„Berceni și Clinceni au intrat în carantină prelungită, iar perioada de carantinare este de încă 7 zile. În acest moment, sunt 10 localități din Ilfov în carantină”, a explicat prefectul de Ilfov pentru Libertatea.
„Vom vedea astăzi dacă și celelalte localități vor rămâne cu măsura încă 7 zile. Așteptăm să vedem ce propuneri sunt”, a adăugat Daniel Zamfir.
Potrivit legii, pe durata carantinei, circulația este interzisă între orele 6.00 și 22.00, cu anumite excepții și numai dacă se prezintă o declarație pe proprie răspundere sau adeverință de la angajator.
Printre regulile pe care oamenii trebuie să le respecte se numără și aceea că ieșirea din casă pentru procurarea alimentelor pentru cei peste 65 de ani se face numai în intervalul 10.00 – 14.00, iar pentru cei sub 65 de ani, doar în intervalele 6.00 – 10.00, respectiv 14.00 – 20.00.