Digi24.ro a scris că vineri seară a fost o nouă rundă de negocieri între echipele USR –PLUS pentru încheierea unei alianțe pe termen lung, care să cuprindă prezidențialele, localele și parlamentarele. Dacian Cioloș s-ar fi ridicat de la masă în timpul discuțiilor și ar fi plecat. Liderul Plus ar mai fi recurs la un asemenea gest și în trecut, afirmă sursa citată.
Dacian Cioloș a adus precizări pe contul său de Facebook, în același timp cu colegul său de alianță, Dan Barna, care a scris un mesaj similar.
„Am scris rândurile de mai jos împreună cu Dan Barna, eu
aflându-mă la Cabana Babele alături de Valerie, după ce am văzut
articolele despre tensiunile care ar exista între USR și PLUS.
Da, discutăm zilele acestea despre viitorul Alianței. Alianța noastră e, de fapt, alianța celor care i-au oferit deja încrederea. Da, pe alocuri discuțiile sunt mai aprige, pentru că fiecare dintre noi vine la masă cu idei și cu soluții care să valorifice cât mai bine zestrea propriului partid. Dar vrem să spunem un lucru foarte clar: USR și PLUS vor merge mai departe împreună. Și la prezidențiale, și la locale, și la parlamentare.
Suntem hotărâți să găsim cea mai bună formulă pentru asta și nu ne vom ridica de la masa negocierilor până când nu ajungem la o înțelegere care să ne facă mai eficienți decât am fi separat, pentru că România trebuie guvernată bine după alegeri. Nicio încercare de dezbinare nu ne va descuraja. Nu o să cădem în capcana în care au căzut alții în trecut” a scris Cioloș.