Sunt patru ani de când Julian Assange este deținut în Anglia, în închisoarea de maximă securitate Belmarsh, după expulzarea sa din ambasada Ecuadorului de la Londra. 

De atunci, știrile cu privire la starea lui de sănătate și la condițiile de detenție au fost rare, dar soția sa, Stella Assange, continuă să lupte pentru eliberarea lui, prin intermediul presei.

Pe 30 martie, o fotografie cu fondatorul Wikileaks în închisoare, care îl arată într-o stare de sănătate precară, a apărut pe internet. A devenit virală, fiind transmisă de comitetele de sprijin ale lui Julian Assange, de jurnaliştii și artiști din întreaga lume.

Imaginea a fost postată pe pagina de Twitter „The Errant Friend”, cu legenda „trebuie să-l eliberați imediat pe Julian Assange. Acum este momentul”.

Mulți utilizatori și-au exprimat consternarea că Assange este deținut „în astfel de condiții”. Tweet-ul a fost vizualizat de peste 4,5 milioane de utilizatori.

Mai multe elemente au zdruncinat autenticitatea imaginii, între care ceea ce pare un piercing nazal, ceea ce nu este cazul la Assange.

Cea care a luat poziție a fost chiar Stella, soția lui Julian Assange: „Fotografia este falsă, generată de inteligența artificială”.

Autorul pozei-fake nu se află la prima încercare. Pe 17 martie, postase o imagine cu Assange în haine de prizonier, cu mesajul „cât de departe ai merge să-l eliberezi pe Julian Assange?”.

Autorul: „Am vrut să pun oamenii într-o dilemă morală”

„Da, fotografia a fost realizată cu ajutorul AI. Intenția mea a fost să creez o imagine bazată pe evenimentele documentate din jurul lui Julian. După arestarea sa, a fost exclus efectiv din fața publicului, inclusiv la propriile sale procese. Asta înseamnă că publicul nu poate afla ceea ce i s-a făcut, deși există dovezi ale declinului său mental și fizic. Am vrut să creez ceva care să pună oamenii într-o dilemă morală. Ce ar trebui să facă publicul când poate experimenta în mod activ această stare de lucruri?”, a declarat cel care își spune The Errant Friend.

El a folosit programul MidJourney pentru a crea fotografia.

Putin, în genunchi în fața lui Xi, Trump – „arestat”

În ultimele săptămâni, tot mai multe imagini false au create de inteligență artidicială și distribuite online.

Aici, Vladimir Putin îngenunchează în fața lui Xi Jinping, în timpul vizita liderului de la Beijing la Moscova.

Donald Trump, reținut de trei ofițeri de poliție, o altă serie de imagini create în programele Midjourney și Stable Diffusion.

Cazul Assange

Anul trecut, pe 17 iunie, ministrul britanic de interne, Priti Patel, a aprobat extrădarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, în SUA, însă avocații americanului, care este închis din 2019 la penitenciarul de maximă securitate Belmarsh din Londra, au făcut recurs, susținând, printre alte, că clientul lor „este urmărit și pedepsit pentru opiniile sale politice”.

Anterior, un judecător din Marea Britanie îi blocase extrădarea, dar guvernul SUA a făcut apel cu succes la înalta instanță.

În SUA, Assange trebuie să răspundă pentru 17 acuzații penale, după ce WikiLeaks a publicat, în 2010. mai multe înregistrări confidențiale, 250.000 de telegrame informatice și 500.000 de documente clasificate despre activitățile armatei americane în Irak și Afganistan.

Dacă va fi extrădat în SUA, australianul riscă o pedeapsă de 175 de ani de închisoare pentru scurgerea masivă de informații clasificate.

Urmărește-ne pe Google News