„Urmare a exercitării controlului de legalitate efectuat și având în vedere raportul Agenției Naționale de Integritate, prefectul Capitalei a sesizat Tribunalul București, solicitând anularea dispozițiilor nr. 715/18.02.2022, 1708/06.05.2022, 2156/07.06.2022, 2517/05.07.2022 și 2853/01.08.2022 ca fiind nelegale”, se arată în comunicatul Prefecturii București.
În acest context, efectele dispozițiilor prin care Armand și-a majorat venitul lunar sunt suspendate până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanță.
Armand, acuzată că „s-a numit pe sine” manager de proiect cu fonduri europene
Clotilde Armand este acuzată de Agenția Națională de Integritate că se află într-un conflict de interese administrativ , pentru că a obţinut 18.720 de lei după ce „s-a numit pe sine” manager al unui proiect finanţat din fonduri europene, a transmis ANI pe 7 noiembrie. Potrivit instituției, din acest statut a decurs acuzaţia de incompatibilitate, fiindcă Armand era și primar de sector.
De asemenea, ANI a sesizat Parchetul ICCJ, pentru că, în perioada februarie-august 2022, Clotilde Armand a semnat 5 dispoziţii care i-au adus venituri în plus.
Pe 7 noiembrie, seara, Clotilde Armand a scris pe Facebook că „depun plângere penală împotriva inspectorului ANI care a refuzat sistematic accesul la dosar”.
În replică, ANI a transmis pe 8 noiembrie că primarul sectorului 1 „nu a solicitat accesul la dosar sau prezența sa la sediul ANI”. Ulterior, în aceeași zi, Clotilde Armand a prezentat o înregistrare audio despre care a spus că este a unei discuții telefonice dintre avocatul ei și inspectorul ANI, din care reiese contrariul, și a susținut că ANI „a mințit” în comunicat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro