Pentru a ocupa unul dintre posturile de recenzor, doritorii trebuie să se înscrie, cât mai repede posibil, pe parcursul lunii septembrie 2011, direct la primariile de sector.
Conform oficialilor, recenzorul va avea următoarele atribuţii:
– interacţionează direct cu populaţia, efectuând interviu cu persoanele din locuinţele alocate în sectorul de recensământ atribuit (de cca 100 de locuinţe);
– înregistrează datele obţinute pentru toate locuinţele, spaţiile colective de locuit, gospodăriile şi persoanele din sectorul de recensământ atribuit;
– este remunerată conform HG 1502/2009 cu o indemnizatie brută de 50 lei pe zi de activitate;
– respectă întocmai toate prevederile legale de a asigura păstrarea caracterului confidenţial al datelor declarate de persoane şi înscrise în formularele de recensământ.
Cei care vor să lucreze drept recenzori, trebuie însă să îndeplinească şi câteva cerinţe obligatorii:
– să aibă cel puţin 18 ani împliniţi;
– să aibă cel puţin studii medii;
– să aibă cetăţenia română;
– să cunoască limba română (scris, citit, vorbit);
– să aibă capacitatea de a desfăşura muncă pe teren;
– să aibă o ţinută decentă şi un limbaj corespunzător;
– să nu aibă probleme de dicţie pentru a fi clar înţeles;
– să poată citi materialele (formularele etc.) care sunt redactate cu un font mic;
– să aibă un scris citeţ;
– să aibă capacitatea de a face calcule simple şi corecte la însumarea datelor pentru centralizare;
– să poaţă fi disponibil pe toată durata de desfăşurare a recensământului, inclusiv în zilele de Sâmbătă şi Duminică;
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro