Directorul medical al spitalului din Sfântu Gheorghe, dr. Roşu Matyas, a declarat că femeia a fost adusă săptămâna trecută la Sfântu Gheorghe, după ce a fost confirmată pozitiv, şi, conform protocoalelor valabile în această perioadă, a născut prin cezariană. Potrivit acestuia, gemenele nu sunt infectate cu noul coronavirus, iar ultimele două teste consecutive făcute mamei au ieşit negative, scrie Agerpres.
Dr. Roşu Matyas a mai spus că dacă nu vor apărea complicaţii, atunci la începutul săptămânii viitoare vor fi externate din spital.
Managerul instituţiei, Andras Nagy Robert, a precizat că, după ştiinţa sa, acesta este primul caz din ţară în care o femeie diagnosticată COVID a născut gemeni.
Andras Nagy Robert a declarat că la ora actuală în spital sunt internaţi şase pacienţi suspecţi de infecţie cu noul coronavirus, precum şi 46 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, printre care 8 din judeţul Braşov, transferaţi la Sfântu Gheorghe pentru intervenţii ortopedice sau chirurgicale.
Dintre cei 46 de pacienţi, unul singur se află în stare critică, fiind intubat la secţia de Terapie Intensivă.