Până în prezent au fost efectuate 39 de transplanturi de utere de la donatori care trăiau, inclusiv de la mame care și-au donat pântecele pentru fiicele lor. 11 copii au fost născuți în urma acestor proceduri medicale, scrie BBC.

Totuși, numărul transplanturilor de la donatoare moarte a fost mai mic, de doar 11, iar femeile care au încercat apoi să conceapă un copil nu au reușit.

În acest caz, care reprezintă o premieră, donatoarea a fost o femeie aflată la vârsta de 45 de ani, care  a murit din cauza unei comoții cerebrale. Femeia care a primit organul avea sindromul Mayer-Rokitansky-Küster-Hauser, care afectează una din 4.500 de femei. Cu alte cuvinte, uterul și vaginul ei nu s-au dezvoltat normal, ceea ce nu o lăsa să facă copii.

Din fericire, ovarele ei nu aveau probleme, ceea ce le-a permis doctorilor să extragă ovulele, apoi să le fertilizeze cu spermatozoizii soțului ei.

După o sarcină normală, ea a născut un copil cu o greutate de 2.5 kilograme prin cezariană, pe 15 decembrie 2017.

FOTO: NORTH FOTO

„Primul transplant de uter de la un donator aflat în viață a fost o reușită medicală, care a creat posibilitatea de concepere pentru multe femei infertile. Totuși, nevoia pentru un donator în viață este o limitare. (…) Rezultatele în acest caz sunt foarte îmbucurătoare”, au spus doctorii care au participat la transplant.


CITEȘTE ȘI: Poveste impresionantă! Simona a primit un rinichi, apoi, un soț. Viața după transplantul renal pentru prima pacientă operată la Iași


FOTO: NORTH FOTO

Urmărește-ne pe Google News