Mihai și-a luat la bătaie animalul pe data de 21 martie, anul trecut, pe islazul comunal din Șecăria, din apropiere de orașul Comarnic. Calul a fost găsit în stare avansată de hipotermie și cu numeroase lovituri. Polițiștii au deschis anchetă pentru schingiuire, lovire și rele tratamente aplicate unui animal.
Dosarul polițiștilor a fost preluat de procurorul Daniel Bucur, magistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia. Pentru că lui Mihai îi era teamă să nu ajungă de râsul penitenciarului și să fie primul deținut condamnat pentru lovirea animalelor, el a decis să dea șpagă procurorului pentru a-l scăpa de dosar. Mita a constat în lucrări de pietruire de la gardul casei magistratului.
A recunoscut mita
Din nefericire pentru înțelegerea celor doi, Mihai a făcut un denunț la Direcția Națională Anticorupție (DNA) privitor la lucrările pe care le-a făcut la gardul familiei Bucur. Bucuria procurorilor anticorupție care au anunțat săptămâna aceasta că l-au trimis în judecată pe Daniel Bucur pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită. Unul dintre cei doi denunțători era Mihai.
“În perioada aprilie – mai 2015, Daniel Bucur a pretins și a beneficiat de executarea unei lucrări în valoare de aproximativ 4.000 lei de la o persoană cercetată de magistrat pentru săvârșirea infracțiunii de rănire sau schingiuire a animalelor. În schimb, procurorul i-a promis persoanei respective că, în cauza respectivă, va adopta față de acesta din urmă o soluție favorabilă”, se precizează în comunicatul DNA.
În România, conform Legii 205/2004 cu modificările din 2014, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă faptele de schiungiuire a animalelor sau rele tratamente acordate acestora, cum ar fi înfometarea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro