Serena Cosentino, o tânără în vârstă de 27 de ani, născută în regiunea Calabria, și iubitul său iranian, Mohammadreza Shahaisavandi, cu patru ani mai mic, au ales să facă o excursie la Stresa.

Serena Cosentino împlinise 27 de ani pe 4 mai

Serena împlinise 27 de ani pe 4 mai și a vrut să sărbătorească la munte, împreună cu iubitul ei, care venise, special, de la Roma. Serena se mutase recent în Verbania, după ce câștigase o bursă la Institutul de Cercetare a Apelor. Amândoi au murit în urma tragediei.

Silvia Malnati și iubitul său, Alessandro Merlo, erau pasionați de excursiile în natură

Silvia Malnati, o italiancă tot în vârstă de 27 de ani, și iubitul său, Alessandro Merlo, în vârstă de 29 de ani, au vrut să sărbătorească ieșirea din lockdown și au plecat în excursie la muntele din apropierea Lacului Maggiore, potrivitLa Stampa.

Silvia absolvise în urmă cu doar o lună Universitatea din Milano, în timp ce lucra ca funcționar. Alături de ea, întotdeauna, Alessandro, un tânăr pasionat de motociclete, jocuri video, expediții pe munte și de mare. Au sfârşit împreună.

Amit Biran era medic rezident în orașul Pavia

Amit Biran, 30 de ani, soția lui Tal Peleg, 26 de ani, și fiul lor Tom, 2 ani, au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la zeci de metri înălțime.

Celălalt băiat al cuplului se află în stare gravă la un spital din Torino. Amit Biran era medic rezident în Pavia.

Vittorio Zorloni și Elisabetta Persanini ar fi trebuit să se căsătorească peste o lună

O altă familie a fost distrusă în tragedie. Vittorio Zorloni, 54 de ani, soția sa, Elisabetta Persanini, 38 de ani, și fiul lor de 5 ani, Mattia, au murit în tragedia de la Piemont. Cuplul trebuia să se căsătorească exact peste o lună, pe 24 iunie.

În total, 14 persoane au murit în urma tragediei de duminică.

Sursa foto: La Stampa

 
 

Urmărește-ne pe Google News