„Peste 600.000 de soldaţi s-au jertfit pentru ca Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul să fie alături de Patria mamă, de Regatul României la care s-a adăugat în 27 martie a aceluiaşi an 1918 Basarabia şi în 28 noiembrie 1918 Bucovina. Armata a fost prezentă peste tot, a încurajat poporul şi a reflectat dorinţa poporului. Considerăm că şi astăzi ca întotdeauna trebuie să apărăm integritatea naţională şi integritatea demnităţii noastre româneşti şi integritatea spirituală a poporului român”, a declarat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul ceremoniei.
La rândul său, Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea a precizat: „Sunt mândru să pot conferi cea mai înaltă distincţie a Armatei României Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, una din marile personalităţi ale Ortodoxiei contemporane. Emblema Onoarea Armatei României reprezintă o modestă recunoaştere din partea întregii oştiri armate române, a contribuţiei covârşitoare a Preafericirii Sale la ridicarea prestigiului Armatei României în ţară şi în lume. Totodată, este şi o apreciere a întregii activităţi teologice, pastorale şi misionare, a operei teologice remarcabile, fidelă teologiei Sfinţilor Părinţi, dar şi deschis în mod creator spre lumea de azi, a strădaniei continue pentru păstrarea şi afirmarea unităţii şi demnităţii Bisericii lui Hristos şi a poporului român”.
Foto: www.basilica.ro