„Din comunicările structurilor specializate rezultă că nu a fost identificată prezenţa niciunei substanţe noi psihoactive. Până în momentul de faţă nu au fost sesizate apariţii de noi substanţe în această regiune a Europei de natură să producă efectele semnalate de curând în presa din România (SNP)”, precizează ANA într-un comunicat de presă.

Sursa citată menționează că, potrivit Raportului European privind situaţia drogurilor 2018, numărul total anual de substanțe noi care apar pe piață este în scădere față de anii de vârf (2014 şi 2015), dar disponibilitatea numărului total de noi substanțe psihoactive rămâne ridicată.

La sfârșitul anului 2017, EMCDDA monitoriza peste 670 de noi substanțe psihoactive (comparativ cu aproximativ 350 în anul 2013), substanţe conţinând inclusiv canabinoizi sintetici noi si/sau opioide sintetice noi cu potență mare (în special derivați de fentanil).

Agenţia Naţională Antidrog dezvoltă anual proiecte şi campanii de informare privind riscurile consumului de droguri, inclusiv de noi substanţe psihoactive. Complementar, ANA, prin cele 47 centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, dezvoltă servicii integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri.

Ce recomandări face Agenția Națională Antidrog

Agenţia Naţională Antidrog le recomandă adolescenţilor să îşi aleagă cu grijă grupul de prieteni şi să îl schimbe în cazul în care aceştia exercită o presiune negativă asupra lor, să evite persoanele care oferă, chiar şi gratuit, substanţe necunoscute, să refuze invitaţiile făcute de diferitele persoane de a le urma în locuri retrase pentru a le oferi “ceva”.

De asemenea, ANA le recomandă părinţilor să îşi asculte copiii și să le aloce zilnic timp și atenție, dar și să stabilească reguli clare de comportament și consecințe rezonabile pentru încălcarea lor.

Polițiștii din Cluj au arestat două persoane după ce mai mulți tineri au fost filmați în agonie din cauza așa-numitului drog zombie.


Citește și:

Drogul care îi face pe tineri „zombie”. Specialiștii avertizează: „Îţi prăjeşte creierul și te transformă în legumă”

 
 

Urmărește-ne pe Google News