Obişnuită ca de obicei să scape cu o amendă pe care nu o plătea, o prostituată care îşi făcea veacul prin Baia Mare, Maramureş, a fost şocată să afle că va ajunge după gratii. Ştefania Maria Lăcătuş a fost condamnată iniţial, la sfârşitul anului trecut, de Judecătoria Baia Mare, pentru prostituţie, la şase luni de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de 2 ani şi şase luni. Ba, mai mult, femeii i s-au confiscat 2.400 de lei, bani obţinuţi din “munca” ei.
Între timp, pentru că a recidivat, în luna iunie, femeia a primit o pedeapsă mai aspră: un an şi şase luni de puşcărie, de această dată cu executare. Sperând că va scăpa totuşi mai uşor, femeia a făcut recurs la Curtea de Apel Cluj, însă primul termen a fost amânat. Prostituţia este incriminată în Codul penal, care prevede închisoare de la 3 luni la 3 ani. Dacă femeile nu sunt însă prinse în flagrant, pentru a exista probe, cel mai des ele scapă doar cu amenzi.