Incidentele s-au petrecut în satul Mircești din comuna Tăcuta. Potrivit oficialilor Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, locuințele celor doi pensionari a fost călcată de hoți săptămâna trecută, în nopțile de joi și vineri. Auzind zgomote în gospodărie, proprietarii au stat la pândă până când, la un moment dat, au observat cum doi bărbați le scotocesc prin gospodărie.

Surprinși în flagrant, au reușit să scape cu fuga, fiind preluați de al treilea bărbat, care îi aștepta cu un autoturism în drum.

Noaptea următoare, cei trei ieșeni s-au întors din nou în satul Mircești. Au sărit gardul și au intrat în gospodăria de unde intenționau să sustragă mai multe unelte. Când se pregăteau să plece cu bunurile, au dat nas în nas cu proprietarii.

Rămas agățat în gard

„Aceștia au fost surprinși, din nou, de persoanele vătămate, motiv pentru care au abandonat bunurile sustrase și au încercat să fugă, bărbatul de 28 de ani rămânând agațat în gardul locuinței persoanei vătămate. Ceilalți doi și-au asigurat scăparea cu ajutorul autoturismului folosit în derularea activității infracționale”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Cei doi pensionari, l-au imobilizat pe hoțul rămas agățat în gard și au alertat polițiștii. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că toți cei trei bărbați erau din județul vecin, din comuna ieșeană scânteia. Au fost reținuți de polițiștii din Vaslui, procurorii urmând să stabilească dacă vor cere arestarea lor preventivă.

Urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că persoana care a condus autoturismul, un tânăr de 22 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bărbaților. Joi au fost efectuate mai multe percheziții la locuințele celor trei bărbați, polițiștii căutând bunuri dobândite în urma infracțiunilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News