Starul hip-hop, fost membru al grupului The Fugees, a fost găsit vinovat de un tribunal din Washington DC de toate cele zece acuzații, într-un proces în care actorul Leonardo DiCaprio a fost martor, relatează AFP, citat de News.ro.

Pras a fost condamnat în special pentru conspiraţie, fals şi uz de fals şi pentru că a servit ca agent al unui guvern străin, infracţiuni pentru care riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare, a spus Ministerul american al Justiţiei într-un comunicat de presă.

„Pras Michel a jucat un rol central într-un complot vast menit să influenţeze înalţi oficiali guvernamentali”, a declarat Harry Lidsk, reprezentant al Ministerului Justiţiei.

Apărarea a susținut că rapperul, câștigător al premiului Grammy cu grupul hip-hop The Fugees din anii 1990, a vrut pur și simplu să facă bani și a primit sfaturi juridice „proaste” în timp ce se „reinventa” în lumea politicii.

Între 2012 şi 2017, vedeta hip-hop ar fi primit aproximativ 100 de milioane de dolari de la Low Taek Jho, considerat creierul în scandalul privind fondul suveran de avere din Malaezia 1MDB.

Potrivit autorităţilor americane, această sumă mare ar fi fost parţial folosită pentru contribuţii la campania prezidenţială a lui Barack Obama din 2012. Donaţiile din străinătate fiind interzise în Statele Unite, ar fi fost făcute prin intermediul unor împrumuturi şi al companiilor offshore.

În mărturia depusă, Pras a spus că Low își dorea o fotografie cu Obama în 2012 și că era dispus să plătească milioane de dolari pentru a o obține. 

A fost de acord să ajute și a folosit o parte din banii încasați pentru a plăti niște prieteni pentru a participa la evenimente de strângere de fonduri. „Nimeni nu mi-a spus vreodată că este ilegal”, a spus Pras Michel.

Potrivit procurorilor, Pras Michel ar mai fi fost plătit pentru a încerca să convingă SUA să extrădeze în China un critic guvernamental suspectat de fraude, miliardarul Guo Wengui, fără să fie înregistrat ca agent străin.

Martor în proces, actorul Leonardo DiCaprio a povestit în faţa juriului petrecerile decadente finanţate de Low şi a spus că şi-a amintit că acesta din urmă a asigurat „că a vrut să facă o donaţie semnificativă Partidului Democrat”, referindu-se la „20 până la 30 de milioane de dolari”. 

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News