa ar trebui, în teorie) traseul și machează pe GPS punctele în care, în baza dovezilor de suprafață găsite, s-ar putea afla situri arheologice. Acestea sunt trecute în studiul de fezabilitate. În momentul în care se trece la fazele următoare – proiectul și construcția – se face și cercetarea arheologică propriu-zisă a siturilor potențiale marcate anterior.
În fiecare loc în care s-au găsit dovezi ale existenței posibile a unor așezări mai mici sau mai mari, se organizează câte un șantier arheologic. Se sapă gropi de sondaj pe întreaga suprafață pe care ar urma să o ocupe construcția, iar dacă se găsește ceva, săpăturile se extind.
În cazul în care arheologii găsesc urmele unei construcții/monumente importante ce nu poate fi mutată, cum ar fi o villa sau un castru, sau o așezare mai mare care a lăsat urme, lucrurile devin serioase, iar proiectul de construcție ar trebui schimbat, drumul deviat și tot așa. Dacă însă se găsesc doar oseminte și rămășițe de vase, excavațiile sunt duse la capăt și se obține “descărcarea arheologică”. Asta înseamnă că acolo se poate construi fără a afecta cercetarea istoriei.
Faceți cunoștință cu 9 și 10
Pe șantierul arheologic de la Jijila-Grădini nu s-au găsit construcții, ci doar urmele unui cimitir din perioada timpurie a epocii bronzului, o locuire de la sfârșitul mileniului II î.Hr. și o parte a unei așezări datând, cel mai probabil, din secolele II-III d.Hr.
Ultima groapă, cea la care se lucra vineri, a fost o groapă comună. În straturi succesive, echipa condusă de Sorin Ailincăi, managerul ICEM Tulcea, a găsit 10 schelete umane care au aparținut unor indivizi de diverse vârste și un câine, al cărui schelet era foarte apropiat de cel al unui dintre indivizi, probabil stăpânul lui. Sau nu.
Niciodată nu poți ști cu exactitate despre ce este vorba, nu la o primă vedere. De aceea se fac desene ale fiecări descoperiri, de aia se fac fotografii, iar osemintele sunt extrase cu atenție și puse separat, pentru fiecare om sau animal.
Marcajul folosit de arheologi pentru localizarea fotografiilor făcute pe șantier
Analizele mai profunde se fac ulterior, în laborator, cu ajutorul antropologului sau arheozoologului, cel care va spune și din ce cauze au murit indivizii, dacă au fost omorâți sau dacă a fost vorba de altceva.
Pe baza acestor informații, a desenelor fiecărui strat dintr-o groapă și corelării cu date obținute de alți arheologi se nasc, ulterior, teoriile istorice. O cercetare amănunțită poate dura ani buni după terminarea lucrărilor din teren.
Când ajung pe șantier, Marian Mocanu și Florian Mihail lucrează la desprinderea a ceea ce întreaga echipă crede că sunt osemintele ultimilor indivizi. Sub ele se află stratul galben de lut, presupus a fi cel ce s-ar găsi pe fundul gropii. 9 este un copil, spun arheologii. O parte din el se află deja într-o pungă atent etichetată.
Sorin desenează pe hârtie milimetrică dispunerea oaselor, iar colegii îi comunică măsurătorile exact, căci desenul se realizează la scară 1/10. La câțiva metri distanță, Aurel Stănică se ocupă de închiderea penultimei gropi, la care au muncit în zilele anterioare.
Sorin Ailincăi, desenând schița descoperirilor din groapa comună, la scara 1/10
Sub 9 stă chircit, în poziția în care a fost aruncat în groapă, 10. Un adult. Un om bine făcut, spune Marian, examinând dimensiunile oaselor. Cum a murit 10? Dar 9? Încă nu se știe.
Pe nici unul dintre cele zece schelete din groapă nu au fost descoperite urme vizibile de violență, dar antropologul va spune mai bine, după ce va pune cap la cap și va studia oasele, dacă au fost morți violente sau nu, dacă există urme de lovituri. Am descoperit în cartea lui Sorin Ailincăi, “Trăind cu morții“, un tabel cu astfel de date amănunțite.
Arheologul Florian Mihail, de vorbă cu 10
Așa vor sfârși, după cercetări amănunțite, și 9, și 10. Într-un tabel în care vor fi consemnați cu locul descoperirii, numărul individual alocat, zonele corpului care au fost eventual afectate de vreo lovitură, tipul de obiect care a cauzat lovitura (obiect contondent/obiect ascuțit) sexul, categoria de vârstă (juvenis, adultus, maturus) și patologia.
Da, se cercetează și istoricul medical descoperibil al individului, uneori apărând înscrisuri precum fracturile vindecate ale diverselor părți ale corpului sau boli precum osteoporoza, hernii sau altele.
9 și 10 sunt acum, fiecare, în pungile lor. Fundul gropii e curat. Dar nu e gata. Arheologii își strâng sculele de finețe din groapă și este chemat unul dintre muncitorii CNAIR ca să sape cam adâncimea unui hârleț, pentru a verifica dacă totuși mai e ceva sau nu sub ultimul strat de pământ.
Bucăți de istorie la pungă
Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!
Cu 10 împachetat și etichetat, lucrul pare terminat. Dar groapa nu și-a spus ultimele povești. Sub hârlețul muncitorului de la CNAIR încep să apară alte oase, acolo unde nu se mai aștepta nimeni să fie. Iar arheologii își scot iar uneltele lor mici și încep să le scoată cu grijă din pământ.
Întâi, un schelet de capră, cel mai probabil. Se găsesc și două coarne mici, de aia pare capră. Apoi, un schelet de iepure sau de pisică. E doar craniul, deci iar e greu de spus. Și un cal. Coarne, cal
Îmi permit să avansez teoria mea profană că ar putea fi vorba despre un inorog. „Poate da, poate nu, să vedem ce spune arheozoologul”, mi se răspunde pe jumătate serios. Aș vrea, totuși, să fie un inorog…
Iar pare că s-a ajuns la fundul istoric al gropii. Se face ordine printre scule, se aranjează desenele pe zile, se scrie în jurnal. Când, surpriză, hârlețul îl gâdilă pe 11, care începe să rânjească răutăcios la echipă:
„Credeați că plecați acasă? Și eu? Povestea mea de ce să nu fie spusă lumii?”. Pfff. Dar e deja târziu. Sorin Ailinicăi, optimist, spera să termine vineri șantierul de la Jijila-Grădini. Mai au, pentru acest proiect, trei șantiere care-i așteaptă: Măcin-Lutărie, Jijila-Vulpea și Jijila-Valea Jijilei.
11 este acoperit cu o folie. De el se vor ocupa luni, sperând ca măcar atunci să poată închide lucrările.
Ni se cam termină arheologii
În Registrul Arheologilor din România sunt înscrise 921 de persoane. Dintre acestea, se estimează că mai bine de jumătate ar fi decedate sau pensionate. 371 de arheologi din Registrul Arheologilor din România sunt debutanți.
Mulți dintre debutanți, de fapt, își definitivează studiile în domeniu, fiind fie masteranzi, fie doctoranzi. Nu se știe dacă ei vor profesa vreodată în domeniul arheologiei, dar sunt înscriși în registru ca urmare a unui ordin al ministrului culturii din 2010. De fapt, activi, în România, sunt, azi, cam 300 de arheologi.
Pentru proiectele de descărcare arheologică de pe șantierul Podului Tulcea Brăila și cel al drumului expres până la Jijila, Sorin Ailincăi coordonează o echipă de 8 arheologi (Florian Mihail, Marian Mocanu, Aurel Stănică, Cristian Micu, Florin Ciulavu, Lucian Mureșan, Ioana Mureșan, Mihaela Bleoancă). Cu el, nouă. Iar asta este o lucrare de infrastructură rutieră de doar 26 de kilometri. Pe partea dinspre Brăila a șantierului a lucrat altă echipă.
Închipuiți-vă că, în fiecare an, sunt, pe teritoriul întregii țări, zeci de astfel de șantiere care trebuie să livreze descărcarea arheologică pentru a se putea începe lucrările. Și cu cât lucrările sunt mai mari, numărul membrilor dintr-o echipă arheologică e mai mare. Dacă se va construi mai mult, va fi nevoie de mai mulți arheologi pe teren. De unde?
În ultimii ani, din ce în ce mai puțini absolvenți de Istorie se îndreaptă spre arheologie. Probabil că poți să-i numeri pe degetele de la o mână pe cei care aleg această specializare nu într-unul, ci în doi ani. Din echipa deplasată de ICEM Tulcea pe teren vineri, Marian Mocanu este cel mai tânăr. Are 35 de ani. În echipa lărgită mai sunt doi arheologi mai tineri, în jurul vârstei de 30 de ani, dar din spate nu vin prea mulți.
Deja, arheologi străini încep să dea târcoale proiectelor de infrastructură, depunându-și ofertele pe la instituțiile cu care firmele lor trebuie să colaboreze pentru a realiza lucrări de descărcare arheologică.
Povești sunt cu duiumul în pământul României. Cine să le scoată la iveală și să le tălmăcească n-o să prea mai fie, în curând.
Citește și: