Traian Berbeceanu a spus că, momentan, la nivelul Capitalei nu se iau în calcul noi restricții, însă dacă vor fi impuse de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, vor trebui adoptate și în București.

Prefectul a precizat că inclusiv interzicerea circulației pe timpul nopții ar putea fi o măsură benefică, în condițiile în care sunt zone din București, cum sunt parcurile și zonele de agrement, în care au loc ”adevărate petreceri” noaptea, după ce se închid localurile.

Principalele declarații ale prefectului Traian Berbeceanu:

  • Cifrele oficiale nu au venit încă, dar, din ce înțeleg, astăzi situația este un pic mai bună în ceea ce privește numărul pacienților depistați pozitiv.

Ne confruntăm cu o transmitere comunitară. Am ajuns aici și pentru că măsurile nu sunt respectate așa cum ar trebui.

Traian Berbeceanu, prefectul Bucureștiului:

  • La ultimul Comitet Municipal, am decis în unanimitate să menținem restricțiile luate deja.
  • În opinia mea, orice măsură adoptată este bună și aș vrea să conștientizeze și bucureștenii, și toți românii.

Măsurile care sunt în vigoare sau urmează să fie luate nu sunt pedepse, ci au menirea să ne ajute să stopăm răspândirea coronavirusului, să-l ținem în limite care să ne permită să relaxăm ce se întâmplă în sistemul medical.

Traian Berbeceanu, prefectul Bucureștiului:

  • La acest moment, nu putem vorbi de carantinarea Bucureștiului.
  • Restricțiile nu sunt atât de severe, chiar dacă ele creează un ușor disconfort. Nu e greu să purtăm mască, să folosim soluții de dezinfectare.
  • Fac apel în continuare ca toți angajatorii din zona publică și privată să treacă la munca la domiciliu, acolo unde este posibil, iar dacă nu e posibil, să decaleze programul de muncă și să împartă angajații în ture.

Peste un indice de contaminare de 3 la 1.000 de locuitori, școala nu se poate ține față în față, ci online. Sunt absolut convins că, respectând regulile deja instituite, putem să începem să avem cifre care să ne permite școala față în față.

Traian Berbeceanu, prefectul Bucureștiului:

  • Sunt multe lucruri care nu funcționează sau care ar trebui să funcționeze mai bine. Facem eforturi să ne facem datoria.
  • Am împărțit și noi angajații în grupe, am decalat programul de lucru, tocmai ca să fim un exemplu pentru ceilalți angajatori.
  • Nu am apreciat instituirea de noi restricții în București în acest moment, dar suntem atenți la cifrele zilnice și la recomandările specialiștilor. Dacă va fi nevoie de noi măsuri, le vom lua.
  • CNSU poate lua alte măsuri la nivel național, pe care noi suntem obligați să le luăm.

Restricționarea circulației pe timpul nopții poate fi o măsură benefică. Am fost informați că în zonele de agrement au loc adevărate petreceri. Tinerii se duc acolo după închiderea localurile din București și nu respectă regulile.

Traian Berbeceanu, prefectul Bucureștiului:

  • Știu că mass-media a glumit mult pe tema asta și unele glume chiar au fost simpatice, pe tema închiderii parcurilor, dar discuția a fost aplicată.
  • În ceea ce privește ideea că nu există date oficiale că nu s-ar răspândi virusul dacă se redeschid școlile, nu ne poate spune nimeni că gradul de contaminare nu ar crește dacă facem asta.
  • Chiar și scepticilor le-aș adresa rugămintea și recomandarea să respecte regulile impuse. Nu ne protejăm doar pe noi, ci și pe cei dragi.

Bucureștiul, cu cele aproape 40.000 de cazuri de coronavirus, este cel mai afectat de pandemie și are zilnic cel mai mare număr de cazuri. Toate școlile sunt închise, iar purtarea măștii  este obligatorie peste tot de mai bine de două săptămâni.

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență nu a adăugat
noi restricții în Capitală, însă la nivelul CNSU sunt luate în calcul noi
măsuri care să fie aplicate în toată țara, printre care și limitarea
circulației pe timpul nopții, potrivit unor surse.

Emisiunea Adriana Nedelea LA FIX poate fi urmărită pe site-ul Libertatea și pe pagina de Facebook.

 
 

Urmărește-ne pe Google News