Ministerul Sănătăţii a acordat zilele trecute şi fondurile necesare demarării acestei activităţi astfel că Vâlcea intră în rândul marilor spitale din ţară care contribuie la salvarea altor vieţi. Medicii vâlceni spun că nu îşi doresc să aibă cazuri de pacienţi în moarte cerebrală, dar, dacă vor avea, sunt pregătiţi să facă prelevarea de oragane şi astfel să contribuie la salvarea altor vieţi, notează Monitorul de Vâlcea. Prin demararea acestei activităţi, medicii au convingerea că vor reuşi să convingă cât mai multe persoane că, acceptând să doneze organele unei rude aflate în moarte cerebrală, ajută până la 12 alte persoane să ducă o viaţă mai bună.

„Este adevărat că în România nu există o cultură a prelevării de organe şi se mai poate observa că majoritatea se fac în Vestul ţării. Vom lucra, alături de Agenţia Naţională de Transplant pentru conştientizarea importanţei gestui de a dona organele unui pacient aflat în moarte cerebrală. Avem deja personal deja angajat care a fost nominalizat pentru a se ocupa de acest lucru. Este vorba de trei medici şi un asistent care se vor specializa în continuare pentru prelevarea de organe”, spune managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Dan Ponoran.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News