„La noi, la Brașov, avem pe Predeal, pe Rupea și pe Codlea o populație mai mică decât în 2011, în sensul că ei chiar au căzut oarecum sub pragurile la nivelul cărora se aflau acum 10 ani”, a precizat directorul adjunct al Direcției Județene de Statistică Brașov, Mihaela Pâtea, potrivit Bizbrașov.
Potrivit Legii nr. 351/2001, pentru a te putea denumi oraș, ar trebui să ai peste 5.000 de locuitori, dar orașe ca Predeal și Rupea au sub acest prag de locuitori. Populația rezidentă în Predeal este de 4.020 locuitori, iar în Rupea 4.907.
În cazul municipiului Codlea, populația este de 20.534 de locuitori, deși ar trebui să aibă minimum 25.000. Până acum, în România modificările de statut ale localităților erau în sensul creșterii rangului, de la comună la oraș sau de la oraș la municipiu.
Pe lângă acest criteriu, orașele și municipiile trebuie să îndeplinească și altele. La oraș, trei sferturi din populație trebuie să fie ocupată în activități neagricole, 70% trebuie să aibă apă în casă și 55% baie și WC în locuință. Alte prevederi se referă la spitale, medici, școli, baze sportive, hoteluri, străzi modernizate, spații verzi și depozite de deșeuri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Ciprian79 • 24.02.2023, 06:32
Eu nu inteleg ce mandrie prosteasca sa vrei ca localitatea ta sa fie municipiu! Impozite mai mari, etc. Cand Floresti sau Chiajna au in jur de 50000 de locuitori si sunt comune, Rupea vrea sa fie municipiu :)))..ce sa mai zici?!