Miercuri, în Capitală, rata de infectare a scăzut sub pragul de 3 la mia de locuitori. De asemenea, și numărul cazurilor a scăzut substanțial în ultimele două zile.
„Din fericire, printr-un efort comun al cetățenilor municipiului București, în primul rând, dar și al autorităților, incidența infectării cu Covid 19 a scăzut la 2,96 / la o mie de locuitori. Sunt vești care nu pot decât să ne bucure”, este mesajul transmis, miercuri, de prefectul Capitalei pe pagina sa de Facebook.
În ceea ce privește numărul de cazuri raportate zilnic, azi, 20 ianuarie, la nivelul Capitalei au fost înregistrate 253 de noi îmbolnăviri.
Bilanțul pe ultimele două zile la nivelul Capitalei este considerabil mai mic față de ziua de luni când erau înregistrate peste 1.000 de noi infectări.
Contactați de Ziarul Libertatea, reprezentanții DSP București nu au răspuns solicitării ziarului de a transmite numărul de teste efectuate în ultimele zile.
Cu o rată de sub 3 la mie, Bucureștiul se pregătește să intre în scenariul galben, iar în acest context autoritățile anunță că o parte din restricții vor fi relaxate.
„Vom urmări evoluția indicatorului în următoarele 48 de ore, iar în situația pe care cu toții ne-o dorim, în care gradul de infectare se păstrează sub 3 / la o mie de locuitori, vom convoca în ședință Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență în vederea adoptării unei hotărâri prin care unele măsuri restrictive să fie relaxate”, a transmis Traian Berbeceanu pe Facebook.
Ce se schimbă în București dacă trece în scenariul galben
Potrivit prefectului Capitalei, dacă scăderea ratei infectărilor în București se va menține sub 3 la mia de locuitori, se vor relaxa următoarele măsuri:
- permiterea funcționarii cu o capacitate de maxim 30% a instituțiilor/sălilor de spectacol și cinematografelor”
- redeschiderea activităților „la interior” a restaurantelor, barurilor, cafenelelor etc., în limita a maximum 30% din capacitatea unității;
- permiterea activităților cu publicul, până în limita a 30% a spațiului destinat, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
Dacă cifrele se vor menține la acest nivel până la începutul lunii februarie, elevii s-ar putea întoarce la școală în scenariul galben.
În această situație s-ar putea reîntoarce la cursurile față în față: copiii de grădiniță, elevii din ciclul I-IV și cei din anii terminali, din clasele a VIII-a și a XII-a.
Capitala a intrat în scenariul roșu pe 20 octombrie 2020, după ce rata de infectare ajunsese la 3,19 la mia de locuitori. De atunci, cursurile s-au ținut exclusiv online.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro