Fără să poarte mască, Hun Sen a fost vineri gazda summitului Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), care a continuat în weekend cu numeroase întâlniri cu principalii parteneri ai blocului regional, inclusiv Statele Unite, Canada, Coreea de Sud şi Australia.

Ulterior, la testul efectuat luni seara în Indonezia s-a dovedit că este infectat cu COVID-19, a anunţat într-un mesaj postat pe Facebook liderul cambodgian, în vârstă de 70 de ani.

„Nu sunt sigur cum a ajuns acest virus până la mine. Nu prezint niciun simptom”, a declarat Hun Sen care, ca măsură de precauţie, nu a asistat luni seara la o cină cu alţi lideri.

Din cauza acestui test pozitiv, el nu se poate întâlni cu preşedinţii francez, Emmanuel Macron, şi chinez, Xi Jinping, la Bangkok, în marja summitului APEC, la care a fost invitat.

Liderii acestor ţări se află în prezent la summitul G20 la Bali, în Indonezia.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News