„Maximumul amenzii pe care poliția o dă este de 10.000 de lei, iar dacă o plătești în 15 zile, se reduce la 5.000 de lei. Apoi un calcul economic foarte simplu din partea oricărui comerciant duce la concluzia că mai bine ține terasa deschisă și plătește în fiecare zi câte o amendă, pentru că își permite”, a declarat prefectul Bucureștiului.
Întrebat dacă o amendă mai mare ar fi soluția, Alin Stoica a răspuns că nu consideră că acest lucru ar ajuta și că singura soluție ar fi introducerea unor noi sancțiuni, precum închiderea localurilor respective.
„Am avut o discuție și cu Ministerul Sănătății și am găsit câteva pârghii legale pe care vrem să le aplicăm în următoarele zile și astfel să suspendăm activitatea comercianților care nu respectă normele sanitare și care reprezintă un pericol pentru sănătatea publică”, a mai afirmat prefectul Capitalei, la Digi24.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat marţi dimineață că indicele COVID-19 este de 6,22 la mia de locuitori, iar cel mai probabil miercuri va fi convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.
În acest context, noile măsuri propuse de DSP pentru București includ programul decalat, închiderea locurilor de joacă și mai puțini clienți în magazine.