„Autoritatea locală de la sectorul 1 plăteste direct sortatorii, astfel încât să se deblocheze situația între operatorul de salubritate și sortatori. Evident, a existat o perioadă de întârziere și de aceea mai sunt gunoaie astăzi pe străzi, dar sunt mult mai puține decât erau înainte”, a afirmat prefectul.

Din informațiile pe care le am de la sectorul 1, în două zile ar trebui să se intre în normalitate.

Alin Stoica:

Gunoaiele s-au adunat pe străzile din sectorul 1 al Capitalei, după refuzul primăriei locale de a mai onora plățile serviciilor de salubritate prestate de Romprest

Situația este mai dificilă, în schimb, privind problema șobolanilor de pe străzile Bucureștiului, recunoaște prefectul, care a arătat că de vină este întârzierea programului de deratizare și dezinfecție.

„Cu șobolanii este o problemă declanșată de întreruperea serviciilor de deratizare, dezinsecție și dezinfecție pe care trebuia să le facă una din companiile municipale. Toate companiile au intrat, la un moment dat, într-un blocaj din cauza nefinanțării, printre care și această companie și de aceea a avut o întârziere de 3 luni în demararea activității”, a precizat Stoica.

Serviciul a fost reluat între timp, dar fiind vorba de o întârziere de trei luni, prefectul spune că va fi nevoie de același interval de timp pentru revenirea la normalitate.

Prefectul a spus că nu există un risc la adresa sănătății publice din cauza acestor probleme, arătând că a cerut monitorizări zilnice de la Garda de Mediu, DSP și ANM și „încă nu am primit nicio atenționare că ar exista un pericol pentru sănătatea populației”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News