2 – Angelo Scola, 71 de ani, a fost episcop de Grosseto la 50 de ani, patriarh al Veneţiei, la 61 de ani şi arhiepiscop de Milano, la 69 de ani – ultimele două poziţii, foarte prestigioase, au dat Bisericii cinci din cei nouă Pontifi ai secolului XX. Niciunul dintre aceştia nu a avut însă ambele funcţii precum Scola. De aceea nu este întâmplător faptul că ”casele de pariuri” din Marea Britanie îl plasează printre candidaţii cei mai bine cotaţi, scrie sâmbătă La Repubblica.
3 – Peter Turkson, 65 de ani, cardinal African, era până de curând principalul candidat la Sfântul Scaun. Turkson este preşedintele Consiliului Pontific pentru Justiţie şi Pace şi a fost considerat “papabil” de când a fost numit în acest post, în 2009, de Benedict al XVI-lea. Au existat mai multe speculaţii că noul papă ar trebui să vină din Africa, ca încercare a Bisericii Catolice de modernizare.
Între Peter Turkson şi Sfântul Scaun se interpune însă o profeţie a Sfântului Malachie (n. 1.094 – d. 1.142). Acesta prevesteşte că un Papă cu nume de “Petru”, succesorul lui Benedict şi ultimul papă, „îşi va conduce turma într-o perioadă foarte tulbure”, după care vor avea loc căderea Romeni şi Judecata de Apoi. Se pare că aceste temeri i-au afectat şansele lui Turkson.
Foto EPA