„Prelungirea războiului încurajează naționalismul extremist din ambele tabere”, avertizează o profesoară română de istorie la o importantă universitate din SUA

– Cum aţi evalua, în acest moment, riscurile războiului pentru ţări ca Moldova, Georgia, Polonia?
– Am speranțe mari că în cazul unei invazii, care deocamdată este puțin probabilă, Polonia ar beneficia de implicarea militară a NATO. Motivul pentru care NATO și America au fost atât de atenți să nu se implice direct în Ucraina este că se tem de escaladare și de perspectiva războiului nuclear. 

Cu toate acestea, oferindu-i lui Putin garanția că NATO nu va interveni direct decât dacă Rusia lansează un atac direct asupra teritoriilor NATO, Alianța îi dă efectiv undă verde pentru a lua mișcări din ce în ce mai îndrăznețe. Putin a forțat din ce în ce mai mult înainte de a se angaja într-un conflict direct cu NATO. 

Acesta este paradoxul situației – că, pentru a evita escaladarea și declanșarea unui război mult mai mare și potențial fatal, NATO a luat o poziție care îl încurajează pe Putin să meargă din ce în ce mai departe, pur și simplu pentru a testa limitele a ceea ce poate face. 

Cu Moldova și Georgia, lucrurile sunt mai complicate, deoarece există un precedent de implicare directă a Rusiei în Georgia în 2008, care a dus la separarea Osetiei de Sud și a Abhaziei de Nord, două regiuni separatiste din țară. 

Recomandări

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”

În ciuda clişeului, „istoria nu se repetă”

– Ce ne spune istoria despre felul în care războiul din Ucraina ar putea evolua de-acum înainte? 
– În ciuda a ceea ce sugerează înțelepciunea populară, istoria nu se repetă. Rimează, dar nu ia niciodată exact aceeași formă. Acestea fiind spuse, îmi pot imagina mai multe scenarii diferite pentru războiul actual. Cel mai optimist ar implica dispariția lui Putin ca urmare a unei lovituri de stat sau a unei revolte din interior. 

Răsturnarea regimului lui Putin său ar necesita o schimbare majoră în atitudinea conducerii militare și a cercurilor interne ale lui Putin. Acesta ar fi scenariul de preferat, deoarece ar aduce schimbări din interior. Nu sunt sigură cât de realist este acest scenariu, dat fiind că Putin nu tolerează orice de disidență și ține sub control foarte strâns regimul.

Un alt scenariu, care este și mai puțin probabil, implică victoria Rusiei asupra Ucrainei și transformarea Ucrainei într-un stat-marionetă sau satrapie a Moscovei. Cu toate acestea, menținerea unui întreg popor sub ocupație prin forță nu s-a terminat niciodată bine pentru ocupanți în trecut. Gândiți-vă la cel de-al Doilea Război Mondial, de exemplu, când Germania nazistă a cucerit cea mai mare parte a Ucrainei, apelând apoi la politici extrem de violente și brutale împotriva unei populații locale pe care o considerau doar parțial umană. 

Recomandări

De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”

Expuși unei asemenea brutalități, localnicii nu au avut de ales decât să se revolte și să reziste. Același lucru s-a întâmplat și în Polonia ocupată, unde rezistența a fost și singura opțiune pentru oamenii a căror viață a fost făcută imposibilă de autoritățile germane. Autoritățile sovietice s-au confruntat cu o rezistență similară în 1939-1940 în zonele pe care le-au ocupat atunci. 

Pentru mine nu este clar că Rusia ar avea resursele și capacitatea de a încorpora cu forță o țară de dimensiunea Ucrainei sau că o ocupație pe modelul celui de-al Doilea Război Mondial ar fi fezabilă astăzi.

Prelungirea războiului încurajează naționalismul extremist din ambele tabere

– Cum credeţi că va fi modelată în viitor identitatea ucraineană în urma acestui război?
– Ucrainenii au încercat să-și afirme o identitate independentă de Rusia încă de la prăbușirea Uniunii Sovietice, fără prea mult succes, date fiind istoria și cultura lor politică divizată, precum și compoziția etnică și religioasă complicată a Ucrainei. 

Procesul de creare a unei identități naționale ucrainene distincte a necesitat detașarea Ucrainei de moștenirea ei sovietică – ceea ce s-a întâmplat mult mai pronunţat în vestul Ucrainei decât în ​​estul Ucrainei, făcând apel la trecutul central-european al acestei regiuni.

Recomandări

„Nu trebuia să te pui cu Putin”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii de Aleksei Navalnîi”, care va apărea în România pe 22 octombrie

În trecut, războaiele au jucat un rol-cheie în formarea și transformarea naționalismelor în Europa de Est – în virtutea deschiderii unor noi tipuri de oportunități pentru apariția unor noi proiecte politice care ar fi fost de neconceput în vremuri de pace și prin injectarea de noi tipuri de oportunități, importanță internațională în interesele și preocupările naționale. Războiul actual va realiza probabil ceva similar în Ucraina. Va deveni probabil un moment de bază pentru o nouă identitate națională ucraineană care se învârte în jurul unei aspirații la democrație, orientată spre Europa și, posibil, mult mai antagonistă Rusiei decât a fost vreodată. Acest război creează un tip complet nou de ruptură între Rusia și Ucraina.

În același timp, trebuie să ținem cont de faptul că, cu cât războiul durează mai mult, cu atât este mai probabil să încurajeze forme de naționalism extremist atât în ​​rândul rușilor, cât și în rândul ucrainenilor. Nu ar fi prima dată când se întâmplă ceva de acest gen în această regiune.

– De ce a fost Rusia atât de ameninţată de identitatea ucraineană şi, în special, de limbă? 
– Chiar dacă rămâne legată din punct de vedere economic și politic de spațiul postsovietic și în special de Rusia, Ucraina s-a deplasat încet spre vest și a încercat să-și croiască propriul drum independent de Rusia în ceea ce privește atât politica internă, cât și cea externă. 

Perspectiva ca Ucraina să se asocieze mai strâns cu NATO și UE este profund îngrijorătoare pentru Putin, deoarece semnalează o pierdere majoră de influență pentru Rusia asupra unei regiuni care a fost văzută în mod tradițional drept curtea din spate a Rusiei. Având în vedere centralitatea Ucrainei pentru identitatea națională rusă, îmi este greu să-mi imaginez un scenariu în care Putin ar fi pregătit să renunțe la Ucraina.

Rușii continuă să vadă Kievul – fosta capitală a statului medieval Kyivan Rus – drept locul de naștere al națiunii ruse și al ortodoxiei ruse. Ucraina a fost atât o resursă economică crucială pentru Rusia, cât și pentru Uniunea Sovietică și a ocupat întotdeauna un loc proeminent cultural în imaginarul rus. 

Ucraina a fost ca mărime a doua republică și cea mai puternică din Uniunea Sovietică; în Ucraina, mulți oficiali sovietici de rang înalt și-au făcut debutul pentru prima dată în politică – Nikita Hrușciov, de exemplu.

Identitatea ucraineană a fost privită ca o amenințare în Rusia și, mai târziu, în Uniunea Sovietică, în măsura în care putea ajuta la „infiltrarea occidentală”. Oficialii sovietici au încurajat de fapt folosirea ucrainenei în instituțiile publice și în școli, conform politicii lor de nativizare (korenizatsiya) în anii 20, care urmărea să creeze un corp de cadre native loiale regimului, care vorbeau fluent și limbile locale. 

Vorbeau rusa pentru că era limba establishmentului

În practică, mulți oameni au continuat să vorbească rusă decât ucraineană, deoarece existau beneficii nete în a face acest lucru. În mod tradițional, limba ucraineană era vorbită de o populație predominant rurală, analfabetă, în timp ce limba rusă era limba educației și a mobilității socio-economice. Oficialii sovietici vorbitori de limbă rusă care au ocupat poziții în Ucraina după al Doilea Război Mondial au fost îndemnați să învețe ucraineană; într-adevăr, multe documente oficiale au fost produse mai degrabă în ucraineană decât în ​​rusă. 

Unii oficiali și funcționari sovietici au luat acest lucru în serios, dar au existat și mulți care au continuat să privească cu dispreț limba ucraineană, pe care au asociat-o cu subdezvoltarea, cultura rurală, lipsa educației și sentimentele antisovietice. Acesta a fost limbajul țărănimii care a sabotat campaniile de colectivizare din anii 20 și 30, limba naționaliștilor care atacau unitățile Armatei Roșii în toiul nopții. Rusa, pe de altă parte, era limba unui mare imperiu și a unei civilizații extraordinare.

În cea mai mare parte a secolului al XX-lea, populația Ucrainei a fost bilingvă. Majoritatea cetățenilor ucraineni vorbeau fluent atât ucraineană, cât și rusă. După 2014, limba a început să capete o semnificație suplimentară și mai mulți oameni care vorbeau ambele limbi sau predominant rusă au trecut la ucraineană pentru a-și manifesta solidaritatea cu Euromaidan. 

A vorbi mai degrabă ucraineană decât rusă a devenit o declarație politică – una pe care Rusia a trăit-o ca pe o insultă.

„Rusia a încălcat în mod repetat acordurile de pace”

– Ce ne spune istoria despre gradul în care acest conflict mai poate fi soluţionat pe calea negocierilor şi cât de mult ne-am putea încrede într-un acord de pace pe care eventual l-ar semna Rusia în perioada următoare?
– Mă îndoiesc serios că acest conflict va fi rezolvat prin mijloace pașnice. Chiar și presupunând că Rusia ar fi de acord cu un acord de pace, ceea ce mi se pare puțin probabil, condițiile unui acord pe care Putin l-ar considera acceptabil ar fi probabil inacceptabile pentru ucraineni. Nu văd o soluție ușoară sau o ieșire din acest conflict, deoarece niciuna dintre părți nu are interes să facă concesii. Războiul este prea mult un joc cu sumă zero pentru a admite compromis. 

Putin vede războiul drept o lovitură de grație, care să încoroneze domnia sa lungă cu un act îndrăzneț prin care speră să reafirme puterea Rusiei în regiune. A recunoaște înfrângerea sau a reveni în acest moment ar păta prea mult regimul său. 

Ucraina, la rândul său, este puțin probabil să facă compromisuri. Acest lucru este din ce în ce mai puțin probabil să se întâmple cu cât războiul se prelungește. 

A recunoaște pierderea teritoriilor revendicate de Putin ar însemna a admite înfrângerea totală. De asemenea, ar sugera că ucrainenii care și-au sacrificat viețile rezistând invaziei au făcut-o în zadar.

Chiar dacă un astfel de acord ar fi semnat, cred că am trecut de punctul în care declarațiile Rusiei pot fi luate în serios. Rusia a încălcat în mod repetat acordurile (cel mai recent, acordurile de la Minsk cu Ucraina), așa că de ce ar trebui să i se acorde brusc încredere?

„Ucraina era o națiune «work in progress»”. Cum este acum?

– În ce fel este rezistenţa remarcabilă a ucrainenilor din prezent determinată de istoria lor complicată cu Rusia,  poate şi dincolo de războiul actual şi poate şi dincolo de Crimeea şi Donbas?
– În acest caz, ne-ar fi de folos mai degrabă o perspectivă pe termen scurt. Înainte de 2014, după cum au subliniat și mulți comentatori pe subiect, Ucraina era o națiune divizată; a fost foarte mult „o lucrare în curs” (work in progress). 

Diviziunile dintre estul și vestul Ucrainei nu au fost nesemnificative. Acestea ar putea fi urmărite, pe linia istoriei, cu mai multe secole în urmă, până la războiul Rusiei cu Polonia, care a dus la împărțirea pământurilor ucrainene între cele două imperii. Galiția de Est a rămas sub stăpânire poloneză, în timp ce teritoriile estice au fost sub stăpânire rusă. Aceasta a fost originea diviziunii dintre așa-numita Ucraina de pe malul stâng și cel din dreapta – despărțită de râul Nipru.

O bună parte din politica ucraineană de după 1991 s-a învârtit în jurul acestor tensiuni între est și vest și a dezacordurilor cu privire la modul în care ar trebui să arate relația țării cu Rusia și Europa.

Un punct de cotitură important a fost Revoluția Portocalie din 2004, în care o nouă clasă de mijloc postsovietică și-a semnalat dorința de a se rupe de tiparele de corupție și guvernare proastă în care se scufundase Ucraina după 1991. Dar acea revoluție nu și-a îndeplinit obiectivele. Pentru că opoziția ucraineană nu a putut ajunge la un consens și fragmentarea sa a deschis calea pentru revenirea lui Viktor Ianukovici ca președinte al Ucrainei – în mod ironic, același om împotriva căruia se mobilizase revoluția. După ce a pus mâna pe Crimeea, Rusia a instigat un război proxy în regiunile de est Donețk și Lugansk.

Revoluția din 2014 a devenit un punct de cotitură în relațiile ucrainene-ruse, deoarece a adus cele două state în conflict direct. Cred că acest moment este cel mai decisiv pentru înțelegerea rezistenței ucrainenilor la agresiunea rusă de astăzi. Poate pentru prima dată, nu mai vedem o scindare profundă între etnicii ucraineni și etnicii ruși, ci o rezistență mult mai unită la agresiunea rusă. 

Printr-o agresiune deschisă și neatenuată, Putin a forțat ca segmentele potenţial deschise faţă de Rusia ale populației Ucrainei să ia o poziție clar antirusă.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro