Ministerul de Externe ucrainean l-a convocat, luni, pe nunţiul papal pentru a exprima „dezamăgirea” față de afirmațiile Papei Francisc potrivit căruia Ucraina „trebuie să aibă curajul steagului alb” şi să înceapă negocieri cu Rusia pentru a se pune capăt războiului.

Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, a afirmat că Sfântul Scaun face presiuni pentru încheierea războiului şi că „în primul rând ar trebui ca agresorii să înceteze focul”.

Comentariile Papei Francisc, făcute într-un interviu înregistrat luna trecută, dar publicate abia sâmbătă, 9 martie, au declanşat reacţii foarte diferite din partea NATO şi a Moscovei.

Kremlinul a spus că apelul Papei de a pune capăt războiului este „destul de uşor de înţeles”, în vreme ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că nu este momentul să se vorbească despre „capitulare”.

Încercând să dezamorseze situaţia şi să clarifice remarcile Papei Francisc, cardinalul Parolin a declarat că Suveranul Pontif a vrut „să se creeze condiţiile pentru o soluţie diplomatică în căutarea unei păci corecte şi durabile”.

Pentru a face acest lucru, Parolin a spus că este „evident” că ambele părţi trebuie să vină la masa negocierilor, iar prima condiţie trebuie să fie „încetarea agresiunii”.

Sugerând clar că el consideră Rusia statul agresor, Parolin a spus că „războiul declanşat împotriva Ucrainei nu a fost efectul unui dezastru natural”, ci al unor alegeri făcute de oameni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News