„S-a inventat un concept care se cheamă capacitatea administrativă. Eu l-aş înlocui cu indolenţă. Este indolenţa unor oameni din administraţie care nu pregătesc temeinic proiectele pentru a putea să purceadă la reabilitarea, la consolidarea antiseismică a clădirilor. În ultimii 15 ani, niciun municipiu nu poate să spună, inclusiv municipiul Bucureşti, sau mai ales municipiul Bucureşti, că nu a avut bani pentru reabilitarea clădirilor”, a spus prefectul Toni Greblă, marți, 7 februarie, într-o declarație de presă, potrivit Agerpres.
Și a continuat: „An de an, fonduri de la Ministerul Dezvoltării, fonduri europene, rămân neconsumate, pentru că nu suntem în stare să muncim pentru a realiza proiecte pentru consolidarea antiseismică şi a le transpune în practică”.
Greblă s-a referit apoi la cele două cutremure devastatoare care au lovit ieri Turcia.
„Ar trebui ca şi acest ultim tragic eveniment să ne trezească la realitate şi să ne mobilizeze, să ne conştientizeze cu privire la faptul că este necesar să consolidăm clădirile vechi ale Bucureştiului. În primul rând, din punct de vedere al siguranţei cetăţenilor. Şi, în al doilea rând, pentru că aşa vom păstra oraşul istoric, oraşul vechi, clădirile vechi, unele monumentale, le vom păstra şi pentru generaţiile viitoare”, a punctat el.
Contactat ulterior de Libertatea pentru a preciza concret la cine s-a referit când a vorbit despre „indolență”, Toni Greblă a răspuns că la Primăria Capitalei, ca instituție, nu la Nicușor Dan.
Este vorba despre Primăria Capitalei. Pe mine nu mă interesează persoanele, adică cine conduce, eu mă refer numai la instituții. Situația cea mai gravă este în București, având în vedere riscul seismic raportat la numărul de clădiri afectate de o slăbire a rezistenței. Eu am atras atenția și continui să atrag atenția asupra acestui fapt. Avem bani, dar nu avem capacitatea de a consolida seismic acele clădiri.
Prefectul Toni Greblă pentru Libertatea:
Într-un interviu acordat Libertatea în martie 2022, Edmond Niculușcă, cel care a demisionat atunci din poziția de director adjunct al Administraţiei pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic din PMB, a dezvăluit că nicio clădire cu risc seismic din București nu s-a consolidat în 2021. Potrivit lui Toni Greblă, în 2022, numai „câteva clădiri, pe care le numeri pe degetele de la o singură mână, au fost consolidate antiseismic” în București.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
michi • 07.02.2023, 15:17
Da PSD-ul cat a fost la primarie ce a consolidat ... Catedrala Neamului!!!