Scandal între autorități. Prefectul Capitalei, Adrian Petcu îl critică pe primarul Daniel Florea. Totul pleacă de la decizia de închidere a școlilor din cauza viscolului.
După ce pe 21 martie s-a anunțat suspendarea cursurilor din unitățile de învățământ din Municipiul București pentru ziua de vineri, 23 martie, mai multe primării din Capitală au anunțat că au găsit soluții pentru părinții care nu au cu cine să-și lase copiii. Joi, 22 martie, primăria sectorului 5 a transmis că școlile din sectorul 5 vor fi deschise. Pentru această măsură, prefectul Capitalei Adrian Petcu îl critică pe edilul de la sectorul 5, Daniel Florea: “În urma verificărilor efectuate, se constată că hotărârea dlui Daniel Florea, primar al Sectorului 5, de a ține deschise școlile din acest sector a produs un efect de confuzie și nedumerire în rândul cetățenilor din sectorul 5, care au început să se informeze alert pentru a afla ce hotărâre este, până la urmă, valabilă: cea adoptată în CMSU ( Comitetului municipal București pentru situații de urgență- n.r.) sau cea mediatizată personal de primarul de sector. După lămuriri punctuale și succesive, cetățenii au respectat decizia Comitetului pentru situații de urgență, astfel că, în fapt, azi, în incinta unei singure școli din sectorul 5 s-a aflat doar copilul unui angajat al acestei unități de învățământ”, transmite Prefectura Capitalei.
Probleme cu deszăpezirea în sectorul 5
Prefectura a avertizat autoritățile locale ale Sectorului 5, că hotărârile CMSU sunt obligatorii; de asemenea, că, deși autoritățile locale de sector au atribuții exclusive în derularea activităților de deszăpezire, totuși Programul de Măsuri și Acțiuni pentru Deszăpezirea și Combaterea Poleiului se elaborează în mod unitar la nivelul Primăriei Municipiului București, nefiind permise inițiative locale, individuale, de natură să submineze efortul comun al autorităților implicate în aceste operațiuni.
Prefectul Capitalei critică și felul în care s-a făcut deszăpezirea în sectorul 5: “Ne exprimăm regretul că, în ciuda sprijinului oferit, la nivelul sectorului 5 deszăpezirea se desfășoară cu mai mare dificultate decât în celelalte sectoare și atenționăm ferm ca, pe viitor, hotărârilre CMSU sa fie respectate conform legii, atât în literă, cat și în spirit”, a mai transmis Prefectura printr-un comunicat de presă.
CITEȘTE ȘI:
#salvatipipera | VIDEO. Cartierul contrastelor: cum se văd clădirile de sticlă din blocurile de nefamiliști. ”Noi am vrea doar apă caldă…”