Potrivit articolului 76 din noua lege, funcțiile de prefect și de subprefect sunt funcții de demnitate publică.
Numirea în funcție a prefectului se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne (MAI).
“O să venim cu Codul administrativ, important pentru aleşii locali şi nu numai, pentru tot ceea ce înseamnă administraţie (…) Avem un prefect, care este înalt funcţionar public (…) E greu să îi schimbăm că sunt înalţi funcţionari publici ş.a.m.d. Este o ipocrizie. De fiecare dată când s-a schimbat câte un Guvern, s-au schimbat prefecţi, subprefecţi ş.a.m.d. Ne minţim de 13 ani, de 14 ani, indiferent de ce Guvern a fost la conducerea ţării. (…) Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu (…) Va avea prefectul post de demnitate publică, de secretar de stat, pe salariu de secretar de stat, astfel încât schimbările să fie cât se poate de normale”, declara Sorin Grindeanu, pe vremea când era premier, în urmă cu un an.
Vicepremierul Paul Stănescu declara, recent, în acest context, că prefectul şi subprefectul vor fi asimilaţi cu secretarii de stat, potrivit noului Cod administrativ, după înființarea comisiei speciale.
”Prefectul şi subprefectul vor fi asimilaţi cu secretarii de stat, asta ca sa nu ne mai dăm după deget. Prefectul şi subprefectul fiind reprezentanţii guvernului în teritoriu este normal să fie oameni politici, să vină odată cu guvernul, să reprezinte politica guvernului şi să fie secretari de stat. Nu sunt de acord să spunem că prefectul este altceva, o persoană neutră să spunem aşa. Niciodată nu vom putea spune acest lucru pentru că el este numit în teritoriu de către un guvern care sigur este politic”, a declarat Stănescu.
Citește și: